Azi am mâncat Kinder Surprise. După mulţi ani. E puţin schimbată ciocolata, pare-mi-se, dar am avut aceeaşi senzaţie când l-am desfăcut, deşi mi-a picat o jucărioară uşor stupidă. Când eram mică erau mai drăguţe, dar asta nu m-a împiedicat să-l savurez la maxim.
Pentru cine e nostalgic, aşa ca mine, e recomandat, mai alină dorul :)
Tu îţi mai aminteşti când stăteai pe lângă mama să-ţi calce şorţuleţul bleumarin şi gulerul tău special de dantelă? Când îţi umpleai cu creioane colorate penarul cu Pocahontas şi îţi îmbrăcai caietele în coperte albastre cu semn? Când te pătai pe mâini de cerneală Pelikan şi îţi pregăteai batistuţa pentru controlul zilnic?
Parcă toate se întâmplau ieri...
Pentru că postul ăsta era inevitabil. Prea repede trec toate...
Da, a nins şi e frig, e o iarnă de aia ca atunci când eram mică, o iarnă pentru care mă rog de atâta timp. În fiecare an am sperat că poate va ninge, iar acum, când s-a întâmplat şi ai zice că atmosfera e perfectă...ceva nu e :| Nu ştiu ce, dar eu mă simt...nuştiucum, ca să nu zic oribil. În loc să fiu fericită, să mă bucur, eu mai am un pic şi intru într-o depresie. Asta dacă nu sunt deja şi nu mi-am dat seama.
Azi am împodobit bradul, mai târziu ca în niciun alt an. Serios. Nu-mi amintesc să mă fi prins vreodată 20 decembrie fără brad. Era ceva inadmisibil.L-am făcut la insistenţele mamei mele, care deja s-a prins că ori sunt bolnavă, ori am ceva. Nici măcar bucuria de până acum nu am mai simţit-o când puneam globuleţele în pom şi chiar dacă am încercat să intru puţin în atmosferă cu nişte Dean Martin, Bing Crosby and co., tot degeaba...pur şi simplu parcă eram într-un glob de sticlă şi nimic nu mă putea atinge. E prima dată când mi se întâmplă să fac bradul fără să simt nimic altcva decât că mi-e frig şi că vreau să termin ca să mă bag în pat.Poate mă trezesc mai bine de mâine, poate reuşesc să mă autosugestionez şi să mă bucur de vacanţă, de zăpadă, de sărbători.
Nu-mi place iarna la bloc. Vreau iarna copilăriei mele, de la ţară. Acum totul e artificial, începând cu cădura. Urăsc centralele. Căldura lor, chiar dacă mai confortabilă şi mai sănătoasă, nu miroase a căldură, vreau să simt mirosul ăla de fum şi trosnetul de lemn ars în sobă. Nici dovleacul copt în cuptorul aragazului nu se compară cu cel din cuptorul sobei bunicilor. Nici cozonacul făcut cu mama aici nu se compară cu cel pe care îl făcea mamaie. Ea n-avea reţete ilustrate, luate de pe cele mai populare site-uri culinare. Ştia doar că trebuie să-l facă dis-de-dimineaţă, să-l frământe bine, să-l ţină la crescut la căldură şi să aibă grijă să nu-l uite în cuptor chiar dacă avea atâtea de făcut. Şi eu care adormeam în căldura uneori insuportabilă, păzindu-l... Mandarinele şi portocalele ce-şi mai păstrează mirosul, care oricum nu-l ajunge pe cel al merelor coapte sau al covrigilor încălziţi pe sobă...
Dar pe mine nu mă atinge nimic azi. Mă simt mai rece decât un cub de gheaţă.Şi urăsc chestia asta. I-am zis "December depression" pentru că sunt sigurăăă că e cauzată de faptul că e sfârşit de an şi că e vacanţă şi am timp să mă gândesc la ce am făcut (mai bine zis NU am făcut) anul ăsta. Cică mai bine de un milion de americani suferă de depresie în decembrie. Eu şi ei. Sau ei şi eu. Şi cică trece. Păi când? Când trec sărbătorile şi vacanţa şi mă întorc la şcoală? Mmm no, thanks! Eu vreau acum! Măcar mâine, dacă nu în seara asta.
Ohhh, "Avoid alcohol. Alcohol can cause a further decline in mood." Chiar credeţi voi că se poate să mă simt mai rău de atât? Dacă eu nu am avut chef să împodobesc bradul, mai rău de atât nu se poate. Nu la mine.Asta pentru că tocmai voiam să fierb nişte vin. Şi o s-o şi fac, poate dorm, nu ca azi-noapte.
Atât.
Aaa, ba nu. M-am apucat să învăţ spaniolă. Adică pe bune. Adică să şi scriu, să pun accente, să învăţ cuvinte noi, nu numai d-astea gen " te amo, te quiero, me haces falta" şi altele de prin melodii. Şi am rămas plăcut suprinsă de mine.Nu e ca şi cum aş fi avut cine ştie ce discuţii filosofice sau pe teme ştiinţifice, but still: am fost (şi încă sunt, ce naiba) în stare să port o conversaţie relativ lungă şi coerentă cu un vorbitor nativ. Şi sunt mândră. Şi poate că ăsta e primul pas de a ieşi din depresie...poate că nu-s aşa useless şi worthless cum mă simt.
Cu ocazia asta, am descoperit două melodii frumoase (adică mi-au fost prezentate), care nu se potrivesc deloc cu starea mea de azi, dar tot merită ascultate, aşa că...poftiţi!
Shakira - Lo hecho esta hecho
Asculta mai multe audio Muzica
Noapte bună! Să n-aveţi depresii, să vă bucuraţi de zăpadă şi de vacanţă!
Sâmbătă dimineaţa.O lună şi o zi de când nu am mai scris pe blogul ăsta.Din lipsă de timp, de dispoziţie, de subiecte, de...nu ştiu de ce.
A început şcoala, a început aiurea, este aiurea şi cred că va tot fi aşa.Trist, dar adevărat.
Sâmbătă dimineaţa.Plouă.Sau s-a oprit? Nu ştiu şi sper să mai plouă pentru că altfel trebuie să plec. Cred că s-a oprit.Nu-i nimic.Vreau să plec pentru că de weekend-ul viitor nu cred că o să mai stau aşa bine cu timpul.E ciudat că plec sâmbătă la ţară.Nu am mai făcut chestia asta în timpul şcolii de...mult! Să fie astenia de toamnă, să fie indispoziţia cauzată de noua atmosferă, nostalgia pentru vara ce a trecut şi a lăsat numai amintirile sau pur şi simplu o lene cronică? Nu am chef, pur şi simplu.Nu am chef azi şi nu numai azi.Aş sta în pat toată ziua cu căni de ceai şi cafea lângă mine, privind la şi prin televizor, dar în acelaşi timp aş merge pe jos ore întregi, aş dansa, aş...aş...aş...
Sâmbătă dimineaţa.Amintiri.Nostalgie.Dor.Pur şi simplu.
Coldplay - Viva la Vida
Asculta mai multe audio Blog
All good things come to an end. Si totusi, n-avem de ce sa fim tristi. Pentru noi, experienta Force s-a terminat, dar pentru unii, cei mai putin norocosi, nici nu a inceput.Sa fim fericiti pentru asta:X
Nu stiu cum sa scriu postul asta, am milioane de ganduri si sentimente carora degetele mele nu le pot face fata.E uimitor cum se pot crea in zece zile niste legaturi intre oameni care nu se vazusera niciodata pana atunci.
Mi-e dor de tot.De oamenii minunati, de atmosfera generala, de training-urile de peste zi si de noptile gri (adica nici negre, nici albe), de cafeaua proasta de dimineatza si de cocktailurile de la Hawaii Party, de bataile hotarate in usa ale Clarei si de megafonul lui Iulian, de glumele Simonei si de rasul lui Alex, de camera roz si de zambetul Silviei ("Aveti nevoie de ceva?"), de Cosmin si bidoanele cu apa, de Alexandra cu "Esti praf!", de Diana cu "Nu sta jos, danseaza!" si de calmul Alinei, de tot sprijinul Adinei si de ochelarii albastru cu galben ai lui Vio :X
Am cunoscut oameni noi, eram toti diferiti si am reusit, totusi, sa devenim un tot, o echipa, o forta.
Poate ca pentru multi dintre cei ce vor citi acest post pare o copilarie, dar pentru noi a fost ceva important.Finalul a fost, clar, unul apoteotic.
Iulian: Cine pleaca e naspaaa! Noi: Si cine ramane? Iulian: E si mai naspa!"
Unii isi coborau cu greu bagajele pe panta neasfaltata, iar altii le faceau cu mana de undeva de sus, strigand din ce in ce mai tare "Paaaaaaaaaaaaaaaaaa!".
Drumul spre casa a fost ciudat, stiam ca suntem din ce in ce mai aproape de final, ca fiecare se va intoarce la casa lui, la viata lui, sigur, schimbat, dar se va intoarce.
Timpul ne-a furat bucuria de a mai fi impreuna, dar nimeni nu ne poate lua tot ceea ce am invatat acolo, nu ne poate lua amintirile si certitudinea ca ne vom revedea cat mai curand posibil.
Raluca, Sinziana, Cristi, Rafa, Theo, Maria, Alexandra, Cecilia, Andreea, Simina, Csilla, Andrei1, Andrei2, Raul, Sebi, Diana, Vitalie, Ana, Costi....va multumesc! Pentru tot ce am facut impreuna si pentru tot ce am invatat de la voi >:D<
We are the force! :X
Michael Jackson - "Gone too soon"
Asculta mai multe audio Muzica
Te simti neputincioasa si apar remuscarile.Esti frustrata pentru ca iti dai seama ca ai fi putut fi mai linistita si mai impacata acum, daca ai fi spus un singur cuvant...unul singur.Se spune ca nu-ti poti lua inapoi cuvintele. Dar, ma intreb, ce faci atunci cand nu le-ai spus si nu mai ai cui?
Cat de mult iti doresti sa dai timpul inapoi.Daca cineva ti-ar spune ca poti da timpul inapoi dar nu poti sa schimbi decat un lucru, stii foarte bine ce ai schimba.
Ce-ti mai ramane de facut? Sa te bucuri de cei pe care ii mai ai langa tine si sa le spui lor cat de mult tii la ei, sa le ceri iertare cand stii ca ai gresit, sa renunti la un orgoliu prostesc, sa ierti si tu la randul tau, ca sa poti trai linistita...
Post lacrimogen, da.Asa se intampla cand ploua, cand asculti tot felul de melodii, faci curat in folderul cu poze si mai citesti si anumite post-uri de pe anumite blog-uri.
Ugh :-<
LA MULTI ANI! La multi ani tuturor copiilor si la multi ani MIE, copilului din mine! La multi ani!
