The voice within me

Cat am fost plecata am primit si o leapsa de la Alexandra, care zice sa exprim prin cinci poze cinci dorinte.Sa vedemmm.....

1.



2.



3.



4.

Si cand crezi ca trecutul a ramas in urma,vine o seara de decembrie cu miros de mandarine si Mos Nicolae! Si fluturii se joaca "matele incurcate" la tine in stomac,un film vechi de vreo 2-3 ani iti ruleaza pe panza usor ingalbenita a amintirii,iar vocea si zambetul lui te fac sa te intrebi :"What if...?".Si chiar daca plecati amandoi...in directii diferite,esti fericita!

Multumesc,Mos Nicolae!

-Pst!Dormi?
-Mnu.
-Tu-ti mai aduci aminte ce faceai cand erai mic?
-In afara de faptul ca spargeam tot ce gaseam prin casa?
-Hai,fii serios!
-Dar sunt! Nu,nu stiu,Ema,de unde sa-mi mai amintesc? Nici nu mai stiu ce am mancat zilele astea,tu ma intrebi de acum 20 de ani...
-Esti un insensibil.Nu ma intereseaza ce ai mancat tu ieri.Eu te intreb de chestii de astea dragutze,asa....adica,spre exemplu,cum te purtai la grădi’,ce “fixuri” aveai,ce jucarii n-ai fi dat la nimeni chit ca stateai cu ele in brate zi si noapte,cum o exasperai pe maica-ta,d’astea asa...
-Ema,e 3 dimineata!
-Si ce daca? La 3 dimineata nu gandesti sau ce?
-Nu.La 3 dimineata dorm sau ma rog...incerc...
-Bine.Da’ mai incolo imi zici? Hai ca e sambata si bem cafeaua amandoi.Imi ziiiiiici? ;;)
-Ma gandesc,da...o sa ma gandesc.
-Bine,atunci hai sa iti povestesc eu ceva:eram parca in grupa mica si luasem bulina rosie si....
-Eeeemaaa! Te roooog!
-Hai,stii ceva,niciodata nu-mi faci si mie pe plac.
-Da,ai dreptate,niciodata!
-Si cred ca nici nu ma asculti cand vorbesc cu tine,adica tot...
-Exact! Nici acum nu te ascult!
-Insensibilule!
-Urato!
-Gaaabi! Urata e camasa aia pe care ti-ai cumparat-o fara mine,ca sa nu zic nimic de maica-ta!
-Bine,ti-o dau tie atunci! Camasa,nu pe mama!
-Nici nu mai vorbesc cu tine! Sper sa nu te ia somnul pana la 8,cand o sa ma trezesc si o sa dau drumul la muzica,am aerobic! Pa!
-Si eu te iubesc!

Nu stiu de ce am scris asta sau cum mi-a venit ideea...ma rog :">

Cu ocazia asta,la multi ani tuturor Mihailor,Mihaelelor,Gabrielilor si Gabrielelor! Sa fiti fericiti si iubiti!
La multi ani in special Denisei si colegutzilor mei.Sa ne traiti! :*


Noapte buna!

Iata-ma din nou acasa,de ceva vreme de altfel si din nou pe picior de plecare.Mi-era dor sa scriu ceva si stiu ca am ceva de scris,dar imi zboara atatea prin minte si prin suflet,se amesteca,uit,imi aduc aminte,ma chinui sa ma inteleg,dar de fiecare data apare ceva nou,care ma macina si mai tare.
Ma gandeam ca mai tot timpul tanjim dupa ceva,parca de fiecare data ne dorim mai mult,dar de multe ori, cand obtinem acel ceva,nu ne mai face fericiti.De ce?Sa fie natura umana asa?Sa fie adevarat ca fericirea [deplina,as zice eu!] e ceva ce nu se atinge niciodata?Tot ce e posibil.Clar,exista multe lucruri care ne fac fericiti si care sunt aproape de noi,dar care ni se par normale,naturale,banale chiar,fara sa ne dam seama deseori ca atunci chiar suntem fericiti.Eu,spre exemplu...eu sunt fericita cand mananc ciocolata,cand privesc marea,ba mai mult,cand ma gandesc la ea,cand citesc ceva frumos,cand ascult Vama si,in general,piese care sunt aproape de mine,de sufletul meu,cand scriu pe blog [da,si atunci sunt fericita :)],cand stau de vorba cu mama,cand privesc stelele sau un rasarit de soare,cand aud ploaia si cand simt picaturi mari si reci alunecand pe umerii mei...sunt fericita de multe ori,dar de putine ori imi dau seama...
Uneori as vrea sa traiesc intr-o lume a mea,o lume ideala,in care sa nu existe tristete,totul sa decurga asa cum vreau eu,dar ma trezesc la realitate si ma gandesc ca,in primul rand,asta e imposibil si apoi,ce fericire ne-ar mai aduce,spre exemplu, un 10 la o teza,daca nu am fi constienti ca am pierdut nopti intregi facand eseuri sau chinuindu-ne cu niste teoreme absolut tampite?
Ma uitam in urma si ma gandeam cate am realizat anul asta,parca nu-mi vine sa cred ca am avut timp si ca experientele astea sunt ale mele.Da,am dormit putin,m-am stresat,am mancat cand mi-am adus aminte [mint,imi aduceam aminte des si sufeream,dar n-aveam timp si cand aveam timp eram cine stie pe unde,asa ca n-aveam ce sa mananc],m-am enervat,am intarziat,m-am grabit,mi-am dat banii de buzunar pe taxi-uri...dar ce farmec ar fi avut altfel? Cand nu te zbati pentru ceva,cand nu stii ca ai muncit si ai suferit oarecum ca sa obtii lucrul respectiv,nu il apreciezi la adevarata lui valoare...sau cel putin,asa mi se intampla mie.

Exista lacrimi de fericire? Sigur,suta la suta.Despre asta,vom mai discuta intr-un post viitor,tre' sa ma mai informez.Chiar vreau sa descopar legatura dintre tristete/fericire si lacrimi.Da,stiu ce sunt lacrimile,dar vreau sa stiu cum apar ele fix la timp,care e legatura dintre psihic,dintre emotii si picaturile astea sarate care ni se rostogolesc grabite pe obraji....

Be happy and have dreams!

P.S."...fara vise,n-ai neimpliniri,n-ai sperante,n-ai dezamagiri..."

Ce cald e...ugh! Si cat imi doream sa vina vara :X Nu,nu ma intelegeti gresit,sunt fericita ca e vara,doar ca mi-e cald.Si as manca niste ciocolata.Nu! Gata,ca nu mai incap in nicio pereche de jeans-i.
In alta ordine de idei,ma gandeam [asta in timp ce jucam Barbie Dress-up :))] , ca mi-e dor sa fiu copil.Mi-e dor sa nu am nicio grija,sa ma gandesc doar la cum sa imbrac papusile astazi,ce sa desenez la gradinita [ma rog,sa...mazgalesc :))],cum s-o conving pe mama sa-mi cumpere inghetata sau sa nu ma certe ca am dat ciocolata pe covor.
Ouh,de ce nu putem sa ne intoarcem din cand in cand,cate 2-3 minute,in trecut?Mi-e asa dor,macar sa ma vad.Mi-ar placea sa fi fost atunci cineva care sa ma urmareasca secunda de secunda,sa ma filmeze si acum sa ma privesc de cate ori sunt nostalgica. Si cel mai tare ma doare faptul ca nu-mi amintesc tot.E cel mai dureros lucru,pentru mine,cel putin.Dupa ce ca ne raman doar amintirile,nici alea intregi? De ce? Aceeasi intrebare,intrebarea copilariei mele."Mami,de ce aici cerul e albastru si aici...alb?"..."Mami,de ce gainile nu zboara,asa,ca vrabiutele,ca si ele au aripi,nu?"..."Tataie,de ce nu se coc strugurii mai devreme?"..."Mami,eu de ce sunt mica?"...De ce,de ce,de ce?
Imi amintesc de ziua in care m-au tuns pentru prima data.A fost o zi neagra pentru copilul de atunci.De fiecare data cand trec pe langa frizeria din H-uri,care sincera sa fiu nu stiu daca e aceeasi,am senzatia ca au "reconstruit-o",dar conteaza ca e o frizerie in acelasi loc,imi scapa un zambet si imi aduc aminte de lacrimile si tipetele mele.Dupa ce m-am descarcat,mi-am sters lacrimile si am uitat...o bucata de timp,caci dupa doua zile mi-a venit geniala idee:"Mami,hai sa mergem la tanti' care m-a tuns sa-mi lipeasca parul,vrei?" :">
Mi-e dor sa citesc povesti.Ce concentrata eram,cum asteptam cu nerabdare sa vad daca Scufita Rosie si bunicutza reusesc sa scape din burta lupului. Mi-aduc aminte ca nu puteam sa citesc "Greuceanu".Asa frica mi se facea la basmul asta..uh :">
Mi-ar placea sa mai cred in Mos Craciun,sa stau cu sufletul la gura cu o saptamana inainte,sa impodobesc bradul cu 4-5 zile mai devreme,in caz ca... "Daca vine mai repede Moshu'?" Si mereu venea mai devreme,nu pentru ca eram vreun copil cuminte,ci pentru ca nu mai putea mama sa suporte dezamagirea de pe fata mea,de fiecare data cand treceam pe langa el si dedesubt nu era nimic.
Mi-aduc aminte de prima bulina rosie pe care am purtat-o mandra pe o bretea a salopetei de blugi tot drumul de la gradinita pana acasa si de rugamintile fierbinti catre mama,sa ma lase imbracata cu salopeta toata ziua, ca sa vada toata lumea bulina.
De serbarea pe care am prezentat-o cu prietenul meu la gradinita..."Va invitam cu mic,cu mare,sa urmarim aceasta serbare"..."Va multumim ca ne-ati ascultat si acum va rugam sa vizionati."
Si de rochita mea de catifea grena,cu guler de dantela,pe care o purtam atunci cand am facut tabloul din camera bunicilor.De zambetul meu din acel tablou si de ochii inocenti care erau mult mai albastri,fiindca aveam parul mai blond sau poate,pur si simplu,pentru ca asa vreau eu sa cred.
Ma gandeam de ce mi-o fi asa de draga marea.Cred ca s-a incapatanat sa-mi intre in suflet,fiindca atunci cand eram mica nu suportam sa ma atinga.Iar acum,ca a reusit,nu vrea sa mai iasa de acolo.Si e ca un bandaj care s-a prins de o rana; daca incerci sa-l dezlipesti,fiindca te-ai vindecat,doare.
N-am uitat nici acum mirosul cozonacilor pe care ii facea mamaie de Craciun sau gustul ciocolatei de pe batoanele cu ciocolata si nuca ale mamei.
Imi aduc des aminte de piciorul Veronicai in ochiul meu,experienta dupa care m-am ales cu o arcada sparta si cativa litri de ceai de musetel intins uniform pe rana. :)) De bataile cu apa de la tara,cand afara erau 40 de grade sau de derdelusul contruit de tataie la poarta,la care ne strangeam vreo 10 dracusori,tipand care mai de care pana raguseam sau simteam ca lesinam de foame.
As putea scrie pana maine poate,asta daca nu m-as opri...si poate nu as termina nici atunci.
Ce repede a trecut timpul! Cum ar spune Eminescu..."Unde esti,copilarie/Cu padurea ta,cu tot?"
Ma gandesc,oare am pretuit timpul atunci cand trebuia?Si-mi raspund singura:"Am atatea amintiri,deci cred ca nu l-am pierdut de pomana,nu?" Doar ca poate nu mi-am dat seama atunci cat valoreaza.Ce chestii tampite spun! Nu suntem noi,oamenii,asa? Nu pretuim noi lucrurile atunci cand nu le mai avem?Nu ne dam noi seama cat valorau,abia dupa ce le-am pierdut?
Un lucru mi-e clar,as da aproape orice, ca sa mai fiu copil;as da o luna,un an din viata mea,ca sa mai fiu copil o zi.O singura zi!
Dar pentru ca nu se poate,ma gandesc ca ar fi cazul sa fiu atenta la cum traiesc.Peste 10-20 de ani sa nu regret nimic,sa nu las anii de liceu sa treaca pe langa mine,sa strang amintiri cat cuprinde marea,sa am ce rememora intr-o seara de iarna,prin anul 2062,eventual,cand voi sta in balansoarul meu de langa soba,langa un batranel simpatic,cu par carunt,ce va fi fost candva brunet,si cu niste ochi care nu vor fi incetat niciodata sa fie albastri,mai albastri decat ai mei,cu cativa pusti in jurul nostru,rugandu-ne sa le spunem povesti,iar noi sa varsam cateva lacrimi,de fericire preferabil,in timp ce le spunem povestea vietii noastre,sorbind cu pofta dintr-o cana,nu,nu cu vin fiert,ci cu 3 in 1 :X
Stiti,sunt oameni care..."...traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait...".Hai sa incercam sa diminuam pe cat se poate numarul acestor oameni.
Deci,copii,fiti copii,bucurati-va de copilarie,nu ratati nimic,aveti destul timp sa fiti mari,nu va faceti griji.
Iar noi,adolescentii de azi,adultii de maine,batraneii de poimaine,sa nu uitam niciodata ca undeva, in sufletul nostru, pastram o bucatica,mai mica sau mai mare,de copilarie.Sa nu o lasam sa moara,sa nu o uitam acolo si sa scormonim din cand in cand.Vom gasi cu siguranta un zambet sincer,o privire calda,o lacrima de fericire,un hohot de ras...:)

Prea cald afara,prea frig in sufletul meu.Soarele bate in geam,dar nu-mi poate lumina inima.Tin ochii larg deschisi,dar nu vad nimic.Aud....doar tacerea!
E prea vara,dar e prea devreme si sunt prea departe de mine.Ma caut de zile intregi,dar nu reusesc sa ma regasesc.Cine m-a ascuns? Si cel mai important...unde?Sau...cum? Cum m-a ascuns si cum sa fac sa ma gasesc?
Stiu! Marea...sufletul meu e la mare si ea trebie sa stie unde sunt! Am sa ii scriu un bilet,o sa-l trimit printr-un porumbel,va ajunge la un pescarus si acesta i-l va citi marii...sper sa nu-l piarda! Ea e batrana si nu mai vede bine.De fapt,nu a invatat niciodata sa citeasca,dar nu-i spuneti ca v-am spus...se rusineaza :">.Vreau sa spun ca nu stie sa citeasca litere...stie sa citeasca doar in ochii si in sufletele oamenilor,ale celor ce o iubesc...mai ales in sufletul meu...
Hm,pacat totusi ca porumbelul o sa ajunga tarziu.Sta departe Marea si cine stie cand o sa auda mesajul meu....dar ea stie cum ma simt,cum fac sa inteleg EU ce se intampla cu mine?
Imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp.Am ochii inchisi,dar vad totul atat de clar.Daca ii deschid,imaginea se evapora,dispare precum literele scrise pe nisip pe plaja,umplute de valuri sparte la tarm...
Orice s-ar intampla o sa lupt mereu si... astept noaptea-n care/cu pantofii-n picioare/am sa zbor peste amurgul de stele.../astept zorii in care/sa uit ca sunt mare/si visul meu mic/va mai creste un pic...

Sa nu uitam niciodata sa credem in noi! Si sa VISAM!

Culeg vise, primesc pe gratis
Nu-i musai de azi sa le mai duceti la gunoi
Culeg vise, le iau cu drag si
Va rog sa nu mi le mai cereti inapoi

Dar astept noaptea-n care
Cu gandul la soare
Am sa zbor peste-amurgul de stele

Astept zorii in care
Am sa uit ca sunt mare
Si visul meu mic
Va mai creste un pic

Culeg vise, vise,
Culeg vise, vise

Culeg vise
Orice vise
Despre lumea ce-o pictati demult cand erati mici
Culeg vise
Despre ingeri
Si despre lupta dintre oameni si furnici

Doar astept o lumina
De veghe sa-mi tina
Iluzia ca timpul nu trece
Vreau iar mama sa-mi spuna
Sa iau cartea-n mana
Sa-nvat sa traiesc
Pan' s-apuc sa iubesc

Culeg vise
Ochi albastri
Prima dragoste pe care n-ai s-o uiti cat vei fi
Culeg vise
Vise-ascunse
Ce nu credeai ca se pot implini

Dar astept noaptea-n care
Cu pantofii-n picioare
Am sa zbor peste-amurgul de stele

Astept zorii in care
Am sa uit ca sunt mare
Si visul meu mic
Va mai creste un pic...

Paula Seling-Culeg Vise

Da,si eu culeg vise...cred ca exista momente in care visele sunt singurele lucruri care ne raman si care sunt ale noastre,doar ale noastre...ne apartin in totalitate si nimeni nu ni le poate lua!

E tarziu din nou.Simt cum privirea mi se incetoseaza dintr-o data si pleoapele-mi sunt parca de plumb.Visez! e frumos,e cald si eu sunt la mare,dar...ce se intampla?...m-a stropit ceva,sa fie valurile? Nu,nu sunt valurile...ce pacat...sunt doar lacrimile mele.Dar de ce plang?De fericire sau....nu,n-are cum sa se intample ceva rau.Cat e ceasu'? Doar 2.30?Aaa,ce bine...am timp sa mai dorm si...sa mai visez! Vreau sa ma intorc in vis,vreau sa simt aerul ud si sarat,sa vad pescarusii,sa privesc infinitul marii si sa simt nisipul fierbinte sub talpile mele.Aaaa,arde...mai bine ma duc sa culeg scoici de pe mal...si sa-mi scriu numele,sa stie marea ca am fost acolo....nuuuu,l-a sters...o sa-l scriu din nou cand nu vor mai fi valuri.Nu trebuie sa ma uite,o sa ma intorc mereu si trebuie sa ma recunoasca.Se innoreaza din nou,mai bine ma duc in camera si o privesc de pe geam...pacat,iar o sa se intristeze ca am plecat...nu-i nimic,o sa-i pun o melodie frumoasa cand ma intorc si ii trece...
"Trrr!Trrr!!" Ah,iar nu mi-am inchis telefonul.Da' ce vor de la mine,le-am zis ca sunt la mare? Sa nu mai sune! Aaaa,nu e nimeni...e alarma! Cat??? E deja 8? Pacat...mai aveam o groaza de visat! Lasa...diseara.