The voice within me

Uf,mi-e dor de orele de dans,de oboseala din timpul lor si de starea de bine de dupa,de casetofonu' scolii pe care l-a luat mama naibii de cate ori opream melodia,de tipetele profei,dar mai ales ale noastre cand una din noi gresea o miscare exersata de 874819178947 de ori.Pur si simplu,simt nevoia sa fac ceva cu energia asta si sa ma eliberez psihic,pentru doua ore sa nu ma concentrez decat asupra muzicii,a miscarilor,a pasilor.Vreau sa dansez si nu,nu la vreun concert sau in discoteca si nici de nebuna prin casa,cum m-a apucat aseara...ci sa dansez cu rost,organizat,sa repet pana imi iese si atunci sa fiu multumita de mine.
Mi se pare ca m-am si ingrasat in ultima luna,de cand nu am mai facut ore si,daca nu m-am ingrasat,cel putin nu mai am aceeasi conditie fizica.Dar ma apuc de exercitii serioase si o sa mai si dansez,da,singura,prin casa,in lipsa de altceva...
Oare de ce nu putem trai fara muzica? Ma rog,cel putin eu nu stiu daca as putea trai fara muzica... poate asa sunt vremurile,dar aproape peste tot exista muzica : in discoteca,la radio,la tv,in case,in pietele din orase la concerte,pe plaja,in magazine...

Am ajuns la muzica,a cantat Vita de Vie aseara si n-am stiut :( Damn it,chiar voiam sa merg sa-i ascult....eh,cu alta ocazie...:-<
Iarta-mi visarea
Si trezeste-ma...

Florin Chilian-Chiar Daca


Asa mult imi place piesa asta,mi se pare pur si simplu,superba si de-abia acum am descoperit videoclipul,care e si mai superb.Ma rog,asa mi se pare mie si e de ajuns pentru ca nimic sa nu-mi schimbe parerea.

Ascultand-o ma gandeam la atatea lucruri,asa cum mi se intampla de obicei cand ascult o piesa de care ma atasez.Ma gandeam mai ales la cat de nerecunoscatori putem fi uneori,nimic nu ne mai multumeste,tot timpul ne lipseste ceva,tot timpul iarba e mai verde de partea cealalta a gardului,popeasca are o bluza mai draguta,ioneasca si-a luat papuci din aia inaintea noastra,uita-te la xuleasca ce bine arata si eu,mamaaa,cum ma imbrac eu in costum de baie la mare??.....pe scurt,niciodata nu e de ajuns ce avem.
Pacat,fiindca uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte,dar care ne pot face fericiti.Uitam sa zambim cand un copil vine langa noi in parc si ne intinde jucaria lui,suntem fericiti ca putem dormi pana la pranz in vacanta si nu ne mai putem bucura de spectacolul unui rasarit,reducem mersul la mare la cateva nopti de distractie prin discotecile din zona si nu ne mai amintim sa privim si sa ascultam marea.Daca e prea cald afara,de ce nu ploua putin,sa ne mai racorim?Daca ploua,nu putem sa mai iesim sa ne plimbam,de ce plouaaaa???...

Si de ce? De ce nu putem sa zambim vecinului de pe banca din autobuz cand ne intreaba cat e ceasul?De ce nu putem spune un “Multumesc!” vanzatoarei care ne serveste in fiecare zi la magazinul din fata blocului,de ce nu ne mai jucam,de ce nu facem ceva ca sa fim fericiti?Mi-aduc aminte de “Romanul adolescentului miop” si ma gandesc ca asteptam prea mult fericirea,asteptam sa ni se intample ceva frumos,dar nu facem nimic,nu incercam sa o atingem,nu facem cine stie ce sacrificii....
Nu pot sa inteleg de ce noi,oamenii,simtim nevoia sa ne certam, dar,mai ales,sa nu ne mai vorbim dupa ce ne-am certat.Cu ce ne face mai fericiti?Am putea sa invatam sa trecem mai repede peste chestii de genu’ asta si sa ne golim sufletul de atata ranchiuna.Cred ca ne-am simti mai...usori.

Chiar daca cineva ne spune cuvinte mai grele,ar trebui sa invatam sa-i zambim si sa-i raspundem frumos [ma rog,pe cat se poate :-“], sa-l “dezarmam” daca pot spune asa.
Chiar daca uneori simtim ca lumea se prabuseste pentru noi,sa tinem totusi capul sus,altfel putem sa ratam privelistea minunata dintr-o seara de vara,cu cer instelat.
Chiar daca azi parca nu avem chef de nimic,sa ne uitam in jur si sa ne gandim la cat suntem de norocosi ca existam si ca traim pe Pamant.Vorba aia,sa traiesti pe Pamant poate fi scump,dar include o calatorie gratuita in jurul Soarelui in fiecare an 

Mi se pare mie,sau nimic din ce am scris mai sus nu e leaga? Si de ce tot timpu’ am senzatia asta?....uf,ca tot vorbeam de nemultumiri.....


Ca tot mi-am adus aminte,duminica e concert in oras.Si am auzit ca vine Vita de Vie...oare? Ar fi ...perfect :X

O luna.Fix o luna pana la ziua mea.Ce-mi place cum suna.."ziua mea".Ador ziua mea.Da,e in juma'tea verii si e canicula,dar e ziua mea si nu as schimba-o pentru nimic in lume.Nu-mi inchipui sa ma fi nascut in alta zi.Pur si simplu,nu pot sa concep asa ceva.Ce zi ar fi fost mai potrivita sa ma nasc eu decat o zi calduroasa,la juma'tea lu' iulie,joi [tre' sa mentionez ca ador ziua de joi,mi s-au intamplat milioane de lucruri frumoase joia],dimineata,asa mai pe racoare,ca sa nu transpiram de la efort?...ma rog,sa transpir,ca mama, saraca, dormea si n-a trebuit sa-mi suporte tipetele :)) Mare paguba,a recuperat ea in urmatorii 2-3...15 ani si ceva?
Revenind,mi se pare ca suna perfect [stiu,par narcisista :-"].Cand sunt intrebata undeva "Data nasterii?" raspund tot timpul cu mandrie "23 iulie 1992".E sonor,nu? Stiu,nu e nevoie sa-mi spuneti.
Da,fac 16 ani...saisprezece...saispe.Si asta imi place cum suna."-Cati ani ai? -Saispe."Abia astept sa fac 16 ani.Nu stiu de ce,poate doar fiindca imi place cum suna.Nu ma mai recunosc.Pana acum ziceam la varsta de....voi face aia si aia si aia,imi place.La varsta de... voi face aia si cealalta si asta,imi place.Acum nu stiu ce voi face,dar stiu ca-mi place cum suna.
Probabil ca pe 23 iulie anul asta tot santier va fi la mine in casa,probabil ca nu voi primi cadouri,probabil ca nu voi sarbatori,probabil ca nu voi primi urari si sms-uri si telefoane,probabil ca pentru unii,chiar si apropiati,va fi o zi ca oricare altele,dar pentru mine va fi ZIUA MEA.Chit ca ma duc singura in oras si mananc o pizza,o prajitura,niste papanasi in Casa Veche,un frappe,sau pur si simplu stau acasa [eventual la tara],ascult muzica,citesc,scriu,mananc un sandvis sau o felie de pepene si beau apa plata,o sa ma simt bine pentru ca va fi ZIUA MEA si o sa fac SAISPE ani si tre' sa ma bucur.
Huumm,daca eram in America as fi sarbatorit aproape sigur,as fi luat si permis...ma rog,mai astept eu doi ani,am asteptat cinspe...pardon,aproape saispe.

Nu voiam sa stiti neaparat ca pe 23 iulie e ZIUA MEA  ca sa imi faceti urari & co.Mi-ar placea sa stiu daca mai exista oameni care sunt pasionati de cum suna data nasterii lor.Daca nu mai exista,ma conving pe zi ce trece ca tre' sa-mi fac rezervare pe la numarul 9,pe undeva.In ciuda a tot ceea ce crede lumea,eu tot zic ca 23 iulie e ceva sonor.

Ma duc sa citesc.Nu,evident ca n-am plecat azi din casa.Dar pentru ca ma simt oarecum mai bine chiar ma duc sa citesc.Chiar am chef.Am un chef nebun sa citesc si sa scriu.
Oare cum o fi cartea asta? ["Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi"]
Unii mi-au zis : "Da,ma,foarte tare cartea asta,pe bune!",altii,dimpotriva.."Ouh,plictisitoare, simteam ca nu se mai termina,asa m-a enervat." Vedeti,d'aia ma feresc sa raspund la intrebari de genu' "Cum e cartea X?".De ce sa punem etichete? Doi oameni pot sa se uite la acelasi lucru si sa-l vada diferit,nu asa zicea Paler in "Interviu cu Dumnezeu"? Pai si atunci?Hai sa raspundem : "Nu stiu cum e,mie mi s-a parut buna/plictisitoare/captivanta..." Pana la urma, nu-i frumos ce e frumos,e frumos ce-mi place mie.Totul este relativ.

Gata,chiar o sa citesc.Si o sa notez si cum mi se pare cartea :)

O luna,o singura luna...saispe ani :X  Sweet Sixteen!

Duminica seara...iar.Cald! Eu cu o foaie alba de hartie,in fata monitorului,muzica....frumos,sa fi fost macar putin mai racoare si sa nu-mi fi fost rau.Era perfect,dar lasa...asta e.

In fine,trecem peste.Am hotarat,de maine ma fac fata cuminte,nu mai dorm chiar pana la pranz sau,si daca dorm,mai fac si treaba,vorba aia.Ma apuc sa citesc.Trebuie.Ma trezesc maine devreme si daca nu mi-e rau,ma apuc de treaba.Ma duc sa platesc netu' si sa fac rost de niste carti.Biblioteca,anticariat,nu stiu,de librarii n-am bani :)) O sa ma intorc si o sa ma asez cumintica in varful patului,fara net,fara muzica,doar cu o carte in brate si ceva rece de baut langa.

Sunt prea optimista.Ce fac eu fara Vama? Cat rezist fara sa deschid PC-u' sau sa butonez un pic telecomanda? Cum sa reusesc sa las hartia si creionul pe birou cand simt nevoia si am si inspiratia necesara ca sa scriu?Eh,ma chinui.Tre' sa-mi iasa,nu? Da,sigur,ce naiba,sunt fata hotarata. :>

Mi-a venit o idee acum,pe loc.Fac un orar.De la ora x la ora y citesc,de la ora y la ora z fac la engleza,de la ora,la ora ascult muzica si tot asa...good idea,huh? Nu. Mai bine ma duc sa ma culc,fiindca iar vorbesc prostii.Maine o sa fac la fel,o sa ma trezesc la 11,o sa mananc,o sa ma uit la  tv,o sa deschid PC-u',o sa stau pe net,o sa mai scriu ceva,iar uit sa citesc si daca citesc,citesc un capitol,apoi vine seara,ies sa iau o gura de aer...plictisitor.Tre' sa fac ceva.Imi vine o idee la noapte.

Sper sa ma trezesc cu chef maine.Noapte buna!

Ce cald e...ugh! Si cat imi doream sa vina vara :X Nu,nu ma intelegeti gresit,sunt fericita ca e vara,doar ca mi-e cald.Si as manca niste ciocolata.Nu! Gata,ca nu mai incap in nicio pereche de jeans-i.
In alta ordine de idei,ma gandeam [asta in timp ce jucam Barbie Dress-up :))] , ca mi-e dor sa fiu copil.Mi-e dor sa nu am nicio grija,sa ma gandesc doar la cum sa imbrac papusile astazi,ce sa desenez la gradinita [ma rog,sa...mazgalesc :))],cum s-o conving pe mama sa-mi cumpere inghetata sau sa nu ma certe ca am dat ciocolata pe covor.
Ouh,de ce nu putem sa ne intoarcem din cand in cand,cate 2-3 minute,in trecut?Mi-e asa dor,macar sa ma vad.Mi-ar placea sa fi fost atunci cineva care sa ma urmareasca secunda de secunda,sa ma filmeze si acum sa ma privesc de cate ori sunt nostalgica. Si cel mai tare ma doare faptul ca nu-mi amintesc tot.E cel mai dureros lucru,pentru mine,cel putin.Dupa ce ca ne raman doar amintirile,nici alea intregi? De ce? Aceeasi intrebare,intrebarea copilariei mele."Mami,de ce aici cerul e albastru si aici...alb?"..."Mami,de ce gainile nu zboara,asa,ca vrabiutele,ca si ele au aripi,nu?"..."Tataie,de ce nu se coc strugurii mai devreme?"..."Mami,eu de ce sunt mica?"...De ce,de ce,de ce?
Imi amintesc de ziua in care m-au tuns pentru prima data.A fost o zi neagra pentru copilul de atunci.De fiecare data cand trec pe langa frizeria din H-uri,care sincera sa fiu nu stiu daca e aceeasi,am senzatia ca au "reconstruit-o",dar conteaza ca e o frizerie in acelasi loc,imi scapa un zambet si imi aduc aminte de lacrimile si tipetele mele.Dupa ce m-am descarcat,mi-am sters lacrimile si am uitat...o bucata de timp,caci dupa doua zile mi-a venit geniala idee:"Mami,hai sa mergem la tanti' care m-a tuns sa-mi lipeasca parul,vrei?" :">
Mi-e dor sa citesc povesti.Ce concentrata eram,cum asteptam cu nerabdare sa vad daca Scufita Rosie si bunicutza reusesc sa scape din burta lupului. Mi-aduc aminte ca nu puteam sa citesc "Greuceanu".Asa frica mi se facea la basmul asta..uh :">
Mi-ar placea sa mai cred in Mos Craciun,sa stau cu sufletul la gura cu o saptamana inainte,sa impodobesc bradul cu 4-5 zile mai devreme,in caz ca... "Daca vine mai repede Moshu'?" Si mereu venea mai devreme,nu pentru ca eram vreun copil cuminte,ci pentru ca nu mai putea mama sa suporte dezamagirea de pe fata mea,de fiecare data cand treceam pe langa el si dedesubt nu era nimic.
Mi-aduc aminte de prima bulina rosie pe care am purtat-o mandra pe o bretea a salopetei de blugi tot drumul de la gradinita pana acasa si de rugamintile fierbinti catre mama,sa ma lase imbracata cu salopeta toata ziua, ca sa vada toata lumea bulina.
De serbarea pe care am prezentat-o cu prietenul meu la gradinita..."Va invitam cu mic,cu mare,sa urmarim aceasta serbare"..."Va multumim ca ne-ati ascultat si acum va rugam sa vizionati."
Si de rochita mea de catifea grena,cu guler de dantela,pe care o purtam atunci cand am facut tabloul din camera bunicilor.De zambetul meu din acel tablou si de ochii inocenti care erau mult mai albastri,fiindca aveam parul mai blond sau poate,pur si simplu,pentru ca asa vreau eu sa cred.
Ma gandeam de ce mi-o fi asa de draga marea.Cred ca s-a incapatanat sa-mi intre in suflet,fiindca atunci cand eram mica nu suportam sa ma atinga.Iar acum,ca a reusit,nu vrea sa mai iasa de acolo.Si e ca un bandaj care s-a prins de o rana; daca incerci sa-l dezlipesti,fiindca te-ai vindecat,doare.
N-am uitat nici acum mirosul cozonacilor pe care ii facea mamaie de Craciun sau gustul ciocolatei de pe batoanele cu ciocolata si nuca ale mamei.
Imi aduc des aminte de piciorul Veronicai in ochiul meu,experienta dupa care m-am ales cu o arcada sparta si cativa litri de ceai de musetel intins uniform pe rana. :)) De bataile cu apa de la tara,cand afara erau 40 de grade sau de derdelusul contruit de tataie la poarta,la care ne strangeam vreo 10 dracusori,tipand care mai de care pana raguseam sau simteam ca lesinam de foame.
As putea scrie pana maine poate,asta daca nu m-as opri...si poate nu as termina nici atunci.
Ce repede a trecut timpul! Cum ar spune Eminescu..."Unde esti,copilarie/Cu padurea ta,cu tot?"
Ma gandesc,oare am pretuit timpul atunci cand trebuia?Si-mi raspund singura:"Am atatea amintiri,deci cred ca nu l-am pierdut de pomana,nu?" Doar ca poate nu mi-am dat seama atunci cat valoreaza.Ce chestii tampite spun! Nu suntem noi,oamenii,asa? Nu pretuim noi lucrurile atunci cand nu le mai avem?Nu ne dam noi seama cat valorau,abia dupa ce le-am pierdut?
Un lucru mi-e clar,as da aproape orice, ca sa mai fiu copil;as da o luna,un an din viata mea,ca sa mai fiu copil o zi.O singura zi!
Dar pentru ca nu se poate,ma gandesc ca ar fi cazul sa fiu atenta la cum traiesc.Peste 10-20 de ani sa nu regret nimic,sa nu las anii de liceu sa treaca pe langa mine,sa strang amintiri cat cuprinde marea,sa am ce rememora intr-o seara de iarna,prin anul 2062,eventual,cand voi sta in balansoarul meu de langa soba,langa un batranel simpatic,cu par carunt,ce va fi fost candva brunet,si cu niste ochi care nu vor fi incetat niciodata sa fie albastri,mai albastri decat ai mei,cu cativa pusti in jurul nostru,rugandu-ne sa le spunem povesti,iar noi sa varsam cateva lacrimi,de fericire preferabil,in timp ce le spunem povestea vietii noastre,sorbind cu pofta dintr-o cana,nu,nu cu vin fiert,ci cu 3 in 1 :X
Stiti,sunt oameni care..."...traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait...".Hai sa incercam sa diminuam pe cat se poate numarul acestor oameni.
Deci,copii,fiti copii,bucurati-va de copilarie,nu ratati nimic,aveti destul timp sa fiti mari,nu va faceti griji.
Iar noi,adolescentii de azi,adultii de maine,batraneii de poimaine,sa nu uitam niciodata ca undeva, in sufletul nostru, pastram o bucatica,mai mica sau mai mare,de copilarie.Sa nu o lasam sa moara,sa nu o uitam acolo si sa scormonim din cand in cand.Vom gasi cu siguranta un zambet sincer,o privire calda,o lacrima de fericire,un hohot de ras...:)

Azi sunt 118 ani de cand a apus luceafarul.Atat.Fara texte.Un singur cuvant mai am pentru Domnul Eminescu: Multumesc! Si cu ocazia asta,cateva versuri ale lui care sunt aproape de sufletul meu[cateva,foarte cateva,prea putine...] :

"Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile ?

Dintre păsări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile ?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Tu urmeaza in tot locul
Vânturile, valurile.

Neînteles ramane gândul
Ce-ti strabate cânturile,
Zboara vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile."


"Inc-o gura – si dispare...
Ca un stâlp eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

................................................

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!"


"Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.

[...]

Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?"


"Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspina:
– O, dulce-al noptii mele Domn,
De ce nu vii tu? Vina!


Cobori în jos, luceafar blând,
Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!

[...]

O, vin’! odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu sa-mi fii mireasa.

[...]

Tu vrei un om sa te socoti,
Cu ei sa te asameni?
Dar piara oamenii cu totii,
S-ar naste iarasi oameni.

Ei numai doar dureaza-n vânt
Deserte idealuri –
Când valuri afla un mormânt,
Rasar in urma valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Traieste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare;

Parând pe veci a rasari,
Din urma moartea-l paste,
Caci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste.

[...]

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul:
– Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?


Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece."

Pacat ca timpul nu e ca o caseta.Ar fi frumos,nu? Am da “Pause” de fiecare data cand am trai ceva frumos si ne-am putea bucura de acele clipe cat mai mult timp.Daca am vrea sa trecem peste momente neplacute,apasam “Fast Forward” si gata.Sa retraim momente frumoase? Nimic mai simplu,cu o singura apasare a butonului “Rewind”...
Eh,e si asta o idee,pacat ca vom ramane cu visul.Si pacat ca nu stim sa traim.Sa traim,in adevaratul sens al cuvantului.Nu stim sa ne bucuram de lucrurile simple,alergam tot timpul dupa ceva,uneori nu stim nici noi dupa ce.Asteptam primavara si nu ne bucuram de fulgii care ni se topesc in palma sau de ingerasii din zapada.Vrem sa vina vara mai repede si nu vedem cand inmuguresc pomii,nici nu ne dam seama ca s-au intors randunelele.Asteptam toamna,ca sa scapam de canicula,dar nu ne bucuram de soare,de mare,de lucrurile simple si frumoase.In final,tanjim dupa albul zapezii si uitam sa ne bucuram de mirosul strugurilor din vii,de frunzele colorate care dezvelesc copacii vazand cu ochii si de fosnetele atat de placute pe care le provocam cand pasim grabiti spre scoala,serviciu si altele...
Rutina...nu mai zambim pentru ca avem prea multe pe cap.Profitam de timpul liber ca sa lenevim sau sa stam pe mess.Nu net,mess.Pe net poti sa faci o groaza de lucruri mai interesante.Dar noi dam o plimbare in parc pe o conversatie de doi lei,un joc de volei-pe un pool online,o carte buna-pe niste texte de pe haifaiv...
M-as inscrie la niste cursuri de...viata,dar tre’ sa astept sa se infiinteze...huuum,greu de crezut.Putini stiu sa traiasca si cei care stiu,oare ar pierde timpul predand celorlalti?
Folosim texte de genu’:”omor timpu’ ” fara sa ne gandim ca noi il pierdem,doar el ne omoara...
Cand n-avem timp,alergam dupa el,cand il avem,ne plictisim.Cand suntem la scoala,nu avem timp sa citim sa citim,in vacanta tre’ sa ne odihnim,adica sa stam pe mess si sa ne vaitam ca “n-avem ce face”….si ne miram de ce suntem asa culti.
Putin lume asculta muzica,multi asculta manele....
Ouh,pacat ca putem continua mult de acum incolo...
Haideti sa traim si,cum zice o melodie,cineva sa opreasca invazia de bitzi,cineva sa ne faca din nou fericitzi...

Azi,ea:

Iar ploua? Aaa,nu? E soare,zici?Pai atunci hai sa ne plimbam,vii?Nu poti?Aaaa,ai treaba.Da,poate maine.O sa mergem,o sa numaram firele de iarba si o sa ascultam vantul.Bine,asta daca ai timp.Da,poate ai acum,ca vine vara...
Eh,pai imi dai un SMS ca poate nu ai...timp...sa ma suni.Sau mai bine vorbim pe mess,sa nu-ti mai consumi creditul...

Maine,ea:

Ce faci? Mergem azi in parc? Aaa,esti obosit.Da,da,inteleg,sai linistit.Altadata...adica,mai avem timp,n-au trecut decat...doua saptamani... de cand nu ne-am vazut...OK,te pup,pa!

Maine,el:

-Trrrrrr....
-.....

Maine,el: 

-Trrrrrr....
-Abonatul *** nu raspunde...

Maine,el:

-Trrr....
-Da!
-Ce faci?
-Pe aici...
-Ne vedem si noi azi?Mi-e dor de tine,abia astept sa te strang in brate...
-Imi pare rau,nu mai am timp...