Trebuie să spun că m-am gândit puţin dacă e cazul să scriu despre cartea asta şi am ajuns la concluzia că da, pentru că deşi am citit-o printre picături (aşa cum o să tot citesc până după examen) mi-a plăcut foarte mult şi ştiu că o să mă tot gândesc la ea o perioadă lungă de timp.
O aveam de mult pe lista cu "de citit", dar am amânat-o până când destinul a făcut în aşa fel încât să nu găsesc la bibliotecă "Fata cu cercel de perlă" a lui Tracy Chevalier şi atunci am zis: "Adam şi eva rămâne!".
Romanul cel mai iubit de autor, aşa cum el însuşi mărturiseşte deseori, e un roman care te face să-ţi pui câteva întrebări legate de spiritualitate şi de adevărata viaţă a sufletului uman şi, indiferent de religia şi formaţia pe care o ai, fie că eşti creştin, musulman, ateu convins, filosof, om de ştiinţă sau un simplu licean ca mine, nu ai cum să accepţi sau să respingi în totalitate abordarea lui Rebreanu.
Romanul are ca punct de plecare acceptarea reîncarnării şi a ideii că viaţa pământească nu îi este de ajuns sufletului să-şi găsească perechea cu care să poată reîntregi cuplul androginic pentru a-şi regăsi pacea. Pe scurt, personajul principal, Toma Novac, profesor de filosofie la universitate, găzduieşte a şaptea şi ultima întrupare a sufletului, în căutarea perechii alături de care este menit să dobândească fericirea supremă. Romanul poate părea de fapt o colecţie de nuvele, căci fiecare experienţă a sufletului este rememorată într-unul din cele şapte capitole diferite. Aşadar, avem un păstor indian, un dregător egiptean, un cărturar aristocrat din Mesopotamia, un nobil din Roma lui Tiberius, un călugăr german, un medic francez din vremea revoluţiei şi, în final, pe Toma Novac, profesor universitar la Bucureşti. Fiecare capitol poartă numele celor şapte fiinţe feminine care îi marchează destinul, iar ochii apar ca un laitmotiv, pentru că încrucişarea privirilor este momentul în care atât femeia, cât şi bărbatul conştientizează că se cunosc de mult, parcă din altă viaţă. Dacă în cele şase existenţe anterioare iubirea nu s-a putut împlini, în cea de-a şaptea reîntregirea trebuie să aibă loc neapărat, indiferent de cât de scurtă ar fi perioada pe care cei doi o petrec împreună, pentru ca sufletul să-şi poată găsi pacea atât de mult căutată.
Pe lângă povestea în sine şi toată ideea de la care aceasta a pornit (şi care, aşa cum spuneam, m-a făcut să-mi pun multe întrebări şi să mă gândesc: "Oare s-ar putea...oare o să văd la final că aşa e de fapt?"), mi-a plăcut foarte mult modul în care sunt construite toate cele şapte poveşti şi cred că de multe ori m-am surprins gândindu-mă că trebuie să fi fost multă muncă pentru a putea scrie în aceeaşi carte despre şapte epoci diferite, dar mai ales de a schimba tiparul narativ şi "aluatul" din care e făcut personajul. Spun asta deoarece călugărul german Adeodatus este de o religiozitate aproape fanatică, în timp ce medicul Gaston este ateu şi adept al revoluţiei franceze. Ei bine, se pare că aşa a şi fost, cum am aflat în final din mărturiile autorului: "Sunt şapte epoci diferite şi pentru fiecare a trebuit să consult zeci şi, uneori, sute de volume."
Per ansamblu, mi-a plăcut cartea şi este una din cele pentru care mi-ar plăcea să-mi fac timp să o recitesc, poate că voi mai descoperi ascunzişuri pe care acum nu le-am sesizat.
În final, doar câteva dintre citatele care mi-au plăcut în mod deosebit:
"Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomeneşte în braţele ei, fără nicio speranţă de întoarcere."
"Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând să nu poată explica nimic!"
"Aşa e inima. Niciodată nu se mulţumeşte cu ce are."
"[...] aşa-i poporul, îşi uită eroii şi schimbă necontenit legendele despre ei."
"D-ta îţi închipui că cel ce ştie mai mult înţelege neapărat mai mult? Sau că ştiinţa merge de mână cu fericirea? A, cum te înşeli! Dar ce are a face progresul ştiinţelor cu sufletul omului? Toate invenţiile şi descoperirile din lume au fost oare în stare să netezească pentru vreun om calea fericirii adevărate, să-i dăruiască o merinde pentru clipa când trece poarta necunoscutului? Şi crezi că ar fi mai multă fericire în omenire, dacă toţi oamenii, printr-o minune, ar deveni filosofi ca d-ta sau savanţi ca, să zicem, colegii d-tale de la Universitate?"
"[...] fiindcă ţinem neapărat să tălmăcim prin vorbe o realitate pe care numai sufletul o poate pătrunde."
"E uşor să fii scriitor atunci când în istoria literaturii există un Tolstoi, pentru că tot ceea ce nu izbuteşti să spui se găseşte deja în opera sa."
Aşa spunea A. P. Cehov şi nu pot decât să fiu total de acord cu el, pentru că "Anna Karenina" este cu siguranţă un roman care are de toate şi care e imposibil să nu te marcheze. Problemele aduse în discuţie au un caracter uşor filosofic, de la relaţia dintre iubire şi fericire, dintre viaţă şi moarte, la condiţiile morale ale căsniciei şi vieţii de familie şi până la scopul şi sensul vieţii. Câmpul social vizat este vast, dar atenţia se concentrează în principal pe viaţa nobilimii, tendinţa moralizatoare fiind evidentă, pentru că moravurile aristocraţiei citadine apar în contrast cu viaţa simplă şi sinceră a nobilimii din spaţiul rural.
Nu am de gând să fac nici rezumatul şi nici să scriu o recenzie în adevăratul sens al cuvântului, cu ochi de critic (pentru că nici măcar nu îl am). Pot să spun doar că mie romanul mi-a dat o temă de gândire, iar una din întrebările care mi-au venit în minte constant citindu-l a fost "Oare aş fi putut să trăiesc atunci şi aşa?". Nu am nici acum un răspuns prea bine conturat, deşi pare uşor să spui "da" sau "nu". Nu e deloc uşor să fii mereu atent la etichetă, la normele destul de rigide ale societăţii în care trăieşti şi care, între noi fie vorba, nu e nici pe departe ceea ce pare. Nu cred că e uşor nici să te căsătoreşti cu persoana "convenabilă", la fel cum nu e uşor nici să te debarasezi de societate ca să te bucuri de iubirea adevărată. Oare cât de uşor e să renunţi la propriul copil, pentru a trăi o poveste care nu are nici măcar o şansă şi al cărei final e destul de previzibil în condiţiile date? Deloc, aş spune eu.
Oricine a auzit măcar de carte sau de una din numeroasele ecranizări, ştie că finalul Annei este nefericit, gestul său fiind singura soluţie de a scăpa de destinul pe care, în parte, şi l-a ales.
Două lucruri mi s-au părut extrem de sugestive, mai ales că în romanul lui Tolstoi coincidenţa nu-şi are locul: în primul rând, atât soţul legitim al Annei, cât şi bărbatul de care se îndrăgosteşte, poartă numele de Aleksei. În al doilea rând, m-a marcat faptul că o mamă poate să-şi iubească în mod diferit copiii. De fapt, poate să nu-şi iubeacă unul dintre copii. Anna Karenina îşi iubeşte fiul legitim, pe Serioja, la care a renunţat pentru a trăi împreună cu Vronski, însă nu simte aproape nimic pentru fetiţa pe care a conceput-o din dragoste, cu acesta din urmă. Oare e posibil aşa ceva? Altă temă de gândire.
Per ansamblu, nu regret niciun minut din timpul petrecut citind cartea, deşi mi-a luat destul de mult timp şi nu spun asta cu mândrie. Am învăţat că în spatele privirilor galeşe, în spatele coafurilor stilate şi hainelor scumpe, se poate ascunde un suflet chinuit, care încearcă să compenseze cum poate lipsurile pe care le resimte. Am învăţat că în contextul nevaforabil nici cea mai puternică iubire nu rezistă, iar viaţa alături de omul iubit poate deveni un chin.
Şi am mai învăţat ceva: am învăţat că "Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei."
În final, câteva citate:
"Nu există condiţii cu care omul să nu se obişnuiască, mai ales dacă vede că toţi cei din jurul lui trăiesc la fel."
"Pentru a întreprinde ceva în viaţa de familie este nevoie ca între soţi să existe sau o discordie completă, sau o armonie afectuoasă. Iar când relaţiile dintre soţi sunt nedefinite, când nu există nici una, nici alta, nu se poate întreprinde nimic.
Multe familii rămân ani în şir în acelaşi loc, de care li s-a urât peste cap ambilor soţi, pentru că nu există între ei nici discordie deplină, nici armonie."
"Oamenii au inventat rescpectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea."
"Oare poţi să-i povesteşti altuia ceea ce simţi?"
"lupta pentru existenţă şi ura sunt singurele lucruri care-i unesc pe oameni."
"[...] dacă iubeşti un om, îl iubeşti în întregime, aşa cum este şi nu cum ai vrea tu să fie."
Every now and then, things happen and some of them simply tear me up. But it seems I'm strong enough to put the pieces back together and start again. Better, more determined and more confident. Sometimes, I feel like the scars are never going to disappear and maybe they are actually not, but every single one of them reminds me that "if it doesn't kill you, it will make you stronger"...and I feel so proud of myself. Just until the next breakdown, when I start it all over again. I suppose there are things I forget and I'll never learn for good, so from time to time I need to remember...I need new wounds, so I can spend a little more time taking care of them...of myself. Even if it hurts, even if the pain feels almost unbearable at times.Even if I know that some of them are never going to become scars and the pain will still linger.
"What's worse, new wounds which are so horribly painful or old wounds that should've healed years ago and never did? Maybe our old wounds teach us something. They remind us where we've been and what we've overcome. They teach us lessons about what to avoid in the future. That's what we like to think. But that's not the way it is, is it? Some things we just have to learn over and over and over again." (Grey's Anatomy)
Asculta mai multe audio Divertisment
One of the reasons I enjoy watching Grey's Anatomy is this: the voiceovers...quotes worth to be written somewhere you can read them every now and then. I find them really inspired and touching. Here's a quote about big days in our lives; the first part is from the beginning of the episode, the other two are from the end, just a few minutes one from another. Enjoy!
"You never know the biggest day of your life is going to be the biggest. The days you think are going to be big ones, they're never as big as you make them out to be in your head. It's the regular days, the ones that start out normal, those are the days that end up being the biggest.
You never know the biggest day of your life is your biggest day...not until it's happening.
You don't recognise the biggest day of your life...not until you're right in the middle of it. The day you commit to something...someone; the day you get your heart broken; the day you meet your soulmate; the day you realise there's not enough time because you wanna live forever. Those are the biggest days. The perfect days."
I need to stop making plans and not respecting them. I need to set some goals, some real goals and work hard in order to achieve them. And I will.
Every day I hear people complaining. I complain. Every single day. People don't even listen to each other. We don't have conversations anymore, 'cause we don't listen to the people around. We just wait for our turn to talk, to say our problems out loud, to make our voices heard. Nobody's more important than we are, nobody's got bigger problems than we have so by no means should anybody interrupt us.
And I think that, subconsciously, we are aware that the person in front of us doesn't listen to us either. However, it's just a little bit more comfortable to talk in front of a real person than in front of the mirror, 'cause that person has also got problems, has also got weaknesses and flaws, that person is as imperfect as we are...and that's comforting. Very comforting. Because this way we are sure we won't be judged. We usually encourage one another, we offer and ask for support, we seek approval and hope that if we aren't the only ones who've made mistakes, this means we are not as guilty as we feel, we are not as bad as we feel and this way...we can go on with our lives...our superficial, senseless lives. And we call this friendship. We call it friendship...how ironic and...and deceitful...!
OK. That was a pessimistic approach. This doesn't mean I don't believe in friendship, and people we really care about and who really care about us, and who are there for us and we are there for, too. I do believe. Cause no matter how hard we try to be strong and not care and keep distance... we need to have people to love and be close to. That's how it is. That's how we humans are. And, personally, I like this, even if we get hurt sometimes.
I'll finish this post with a quote from "Grey's Anatomy":
"At the end of the day, when it comes down to it, all we really want is to be close to somebody. So this thing, where we all keep our distance and pretend not to care about each other, is usually a load of bull. So we pick and choose who we want to remain close to, and once we've chosen those people, we tend to stick close by. No matter how much we hurt them, the people that are still with you at the end of the day - those are the ones worth keeping. And sure, sometimes close can be too close. But sometimes, that invasion of personal space, it can be exactly what you need."
Asculta mai multe audio Muzica
În ultima vreme, mi-am petrecut timpul liber urmărind "Grey's Anatomy". Descoperisem serialul acum vreo doi ani, în vacanţa de vară, dar uitasem de el. Apoi am văzut vreo două episoade la TV şi am zis să încerc să-l văd pe tot. Nici n-a fost prea greu, m-a prins destul de tare. Mi se pare interesant şi, deşi durează de câţiva ani şi la un moment parcă o ia puţin pe arătură, nu a devenit telenovelistic, doctorii nu doar zic că sunt doctori, aproape jumătate din episod are loc în sala de operaţie, de traume sau în saloanele pacienţilor. Am văzut inimi pulsând, rinichi scăpaţi pe jos în timpul transplantului, picioare puse la loc, feţe mutilate şi refăcute şi multe alte chestii de genul.
Şi ce e drăguţ e că e realist. Nu se chinuie să tragă de personaje doar pentru că Făt-Frumos şi Ileana Consânzeana trebuie să rămână mereu împreună. În viaţa reală, din păcate, nu e aşa. Şi mă bucur că îşi respectă actorii, chiar dacă asta e posibil să însemne plecarea unui personaj care chiar îmi place şi, deci, distrugerea oricărei speranţe de "refacere" a unei anumite perechi. Şi soundtrack-ul e foarte inspirat.
În altă ordine de idei, foarte drăguţe sunt voiceover-urile, care te implică într-un fel, te fac să te gândeşti la nişte chestii. În următoarea perioadă, o să postez citate din serial, în special din voiceover-uri, dar nu numai, citate care pe mine m-au "trezit" de multe ori şi m-au făcut să mă gândesc la multe lucruri.
Practicing medicine doesn't lend itself well to the making of friends. Maybe because life and mortality are in our faces all the time. Maybe because, in staring down death every day, we're forced to know that life, every minute, is borrowed time. And each person we let ourselves care about is just one more loss somewhere down the line. For this reason, I know some doctors who just don't bother making friends at all. But the rest of us, we make it our job to move that line, to push each loss as far away as we can.
Did you say it? 'I love you. I don't ever wanna live without you. You changed my life.' Did you say it? Make a plan. Set a goal. Work toward it. But every now and then look around. Drink it in. 'Cause this is it. It might all be gone tomorrow.
I believe in heaven. I also believe in hell. I've never seen either, but... I believe they exist. They have to exist... because without a heaven... without a hell... we're all just headed for limbo. (Început de episod)
Heaven, Hell, Limbo...No one really knows where we're going or what's waiting for us when we get there, but the one thing we can say for sure with absolute certainty is there are moments that take us to another place, moments of Heaven on earth, and maybe for now, that's all we need to know. (Sfârşit de episod)
Dr. M.G.: What was the point? All those hours and all that money. what's the point? The world is a horrible place. Young people die of diseases. It makes absolutely no sense to try to be happy in a world that's such a horrible place.
Dr. W. (Her shrink) : Yes.
Dr. M.G.: What?
Dr. W.: Yes, horrible things do happen. Happiness in the face of all of that?... that's not the goal. Feeling the horrible and knowing that you're not gonna die from those feelings... that's the point.
When you spend your life with someone and you have kids together, you think it'll always be this amazing, and this wonderful. You think that you'll always feel that kind of love and I do, I do love Phil. I just... well little pieces of you get chipped away by another person and then you shave little pieces of yourself away so you'll fit together and then one day you look up and you don't even know who you are.
Giving birth may be all intense and magical and stuff but the act itself is not exactly pleasant. But it's also the beginning of something incredible... something new... something unpredictable... something true... something worth loving... something worth missing... something that will change your life forever.
The thing about addiction is, it never ends well. Because eventually, whatever it is that was getting us high, stops feeling good, and starts to hurt. Still, they say you don't kick the habit until you hit rock bottom. But how do you know when you are there? Because no matter how badly a thing is hurting us, sometimes, letting it go hurts even worse.
[...]
In the hospital, we see addiction every day. It's shocking, how many kinds of addiction exist. It would be too easy if it was just drugs and booze and cigarettes. I think the hardest part of kicking a habit is wanting to kick it. I mean, we get addicted for a reason, right? Often, too often, things that start out as just a normal part of your life at some point cross the line to obsessive, compulsive, out of control. It's the high we're chasing, the high that makes everything else fade away.
You can make your way out from everything.
Va urma.
Sunt în vacanţă, ador lucrul ăsta, citesc şi azi am fost la teatru. "Ţi-am spus vreodată că mă iubeşti"? Merită să sacrificaţi o oră din viaţa voastră pentru piesa asta şi nu pentru că vă spun eu că mi-a plăcut. La fel cum nu văd de ce nu aţi merge pentru că altcuiva nu i-a plăcut. Sau de ce ar fi nevoie să ai o părere conformă cu a majorităţii. Deci da, mergeţi să vedeţi dacă aveţi ocazia, poate vă tentează şi pe voi o discuţie cu voi înşivă, o revedere cu voi, cei de acum câţiva (sau mai mulţi) ani.
Citatul ăsta l-am luat de pe blogul lui Zappy, nu ştiu al cui e, dar mi se pare bestial: "Life is not about waiting for the storm to pass, but about learning how to dance in the rain."
De curând am descoperit nişte melodii foarte drăguţe şi sensibile ale Christinei Aguilera şi mă gândeam că judecăm de multe ori oamenii fără să ştim prea multe despre ei. Melodii precum "Oh, mother" şi "I'm ok" chiar merită ascultate, iar melodia de mai jos i-o dedic mamei mele. Mulţumesc pentru tot!
Christina Aguilera - i turn to you
Asculta mai multe audio Muzica
When I'm lost in the rain,
In your eyes I know I'll find the light to light my way.
And when I'm scared and losing ground;
When my world is going crazy, you can turn it all around.
And when I'm down you're there; pushing me to the top.
You're always there; giving me all you've got.
For a shield from the storm;
For a friend; for a love
To keep me safe and warm,
I turn to you.
For the strength to be strong;
For the will to carry on;
For everything you do;
For everything that's true,
I turn to you.
When I lose my will to win,
I just reach for you and I can reach the sky again.
I can do anything,
'Cause your love is so amazing; 'cause your love inspires me.
And when I need a friend, you're always on my side;
Giving me faith taking me through the night.
For a shield from the storm;
For a friend; for a love
To keep me safe and warm,
I turn to you.
For the strength to be strong;
For the will to carry on;
For everything you do;
For everything that's true,
I turn to you.
For the arms to be my shelter through all the rain;
For truth that will never change;
For someone to lean on;
for a heart I can rely on through anything;
For that one who I can run to....
I turn to you.
For a shield from the storm;
For a friend; for a love
To keep me safe and warm,
I turn to you.
For the strength to be strong;
For the will to carry on;
For everything you do;
For everything that's true,
I turn to you.
For a shield from the storm;
For a friend; for a love
To keep me safe and warm,
I turn to you.
For the strength to be strong;
For the will to carry on;
For everything you do;
For everything that's true...
For everything you do;
For everything that's true,
I turn to you...
Cheryl Cole - Fight For This Love
Asculta mai multe audio Muzica
"Anything that’s worth having
Is sure enough worth fighting for...
Quitting’s out of the question
When it gets tough gotta fight some more..."
"Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measures. We ask ourselves: "Who am I to be brilliant, gorgeous, talented, fabulous?". Actually, who are you not to be? And as we let our own light shine, we unconsciously give other people permission to do the same. As we are liberated from our own fears, our presence automatically liberates others."
Mi-era dor să scriu mai des pe blog, noroc cu ierno-depresia asta şi cu toate lucrurile la care mă gândesc în preajma sărbătorilor.
Am tot văzut la tv autocare cu români plecaţi afară care se întorc de sărbători acasă. Personal, apreciez toţi oamenii care preferă să muncească, chiar şi departe de casă, decât să aştepte să li se dea, să pice de undeva. Dar când vine vorba şi de copii...totul devine relativ. Copiii nu cresc, nu devin oameni doar cu bani. Şi copiii, oricât de mult şi-ar dori confort material, jucării, dulciuri, haine şi mai ştiu eu ce, sunt capabili să judece lucrurile şi altfel şi îşi dovedesc maturitatea când te aştepţi cel mai puţin.
Cunosc o fetiţă ai cărei părinţi au fost plecaţi timp de câţiva ani buni, vreo 5-6 cred, de când ea era micuţă până când a ajuns în clasa a doua.Veneau tot din an în Paşte acasă şi, sigur, copilul era bucuros să-i vadă. Dar când s-au întors definitiv, lucrurile nu au stat chiar pe roze. La un moment dat, maică-sa a certat-o din nu ştiu ce motiv, iar replica fetiţei a fost: "Dar cine eşti tu să-mi spui ce să fac? Parcă m-ai crescut tu." Eu în locul femeii aş fi înlemnit, probabil că şi ea a rămas şocată, dar copilul avea dreptate. Ea nu fusese acolo nici s-o vadă la serbările de la grădiniţă, nici s-o îngrijească atunci când termometrul arăta peste 39, nici în prima zi de şcoală şi nici în fiecare zi. Şi anii pierduţi din copilăria propriului copil nu se vor mai întoarce niciodată, cu toţi banii din lume. Şi-atunci, cu ce te-ai ales? E o melodie superbă, a Anei Maria, care la un moment dat zice aşa : "Părinţii pleacă peste mări şi ţări, să facă bani/ Degeaba se întorc bogaţi, copiii sunt prea mari...".
Şi în momentele în care analizez lucrurile astea, mă gândesc cât sunt de norocoasă şi de fericită, pentru că am trăit ştiind tot timpul că indiferent de ora la care voi avea nevoie de ajutor, de un sfat, sau pur şi simplu de prezenţa ei...ea va fi acolo. Şi că indiferent de cât de rea şi nerecunoscătoare sunt uneori (pentru că, Doamne!, cât de rea pot fi uneori, nici eu nu pot să cred), continuă să fie acolo. Şi îi mulţumesc pentru asta şi pentru tot ce am învăţat de la ea. Mulţumesc, mami!
În altă ordine de idei, am văzut azi o parte din Gala Zece pentru România şi cel mai frumos şi mai expresiv discurs mi s-a părut cel al domnului Prof. Dr. Leon Dănăilă, care a recitat următorul fragment (nu întocmai, dar am combinat eu ce mi-am amintit cu ce am găsit pe net), legat de cerinţele dumnealui către Dumnezeu: "Am cerut putere şi El mi-a dat dificultăţi pentru a mă face puternic! Am cerut înţelepciune şi El mi-a dat un creier cugetător şi probleme ca să le pot rezolva. Am cerut să pot iubi şi El mi-a dat lângă mine oameni pe care să-i ajut în problemele lor. Am cerut curaj şi El mi-a dat pericole pe care să le înfrunt.Nu mi-a dat nimic din ce am cerut, dar am primit tot ce am avut nevoie."
Noi tindem în general să cerem rezultatul final şi nu apreciem, nici măcar nu observăm uneori mijloacele care ni se oferă pentru a ajunge noi înşine la rezultat. Şi pentru că tot vorbeam de lucrurile pe care le-am învăţat de la mama, unul din ele este că "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă-n traistă!" Trebuie să întinzi mâna ca să iei, trebuie să depui şi tu un pic de efort.
În fond, viaţa ar fi de-a dreptul plictisitoare dacă toate lucrurile ar fi de-a gata; cu cât mai greu e să obţii un lucru, cu atât bucuria pe care o ai la sfârşit e mai mare.
Dar vai, ce filosofic scriu, nu? Ideea e că tindem să fim tot mai superficiali şi în acelaşi timp uităm, totuşi, să apreciem lucrurile simple. Şi cel mai trist, ne grăbim, ne grăbim prea mult, deşi ştim clar către ce ne îndreptăm.
Dacă tot am pomenit-o, pun şi melodia asta a Anei Maria, care se potriveşte perfect:
Ana_Maria_-_3_secunde
Asculta mai multe audio Muzica
Atât. Noapte bună!
P.S. Postdepresive, da? Cel puţin azi am ieşit un pic din starea aia. Să sperăm că durează.
"Are omul dreptul să-şi smulgă din piept cel mai bun, cel mai nobil şi cel mai frumos sentiment? Cine ştie, poate singurul sentiment care ne justifică existenţa, care reprezintă bogăţia sufletului nostru?...Să-l calci în picioare, să-l distrugi, să te lepezi de el?...În numele cărei raţiuni?...Ca să obţii preţuirea oamenilor? Ce prostie! Să renunţi pentru alţii la tine, să renunţi la ce-i mai important în tine, la propria-ţi fericire?!"
T.D.Mostowicz - "Vraciul. Profesorul Wilczur"
De mult am vrut să postez citatul ăsta şi acum am dat din nou peste el. Cartea în ansamblu e specială şi merită citită, o recomand călduros!
Sper că Moşu' a fost darnic azi cu toată lumea :)
"[...]orice revenire e, probabil, o iluzie, chiar dacă o dorim cu tot dinadinsul.Nu mergem decât înainte."
Fragmentul ăsta din "Viaţa pe un peron" a lui O.Paler mi-a venit în minte atunci când mă gândeam că timpul trece atât de repede şi că peste foarte puţin timp va fi iarnă, iar eu voi retrăi o parte din copilărie.Îmi place să cred că atunci când sunt la ţară, în perioada sărbătorilor, mă întorc la mine-cea de mai demult, că nutresc din nou sentimentele de atunci şi că timpul stă puţin în loc...pentru mine.
De fapt, nu e aşa.Oricât mi-aş dori, eu sunt de fiecare dată alta şi alta, tot timpul alta... Deci e cât se poate de clar că de la un an la altul şi, de fapt, cu fiecare zi ce trece, viaţa mea se schimbă.Poate în mai bine, poate nu, dar nimic nu e la fel...niciodată.
Şi totuşi, în ciuda faptului că nu mergem decât înainte, iluzia asta îmi face bine.Mă linişteşte, mă calmează şi mă determină să mai iau o pauză de la stilul ăsta de viaţă agitat, să-mi dau seama că oricât m-aş grăbi, destinaţia spre care ne îndreptăm cu toţii este aceeaşi.
Da, aşa e, nu voi mai fi copil niciodată, dar încă mai am imaginaţie.Şi atât timp cât am imaginaţie, îmi permit să-mi creez iluzii de genul ăsta, să-mi închipui că pot reveni în trecut măcar pentru ceva timp.Personal, am nevoie de asta...
Strong Enough
Asculta mai multe audio Muzica
And was she worth it, was she worth it?
"Credeai că eşti stăpânul lumii, ţinând globul în palmă, cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta.Şi, uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum mergea şi înainte şi cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane şi milioane de ani, pământul se roteşte după cum a învăţat de milioane şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor."
Scrisoare de dragoste, M.Drumeş
Incepand de azi e nebuna,iubeste si nu are bani,nimeni nu-i sta in drum,are soseaua ei doar c-un singur sens,care-o va duce...undeva [la mare,banuim!].La bac probabil ca n-o sa copieze,poate doar la sport,la mate slabe sanse...Scoala nu s-a terminat,dar nu mai e mult :)) si o sa strige si ea "libertateeeee,frateeee,poate facultateee [sigur!] si viata de noapteee...."!
Sa ti se implineasca visele cand bati din palme,cand clipesti si in fiecare clipa a vietii tale! Sa ne dai si noua din iubirea pe care o respiri si o mananci tu si sa dea Dumnezeu sa poti urla cat mai tare [mai tare ca Tudor :)] "Sunt fericitaaaaaaaa!"
La multi ani! Sa ne traiesti!Doamne,cum a trecut timpul...! O sa te sun si peste 18 ani cu privat si o sa-ti pun "18 ani" la telefon! Atunci o sa stii cine sunt :)
LA MULTI ANI!!
P.S.Poate de Craciun,tu si domnu' dragutz nu o sa facetzi misto de mine....moshuletzilor :))
Ei,si daca tot suntem aproape de capitolul spiritualitate si va spuneam acum ceva vreme despre o carte "grozava",sa va zic cateva cuvinte despre ea.Se numeste "Conversatii cu Dumnezeu - pentru adolescenti si parinti" si este scrisa de Neale Donald Walsch.Mi s-a parut super interesanta si chiar o recomand cu caldura.A costat doar 5 lei [era la reducere, de la 8 lei],ceea ce imi intareste conceptul : "Esentele tari sunt in sticlute mici!" si se poate comanda de pe site-ul http://www.editura-foryou.ro
Am aflat despre ea pe un forum.De fapt am aflat despre "Conversatii cu Dumnezeu",prima carte din ciclul conversatiilor [sunt destule,daca vreti sa stiti mai multe,consultati site-ul mai sus mentionat),dar cum eram incantata de idee am comandat-o pe prima care avea titlul "Conversatii cu Dumnezeu",fara sa-mi dau seama ca este una pentru adolescenti si parinti.Tot raul spre bine,cred,din moment ce sunt tocmai o adolescenta.Chiar m-a ajutat :)
Bun,care e ideea : cartea cuprinde o serie de intrebari,incadrate in diverse teme [fiecare tema reprezinta un capitol],intrebari pe care adolescenti din lume le-au trimis,la cererea autorului,ca fiind intrebari pe care I le-ar pune lui Dumnezeu daca ar putea sa Il intrebe ceva.Bineinteles ca intrebarea initiala,primind raspuns,va genera o serie de intrebari [puse,de data aceasta de autor] adiacente si astfel,totul arata ca o conversatie.
Iata ce ne spune Neale Donald Walsch in introducere: [...]Este vorba despre un dialog simplu, clar si care merge direct la tinta. Raspunsurile va pot pune la incercare convingerile despre Dumnezeu, bani, sex, dragoste – despre tot ceea ce ati fost invatati pana acum. Dar, in cazul in care ati dorit vreodata sa stiti daca Dumnezeu va asculta, daca Dumnezeu va poate ajuta cu adevarat, daca lui Dumnezeu ii pasa de voi, daca exista un Dumnezeu si daca exista raspunsuri la intrebarile voastre – atunci aceasta carte e scrisa pentru voi.
Asta, deoarece veti descoperi ca ceea ce conteaza cu adevarat nu este conversatia autorului cu Dumnezeu, ci propria voastra conversatie. Si nu exista un moment mai bun pentru a o incepe, decat clipa de fata.[...]
Iata cateva titluri ale capitolelor din carte : Sexul, Dumnezeu, Succesul, Iubirea, Scoala, Parintii, Drogurile si lista poate continua :)
Mie mi s-a parut foarte interesanta pentru ca m-a facut sa-mi raspund la niste intrebari.Nu e o carte care sa-ti dea raspunsuri,ci o carte care te invata sa le gasesti acolo,in interiorul tau.
O sa notez si vreo cateva citate,asta asa,ca idee:
"Nu poti da nimanui,ceea ce nu ai de dat."
"Esti cu desavarsire adorabila,exact asa cum esti."
"Uneori,cel mai mare dar pe care il poti face este tacerea."
"Nu ai nevoie de nimic din afara ta pentru a fi fericita."
"Iubirea nu este cuantificabila.
Iubirea nu este ceva ce poti distribui in diferite cantitati.Nu poti iubi o persoana "putin" - si iubi o alta "mult".Ori iubesti,ori nu iubesti pe cineva.
Lasa-ma sa-ti spun inca o data : felul in care simti iubirea pentru ei este cu totul altceva."
Daca a fost ceva ce m-a dezamagit putin la aceasta carte,n-a fost,cu siguranta,nici felul in care e scrisa,nici ideile pe care le transmite si cu atat mai putin prefata de Alanis Morissette,ci traducerea si tiparitura.De fiecare data cand se vorbea despre o idee,era tiparit "Si idea este ca..." si nu de putine ori am dat peste sintagme de genul "cel mai perfect","cel mai extraordinar".
E jenant sa vezi ca limba romana e sfidata in stilul asta.Ok,inteleg,se doreste o traducere cat mai fidela,dar nici chiar atat de fidela.Trebuie sa acceptam ca gramatica limbii romane difera de cea a limbii engleze,destul de mult chiar,si trebuie sa ne comportam ca atare.
Asta e,deci,un feedback pentru cei de la editura.
Bun.Si inainte sa devin plictisitoare,o sa inchei aici.
Revenind la viata cotidiana,azi am obosit.Dar tare de tot,asa cat sa dorm la noapte fara vise,si-asa am visat azi-noapte toate tampeniile posibile :))
Vai si mai sunt doar cateva zile de vacanta.Eh,asta e!
Gata,atat pentru azi! Oh,si maine tre' sa scriu :| Apropo,am constatat ca am uitat sa scriu,adica...scriu asa uraaat [sau mi se pare? ...hm,sper!]
Noapte buna! Start dreaming! Now!
Azi sunt 118 ani de cand a apus luceafarul.Atat.Fara texte.Un singur cuvant mai am pentru Domnul Eminescu: Multumesc! Si cu ocazia asta,cateva versuri ale lui care sunt aproape de sufletul meu[cateva,foarte cateva,prea putine...] :
"Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile ?
Dintre păsări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile ?
De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Tu urmeaza in tot locul
Vânturile, valurile.
Neînteles ramane gândul
Ce-ti strabate cânturile,
Zboara vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile."
"Inc-o gura – si dispare...
Ca un stâlp eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
................................................
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!"
"Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.
[...]
Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?"
"Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspina:
– O, dulce-al noptii mele Domn,
De ce nu vii tu? Vina!
Cobori în jos, luceafar blând,
Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!
[...]
O, vin’! odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu sa-mi fii mireasa.
[...]
Tu vrei un om sa te socoti,
Cu ei sa te asameni?
Dar piara oamenii cu totii,
S-ar naste iarasi oameni.
Ei numai doar dureaza-n vânt
Deserte idealuri –
Când valuri afla un mormânt,
Rasar in urma valuri;
Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte.
Din sânul vecinicului ieri
Traieste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare;
Parând pe veci a rasari,
Din urma moartea-l paste,
Caci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste.
[...]
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul:
– Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece."
Nu pretuim timpul...si timpul nu ne asteapta.Noi putem intarzia,ceasurile pot ramane in urma,dar el niciodata...
Si de ce sa nu le facem pe toate la vremea lor? De ce sa amanam mereu lucruri importante? De ce spunem mereu "nu inca"...spun florile primavara "nu inca" ? [Norman Douglas] Nu merita sa tragem de timp,nu vom reusi asta la nesfarsit.
Nu exista nicio solutie,clipele trec si felul in care ne traim zilele este,de fapt,felul in care ne traim viata.[Annie Dillard] Trebuie sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima,caci ... "Moartea ma trage de ureche:"Traieste,imi spune ea,vin!" [Virgilius].
Sa invatam sa traim,pentru ca toti oamenii mor,dar nu toti traiesc! [Braveheart]
Never forget that you must die; that death will come sooner than you expect... God has written the letters of death upon your hands. In the inside of your hands you will see the letters M.M. It means "Memento Mori" - remember you must die.
J. Furniss
