Azi am mâncat Kinder Surprise. După mulţi ani. E puţin schimbată ciocolata, pare-mi-se, dar am avut aceeaşi senzaţie când l-am desfăcut, deşi mi-a picat o jucărioară uşor stupidă. Când eram mică erau mai drăguţe, dar asta nu m-a împiedicat să-l savurez la maxim.
Pentru cine e nostalgic, aşa ca mine, e recomandat, mai alină dorul :)
Dragă ...,
Ce faci? Eşti bine? Da, ştiu că atunci când trimiţi o scrisoare e frumos mai întâi să-i mulţumeşti celuilalt pentru ultima lui scrisoare, să-i spui cât de mult te bucuri că ai primit veşti de la el şi eventual să-l întrebi ce mai face. Ştiu, pentru că ne-au învăţat la şcoală. Ţie n-aş putea să-ţi spun toate lucrurile astea, ştii, pentru că tu nu-mi trimiţi niciodată scrisori. De fapt, tu nu-mi scrii, nu-mi trimiţi mail-uri, nici sms-uri, nu mă suni, nu-mi trimiţi mesaje în Morse, ca să-mi ia mult timp să le descifrez, nici măcar nu rogi vreun porumbel să-mi aducă veşti de la tine. Şi atunci, cum aş putea eu să te întreb "Ce mai faci?" dacă n-am ştiut niciodată ce faci?
Aşadar, ce faci? Sper că eşti bine şi că te gândeşti din când în când şi la mine. E aşa frustrant să nu ştiu dacă pentru tine însemn ceva. Nu mă înţelege greşit, am învăţat să trăiesc fără tine. De fapt, n-am ştiut niciodată să trăiesc cu tine. Doar că mi-ar plăcea să ştiu ce sunt eu pentru tine. Nu cred că mă iubeşti, pentru că iubirea se construieşte în timp, e nevoie să fii lângă o persoană ca să ajungi să o iubeşti. Nu mai cred în iubirea asta despre care unii zic că e automată. Nu. Te poţi simţi legat de cineva în mod automat, dar nu poţi ajunge să-l iubeşti cu adevărat decât în timp. Şi chiar dacă m-ai fi iubit vreodată, sentimentul ăsta nu e etern prin natura lui, trebuie întreţinut, iar noi ... de fapt tu nu ai făcut chestia asta. Şi acum a trecut prea mult timp cred. Şi dacă ar fi să o luăm de la început, ar fi greu. Foarte greu.
Nu-ţi cer să mă iubeşti. Poate dacă m-ai vedea acum, nu sunt ceea ce ţi-ai fi dorit să fiu, dar sunt aproape sigură că nici tu nu eşti ceea ce mi-aş fi dorit eu. Nici pe departe. E trist că nu mai facem parte unul din viaţa celuilalt, poate că ne-am fi înţeles foarte bine. Nu eu am ales să fie aşa. De fapt, mă doare că eu nu am putut să aleg. Sunt una din persoanele uşor obsedate de control, ştii, aşa că sunt frustrată când nu pot să aleg ce se întâmplă în viaţa mea. Bine, oamenii sunt adaptabili prin natura lor, aşa că am reuşit să merg mai departe, asta nu m-a ţinut pe loc, vezi bine.
Mi-e greu uneori fără tine, sunt momente în care aş fi vrut să fii aici, dar aşa cum am eu nevoie de tine, nu cum sunt aproape sigură că ar fi fost. Mi-e mai uşor să te ştiu departe, decât să-mi fost aproape, dar departe de fapt. Mă doare faptul că tu ai putut să alegi şi ai ales greşit. Eu nu te-am auzit sau nu-mi amintesc, dar cineva mi-a spus că ai zis "Am să mă-ntorc!". Păcat că nu ţi-ai ţinut promisiunea.
Tu m-ai schimbat, chiar dacă de la distanţă. Sunt poate mai puternică decât aş fi fost cu tine aproape. Am alte priorităţi şi alte aşteptări de la persoanele din jur. Încerc să nu dezamăgesc persoanele care au încredere în mine sau care apelează la mine. Aaa...şi mă întristează când văd că tot mai mulţi aleg ca tine şi aş vrea să le spun cât de mult o să rănească, dar nimeni nu mai are urechi să audă. Păcat.
Oare o să ne mai vedem vreodată? Ah, ce prost am pus "mai"-ul ăsta. Mă rog, eu locuiesc tot acolo, în cazul în care vrei să-mi faci o vizită vreodată, dar dacă eşti tot la fel ca atunci când ai plecat, măcar vino dimineaţa.
Numai bine,
... ta, Ioana.
P.S. Mai am un pic şi fac 18 ani, ca să ştii.
Coldplay - Viva la Vida
Asculta mai multe audio Blog
All good things come to an end. Si totusi, n-avem de ce sa fim tristi. Pentru noi, experienta Force s-a terminat, dar pentru unii, cei mai putin norocosi, nici nu a inceput.Sa fim fericiti pentru asta:X
Nu stiu cum sa scriu postul asta, am milioane de ganduri si sentimente carora degetele mele nu le pot face fata.E uimitor cum se pot crea in zece zile niste legaturi intre oameni care nu se vazusera niciodata pana atunci.
Mi-e dor de tot.De oamenii minunati, de atmosfera generala, de training-urile de peste zi si de noptile gri (adica nici negre, nici albe), de cafeaua proasta de dimineatza si de cocktailurile de la Hawaii Party, de bataile hotarate in usa ale Clarei si de megafonul lui Iulian, de glumele Simonei si de rasul lui Alex, de camera roz si de zambetul Silviei ("Aveti nevoie de ceva?"), de Cosmin si bidoanele cu apa, de Alexandra cu "Esti praf!", de Diana cu "Nu sta jos, danseaza!" si de calmul Alinei, de tot sprijinul Adinei si de ochelarii albastru cu galben ai lui Vio :X
Am cunoscut oameni noi, eram toti diferiti si am reusit, totusi, sa devenim un tot, o echipa, o forta.
Poate ca pentru multi dintre cei ce vor citi acest post pare o copilarie, dar pentru noi a fost ceva important.Finalul a fost, clar, unul apoteotic.
Iulian: Cine pleaca e naspaaa! Noi: Si cine ramane? Iulian: E si mai naspa!"
Unii isi coborau cu greu bagajele pe panta neasfaltata, iar altii le faceau cu mana de undeva de sus, strigand din ce in ce mai tare "Paaaaaaaaaaaaaaaaaa!".
Drumul spre casa a fost ciudat, stiam ca suntem din ce in ce mai aproape de final, ca fiecare se va intoarce la casa lui, la viata lui, sigur, schimbat, dar se va intoarce.
Timpul ne-a furat bucuria de a mai fi impreuna, dar nimeni nu ne poate lua tot ceea ce am invatat acolo, nu ne poate lua amintirile si certitudinea ca ne vom revedea cat mai curand posibil.
Raluca, Sinziana, Cristi, Rafa, Theo, Maria, Alexandra, Cecilia, Andreea, Simina, Csilla, Andrei1, Andrei2, Raul, Sebi, Diana, Vitalie, Ana, Costi....va multumesc! Pentru tot ce am facut impreuna si pentru tot ce am invatat de la voi >:D<
We are the force! :X
LA MULTI ANI! La multi ani tuturor copiilor si la multi ani MIE, copilului din mine! La multi ani!
Aceasta este doar o poveste, dar umbrela si paupsa cea roz au existat candva.Multumesc, Mos Nicolae si Mos Craciun!
3 decembrie 1993,la bunici acasă, repetând rolul pentru serbarea de Crăciun:
Lia: Eu mă numesc Lia,am trei ani şi cinci luni,sunt în grupa mică şi o să spun poezia „Crăciunul copiilor” de Octavian Goga : „Dragi copii din ţara asta/Vă miraţi voi cum se poate/Moş Crăciun, din cer de-acolo/Să le ştie toate,toate.....
Mama zâmbeşte fericită.
Lia:...Şi de-acolo ştie Moşul/Că-i şiret el,lucru mare.” Mulţumesc! (Cu reverenţa aferentă.)
Mama:Bravo,mami!Ia spune,ce vrei tu să-ţi aducă Moş Nicolae?
Lia: Hm…o umbreluţă!
Mama: Şi Moş Crăciun?
Lia: Oooo...păpuşică!
Mama: Şi cum o să le mulţumeşti Moşilor?
Lia: O să le spun o poezie şi o să le cânt un colind! Aaaa,şi o să fiu cuminte şi anul viitor!
Şi a fost cuminte în fiecare an de atunci.Şi nici nu s-a supărat pe Moşi că la un moment dat au încetat să-i aducă umbreluţe şi păpuşi…
19 decembrie 2008, la aceeaşi bunici :
-Iubito,ce vrei să-ţi aducă Moş Crăciun?
-Eh...vrei să fiu serioasă?
-Poţi să fii serioasă?
-Nu ştiu,încerc...
-Să vedem!
-Aş vrea să-mi aducă un colier din amintiri,ca să le pot purta mereu lângă inima mea. Ştii...uneori uit lucrurile....nu,de fapt uit să-mi mai amintesc de lucrurile frumoase din viaţă.Tu îţi mai aminteşti?
-Eu....eu îmi amintesc.Uite,eu îmi amintesc când te aşteptam în faţa blocului câte zece minute în fiecare dimineaţă când plecam la grădi,pentru că nu-ţi stătea nu ştiu ce fundiţă cum trebuia.Îmi amintesc tooooate sărbătorile de iarnă şi toate cadourile de la Moş,toţi oamenii de zăpadă şi toate cucuiele pe care le aveam de la săniuş.Îmi amintesc şi când mă învăţai să cânt prima strofa din „O,ce veste minunată!” ca să-mi aducă Moşu’ maşinuţa aia teleghidată pe care i-o cerusem în scrisoare! Şi-mi amintesc multe,multe lucruri frumoase, Lia...dar mai bine spune-mi ce mai vrei de Crăciun,te rog!
-Bine,pe lângă colierul ăsta,aş vrea multă zăpadă...măcar o zi să mai ningă aşa cum ningea când eram mici,să pot face mulţi,mulţi îngeraşi.Aş mai vrea o cutiuţă în care să închid ermetic nişte miros de cozonac de la bunica,să-mi ajungă până anul viitor şi nişte zâmbete colorate.Nu-mi place că iarna asta se poartă gri-ul.De ce poartă oamenii haine gri,dar mai ales chipuri gri,întunecate,mohorâte? Nu-mi place! Vreau ca Moşu’ să-i facă pe oameni să râdă!
Aş mai vrea ca oamenii din jurul meu să înţeleagă o dată pentru totdeauna că nu numai de Crăciun pot să dăruiască şi că pot dărui şi altceva decât jucării, haine şi ciocolată.Să priceapă că iubire pot dărui în fiecare zi şi că vor primi mai multă,cu cît vor oferi mai multă.Şi apoi,când dăruieşti un zâmbet,o îmbrăţişare,o vorbă bună, nu trebuie să te gândeşti : „Oare o să-i vină bine? Hm,nu o fi o mărime prea mare?Dar culoarea asta parcă nu o prinde pe Alexia şi nici pe David nu l-am văzut purtând fular.Vaaai,iar am depăşit bugetul,pentru Dănuţa ce mai iau?”.
Nu trebuie să-ţi faci griji, pentru că zâmbetele au mărime universală şi au şi 20% lycra,deci se pot întinde dacă e cazul.Îmbrăţişările sunt mereu la ofertă,dar special de Crăciun e o promoţie : dai una şi primeşti cel puţin două.Convenabil,nu? Iar vorbele bune sunt pictate cu o vopsea specială, care îşi schimbă culoarea, în aşa fel încât să se asorteze la orice ţinută. Aşa că, fuga-fuga, să scoatem cele mai frumoase hârtii de ambalat pe care le găsim în sufletele noastre şi să ajungem cu cadourile înaintea Moşului.
-Auzi, Lia, o întrebă Mihai după ce îi ascultase atent dorinţele de copil mare,cum îi zicea el,tu de ce nu poţi să fii măcar un piculeţ mai egoistă? De ce nu poţi să răspunzi: „Uite, vreau bluziţa aia cu dungi şi cerceii aia galbeni cu o faţă zâmbitoare pe ei.Nici lumânărelele alea parfumate în formă de moşi, spiriduşi, brăduţi şi îngeraşi n-ar strica pentru că şi-aşa nu aveam ce să pun pe raftul de deasupra biroului.Aa...şi să nu uit,cât mai multe bomboane de ciocolată sau Raffaello şi Milka Happy Cows.”
-Hm, ce întrebări pui şi tu, Mihai! Răspunse Lia râzând cu poftă.Păi nu trebuie să cerem de la Moşu’ ceea ce nu putem obţine singuri? Nu-ţi mai aminteşti când stăteam amîndoi la mine în cameră şi scriam scrisorile alea superkilometrice în care îi ceream să ne aducă tot felul de lucruri pe care părinţii ni le refuzau, chiar şi după minute întregi de rugăminţi şi lacrimi? Mai ştii când l-am rugat să-şi pună banii în comun cu Moş Nicolae şi să ne cumpere mie căsuţa aia pentru păpuşi, iar ţie ansamblul ăla cu parcare şi nu ştiu câte maşini?
Amândoi tac şi zâmbesc.E cald, iar mirosul de mere coapte de pe sobă le inundă nările. Privesc pe fereastră fulgii de nea care cad timid, ca nişte copii care abia învaţă să joace şotron.Lia se ridică, ia un album cu poze vechi şi porneşte magnetofonul bunicii din care se aude colindul copilăriei lor : „Moş Crăciun cu plete dalbe/A sosit de prin nămeţi...”.Bunica le aduce un ibric cu vin fiert cu scorţişoară (acum sunt mari şi au voie) şi cozonac cu nucă si cacao,proaspăt scos din cuptor.
-Dar tu, tu ce-ţi doreşti, Mihai? îl întrebă Lia, privindu-l fix în ochi.
-Eu, eu aş vrea doar să pot opri timpul în loc acum,când suntem împreună şi să-i dau drumul doar când nu vei fi lângă mine...şi să-l pot face să treacă atunci cât mai repede.
Se ţin strâns în braţe şi simt fiecare nostalgia care l-a cuprins pe celalalt privind pozele pe care timpul şi-a pus amprenta.Fulgii de afară sunt din ce în ce mai grăbiţi, parcă vor să termine treaba pe care le-a dat-o Moş Crăciun înainte să se întunece şi înainte să piardă ultimul autobuz către satul următor.
-Vezi tu, copil mare ce eşti, Moşu’ te-a auzit deja! îi zise Mihai sarutând-o uşor pe frunte.
-Şi pot să-i cer şi un ou Kinder,totuşi? Dacă Moş Nicolae tot n-a venit până acum...
-Eşti sigură că mai e nevoie să i-l ceri?
Lia merge lângă brad şi descoperă umbrela cea galbenă, cu două spiţe rupte, pe care Moş Nicolae i-a adus-o cu cincisprezece ani în urmă, păpuşa cea roz, cu pătuţ cu tot şi lângă ele un ou de ciocolată cu surprize...
-Dar... credeam că nu mai există de mult timp...cum?....
-Oare nu e Moşul cel care ne aduce tot ceea ce nu putem obţine singuri?....
...called Ioana.She was a fat (hihii :) ), blonde, blue-eyed girl who lived at the countryside, loved chocolate veeery much, was afraid of the sea and darkness and was able to cut her third birthday cake by herself :)
Tablou la gradi, 3 ani si ceva, rochita de catifea grena cu guler de dantela.
Aici....aici e atunci cand se taie motu' creeeed...nu-mi amintesc sigur ca la cat par am avut euu :))
The little girl lives now inside the big girl's soul and she feeds herself with memories.You know, she's very naughty that little girl...she makes the big girl shed a lot of tears sometimes.
The end!
Pi.Es. Acest post ii este dedicat lui Georgica si este raspunsul la o rugaminte mai veche a Alexandrei ,care m-a rugat sa postez cateva poze cu copilul Ioana.Pasez leapsa Laurei si cui o mai vrea.
Azi iubesc pe toata lumea :X
Sarbatori fericite si sa va aduca Mosu' tot ce va doriti :>
Teze mai sunt inca 3 de dat,agitatia ultimelor doua saptamani de scoala ma streseaza teriiiiibil, dorul incepe sa-si faca simtita prezenta,neputinta in care ne aflam cu totii in fata unor lucruri incep sa o realizez mai bine pe zi ce trece,speranta continua sa ma insoteasca si incerc sa ma conving ca poate a fost mai bine asa dar nu pot sa nu ma mai gandesc acolo.Inteleg acum si ce zicea profa de psiho la ora : "Cand suntem supusi actiunii a cel putin doi stimuli,este imposibil sa ne focusam pe unul singur si sa il/ii ignoram pe celalalt/ceilalti." Da,e imposibil si tind sa cred ca e doar inceputul!
Vom trece peste fiindca trebuie sa supravietuim,asta e natura umana [nu supravietuiesc speciile cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci cele mai usor adaptabile...],dar inclin sa cred ca exista rani care nu se inchid niciodata,care prind doar o crusta suuubtire si sensibila la orice atingere.
Eh,acum ceva vreme Alexandra imi pasa o leapsa,ma ruga sa-l ajut pe Georgica.Din pacate, pozele cu copilul Ioana sunt undeva in niste albume de la tara,unde,spre nefericirea lui Georgica,dar mai ales a mea, nu am reusit sa ajung de mult timp.Ii promit lui Georgica,oricum,ca le voi posta imediat ce fac rost de ele :)
As putea sa stau si sa scriu inca vreo cateva ore de acum incolo,as putea sa ma bag in patura cu "La raul Piedra am sezut si am plans" in brate si inca o cana de ceai de capsuni,dar am niste efecte ale organizarii procesuale,niste argumentari de specii,niste factori care influenteaza calitatea produselor,niste orbitali hibrizi si multe alte chestii care ma asteapta prin caiete...:-<
P.S.N-are nimeni ciorapei ca ai mei [stiu ca sunt sosete dar nu rima] :> :> Multsumesc,cole mea >:d< :*
Si cand crezi ca trecutul a ramas in urma,vine o seara de decembrie cu miros de mandarine si Mos Nicolae! Si fluturii se joaca "matele incurcate" la tine in stomac,un film vechi de vreo 2-3 ani iti ruleaza pe panza usor ingalbenita a amintirii,iar vocea si zambetul lui te fac sa te intrebi :"What if...?".Si chiar daca plecati amandoi...in directii diferite,esti fericita!
Multumesc,Mos Nicolae!
Nu va fi un post prea lung,asta pentru ca tre' sa invatz la mate,la bio,sa scriu la engleza,sa citesc "The Picture of Dorian Gray" [:X] si "Jamaica Inn",sa ma odihnesc departe de lumina obositoare a monitorului and so on...
Mai sunt fix 40 de zile pana la vacantza de iarna,in jur de 30 de zile de scoala, daca scadem sambetele si duminicile,29 daca scadem 1Decembrie [care,apropo,pica luni :X genial,nu?],in jur de 25 daca nu punem la socoteala zilele din ultima saptamana, care nu sunt asa stresante.Nu mai calculez si cu eventuala greva,deci in jur de 25-26 de zile,maxim,sa zicem! :X
Azi am mancat o portocala si [asta e de fapt ideea postului] mi se parea ca miroase nu a o portocala obisnuita,ci a Craciun.Portocalele,mandarinele,nucile,covrigii si merele incalzite pe soba,cozonacul si salamul de biscuiti imi dau o senzatie de Craciun.Asa miroase in camera mea de la tara in zilele alea.Si e cald! Destul de cald incat sa stai in tricou si pantaloni scurti.Si e si mai frumos cand vii de afara,unde sunt -10 grade si iti dai jos cele 9-10 cojoace,pulovere pe gat si fulare si te asezi in varful patului cu o cana de 3in1 in mana si un zambet de multumire pe buze,privind un film din ala ca "Santa Baby" sau desene animate sau "Mos Craciun exista" de la ProTV sau ascultand "Let It Snow" sau "All I Want For Christmas is You" cu albumul cu poze vechi in brate... :X
Nu mai am rabdare.Alexandra si Denisa m-au molipsit.Vreau decembrieeee si zapada!
Dar mai e un pic si pana atunci:
Don't save it all for Christmas Day
Find your way
To give a little love every day...
Don't save it all for Christmas Day
Find your way
'Cause holidays have come and gone
But love lives on
If you give on
Love...
-Pst!Dormi?
-Mnu.
-Tu-ti mai aduci aminte ce faceai cand erai mic?
-In afara de faptul ca spargeam tot ce gaseam prin casa?
-Hai,fii serios!
-Dar sunt! Nu,nu stiu,Ema,de unde sa-mi mai amintesc? Nici nu mai stiu ce am mancat zilele astea,tu ma intrebi de acum 20 de ani...
-Esti un insensibil.Nu ma intereseaza ce ai mancat tu ieri.Eu te intreb de chestii de astea dragutze,asa....adica,spre exemplu,cum te purtai la grădi’,ce “fixuri” aveai,ce jucarii n-ai fi dat la nimeni chit ca stateai cu ele in brate zi si noapte,cum o exasperai pe maica-ta,d’astea asa...
-Ema,e 3 dimineata!
-Si ce daca? La 3 dimineata nu gandesti sau ce?
-Nu.La 3 dimineata dorm sau ma rog...incerc...
-Bine.Da’ mai incolo imi zici? Hai ca e sambata si bem cafeaua amandoi.Imi ziiiiiici? ;;)
-Ma gandesc,da...o sa ma gandesc.
-Bine,atunci hai sa iti povestesc eu ceva:eram parca in grupa mica si luasem bulina rosie si....
-Eeeemaaa! Te roooog!
-Hai,stii ceva,niciodata nu-mi faci si mie pe plac.
-Da,ai dreptate,niciodata!
-Si cred ca nici nu ma asculti cand vorbesc cu tine,adica tot...
-Exact! Nici acum nu te ascult!
-Insensibilule!
-Urato!
-Gaaabi! Urata e camasa aia pe care ti-ai cumparat-o fara mine,ca sa nu zic nimic de maica-ta!
-Bine,ti-o dau tie atunci! Camasa,nu pe mama!
-Nici nu mai vorbesc cu tine! Sper sa nu te ia somnul pana la 8,cand o sa ma trezesc si o sa dau drumul la muzica,am aerobic! Pa!
-Si eu te iubesc!
Nu stiu de ce am scris asta sau cum mi-a venit ideea...ma rog :">
Cu ocazia asta,la multi ani tuturor Mihailor,Mihaelelor,Gabrielilor si Gabrielelor! Sa fiti fericiti si iubiti!
La multi ani in special Denisei si colegutzilor mei.Sa ne traiti! :*
Noapte buna!
Mi-am petrecut o mare parte din vacantza asta acolo si ma simt ca atunci cand eram mai mica si mergeam atat de des si stateam asa de mult...
Sunt o groaza de chestii de care imi aduc aminte cand sunt acolo si ma simt asa bine...
Spre exemplu,vorbeam intr-o seara cu o vecina de acolo si ne aminteam cum duceam noi papusile "la mare" :)) Pana aici,nimic iesit din comun,dar "marea" era un lighean rosu,iar plaja era iarba amestecata cu nisip de la mine din curte.Ma rog,fete destepte, ingenioase,idei stralucite :">
Cel mai mult imi place sa ma uit la albumele cu poze vechi...daca merg la tara si nu ma uit,macar o data, la pozele alea,nu are niciun farmec...Ma amuz copios cand ma uit la pozele nud de la mare,cand aveam 3 ani,cu maimuta si fara,la pozele cu bunicul si capra,la pozele de dinainte de baie [tot nud,de altfel] cu Alexandra [unde Alexandra era o papusa pe care am adorat-o],dar mai ales la cele in care plangeam de parca l-as fi vazut pe bau-bau,asta fiindca mi-era frica de tipu' care facea pozele :))
Uh,mi-e dor....mi-e dor de copilarie,de vara,de iarna,de tot...ce repede trece timpul :-< Feel free,have dreams!
Vreau sa zambesc mai des.
Nu,n-am inspiratie,as vrea sa scriu ceva interesant,dar nu ma ajuta nici creierul,nici ...degetele.Nu e chiar prea tarziu,dar mi-e somn,foarte somn,cred ca ar fi bine sa merg la culcare.Vai,cat o sa-mi lipseasca vacantza asta :-<>Helau,sa zambim :)
Si ma mai fac sa zambesc copiii care se joaca in spatele sau in fata blocului,pentru ca imi aduc aminte de mine cand eram copil,vreau sa zic...mai copil decat acum.Imi dau seama si ma bucur mult de tot ca nu mi-am pierdut spiritul de copil,sunt multe momente in care sunt fericita si rad ca un copil,sau seri in care sunt asa obosita si dorm ca un prunc;singura diferenta e ca,spre deosebire de unii dintre ei,eu nu dorm niciodata,dar niciodata,cu gura deschisa.
Zambesc cand imi aduc aminte de copilarie.Sunt fericita si acum pentru ca invat incet,incet sa ma bucur de fiecare clipa,dar tot am niste nemultumiri : pepenele nu mai are acelasi gust ca atunci cand eram mica si il mancam in curte,la tara,pe iarba;sa fie "de la ei",de la...incalzirea globala,sau, pur si simplu,mirosul de iarba si sucul care mi se scurgea pana pe coate sa fi fost "condimentele" care ii dadeau gustul ala deosebit? Inghetata nu mai e chiar un deliciu.Aici totul e clar: nu mai e la fel de buna,dar si faptul ca mama imi dadea foarte rar cand eram copil,fiindca raceam des, o faceau sa fie delicioasa.
Si mai zambesc cand ploua.Nu stiu de ce,dar de la o vreme privesc fascinata ploaia, inchid televizorul,opresc muzica si orice alta sursa de zgomot,ma asez langa fereastra deschisa larg [asta daca ploaia nu e prea puternica si nu izbeste fix pe partea mea] si privesc.Privesc si zambesc,nu stiu de ce,dar clar,atunci sunt fericita.Simt un nod in stomac,parca imi vine sa plang de fericire si privesc fuga picaturilor de ploaie,care parca se intrec,vor sa vada care ajunge mai repede pe pamant,un pamant uscat,insetat si care miroase a fericire,a multumire dupa o ploaie sanatoasa.
In ultima vreme zambesc mult oamenilor.Zambesc vanzatoarelor de la magazine,functionarilor de la banca sau de la firma de telefonie unde pierd ore intregi sa platesc niste facturi care,colac peste pupaza,nici macar nu sunt ale mele,zambesc vecinului de la parter,care,desi il salut mereu,imi raspunde in sila,atunci cand imi raspunde ; nu inteleg de ce si de multe ori am zis ca mai bine nu-l salut,dar,in fond si la urma urmei,pe mine nu ma doare gura si cel care pierde e el,fiindca nu merita sa fii prea serios si imbufnat tot timpul.Mai zambesc,ca fapt divers,florilor,stelelor si astept sa vina vremea cand ii voi zambi marii.Imi zambesc mie cand fac ceva ce imi dau seama ca ma face fericita,dar,mai ales,cand face ceva ce ii face pe altii fericiti.Imi place sa adorm zambind,sperand asa ca voi visa frumos si voi zambi si in vis.Partea frumoasa vine atunci cand ma trezesc zambind.De unde stiu ca ma trezesc zambind? Nu stiu,simt...asa simt,simt ca,desi poate buzele nu poarta un suras atunci cand deschid ochii,sufletul meu-da.[NB! a nu se pune la socoteala zilele in care am lucrari,in special la biologie :))]
Si cel mai bine ma simt cand zambesc...vietii! Ii zambesc atunci cand imi ofera ceva frumos,dar ii zambesc si atunci cand e mai dura,ca sa priceapa ca sunt mai puternica decat isi inchipuie.
Imi place sa zambesc si vreau sa zambesc des,foarte des,cat pot de des.Viata e prea scurta ca sa o pierdem plangand.
Stiu ca am promis un post viitor despre lacrimi,dar,ziceti voi,nu-i mai fain sa fii fericit,sa zambesti,cu buzele si cu inima? :)
Ma retrag,am putina treaba,trebuie sa zambesc,sa adorm zambind,sa zambesc toata noaptea si sa ma trezesc zambind.Noapte buna! :)
Zambiti,maine poate fi mai rau!
P.S.Uitam sa va spun.Am reusit in sfarsit sa ajung la finalul jocului cu stelele si dorinta.Sa fie pentru ca le-am zambit? :)
Ce cald e...ugh! Si cat imi doream sa vina vara :X Nu,nu ma intelegeti gresit,sunt fericita ca e vara,doar ca mi-e cald.Si as manca niste ciocolata.Nu! Gata,ca nu mai incap in nicio pereche de jeans-i.
In alta ordine de idei,ma gandeam [asta in timp ce jucam Barbie Dress-up :))] , ca mi-e dor sa fiu copil.Mi-e dor sa nu am nicio grija,sa ma gandesc doar la cum sa imbrac papusile astazi,ce sa desenez la gradinita [ma rog,sa...mazgalesc :))],cum s-o conving pe mama sa-mi cumpere inghetata sau sa nu ma certe ca am dat ciocolata pe covor.
Ouh,de ce nu putem sa ne intoarcem din cand in cand,cate 2-3 minute,in trecut?Mi-e asa dor,macar sa ma vad.Mi-ar placea sa fi fost atunci cineva care sa ma urmareasca secunda de secunda,sa ma filmeze si acum sa ma privesc de cate ori sunt nostalgica. Si cel mai tare ma doare faptul ca nu-mi amintesc tot.E cel mai dureros lucru,pentru mine,cel putin.Dupa ce ca ne raman doar amintirile,nici alea intregi? De ce? Aceeasi intrebare,intrebarea copilariei mele."Mami,de ce aici cerul e albastru si aici...alb?"..."Mami,de ce gainile nu zboara,asa,ca vrabiutele,ca si ele au aripi,nu?"..."Tataie,de ce nu se coc strugurii mai devreme?"..."Mami,eu de ce sunt mica?"...De ce,de ce,de ce?
Imi amintesc de ziua in care m-au tuns pentru prima data.A fost o zi neagra pentru copilul de atunci.De fiecare data cand trec pe langa frizeria din H-uri,care sincera sa fiu nu stiu daca e aceeasi,am senzatia ca au "reconstruit-o",dar conteaza ca e o frizerie in acelasi loc,imi scapa un zambet si imi aduc aminte de lacrimile si tipetele mele.Dupa ce m-am descarcat,mi-am sters lacrimile si am uitat...o bucata de timp,caci dupa doua zile mi-a venit geniala idee:"Mami,hai sa mergem la tanti' care m-a tuns sa-mi lipeasca parul,vrei?" :">
Mi-e dor sa citesc povesti.Ce concentrata eram,cum asteptam cu nerabdare sa vad daca Scufita Rosie si bunicutza reusesc sa scape din burta lupului. Mi-aduc aminte ca nu puteam sa citesc "Greuceanu".Asa frica mi se facea la basmul asta..uh :">
Mi-ar placea sa mai cred in Mos Craciun,sa stau cu sufletul la gura cu o saptamana inainte,sa impodobesc bradul cu 4-5 zile mai devreme,in caz ca... "Daca vine mai repede Moshu'?" Si mereu venea mai devreme,nu pentru ca eram vreun copil cuminte,ci pentru ca nu mai putea mama sa suporte dezamagirea de pe fata mea,de fiecare data cand treceam pe langa el si dedesubt nu era nimic.
Mi-aduc aminte de prima bulina rosie pe care am purtat-o mandra pe o bretea a salopetei de blugi tot drumul de la gradinita pana acasa si de rugamintile fierbinti catre mama,sa ma lase imbracata cu salopeta toata ziua, ca sa vada toata lumea bulina.
De serbarea pe care am prezentat-o cu prietenul meu la gradinita..."Va invitam cu mic,cu mare,sa urmarim aceasta serbare"..."Va multumim ca ne-ati ascultat si acum va rugam sa vizionati."
Si de rochita mea de catifea grena,cu guler de dantela,pe care o purtam atunci cand am facut tabloul din camera bunicilor.De zambetul meu din acel tablou si de ochii inocenti care erau mult mai albastri,fiindca aveam parul mai blond sau poate,pur si simplu,pentru ca asa vreau eu sa cred.
Ma gandeam de ce mi-o fi asa de draga marea.Cred ca s-a incapatanat sa-mi intre in suflet,fiindca atunci cand eram mica nu suportam sa ma atinga.Iar acum,ca a reusit,nu vrea sa mai iasa de acolo.Si e ca un bandaj care s-a prins de o rana; daca incerci sa-l dezlipesti,fiindca te-ai vindecat,doare.
N-am uitat nici acum mirosul cozonacilor pe care ii facea mamaie de Craciun sau gustul ciocolatei de pe batoanele cu ciocolata si nuca ale mamei.
Imi aduc des aminte de piciorul Veronicai in ochiul meu,experienta dupa care m-am ales cu o arcada sparta si cativa litri de ceai de musetel intins uniform pe rana. :)) De bataile cu apa de la tara,cand afara erau 40 de grade sau de derdelusul contruit de tataie la poarta,la care ne strangeam vreo 10 dracusori,tipand care mai de care pana raguseam sau simteam ca lesinam de foame.
As putea scrie pana maine poate,asta daca nu m-as opri...si poate nu as termina nici atunci.
Ce repede a trecut timpul! Cum ar spune Eminescu..."Unde esti,copilarie/Cu padurea ta,cu tot?"
Ma gandesc,oare am pretuit timpul atunci cand trebuia?Si-mi raspund singura:"Am atatea amintiri,deci cred ca nu l-am pierdut de pomana,nu?" Doar ca poate nu mi-am dat seama atunci cat valoreaza.Ce chestii tampite spun! Nu suntem noi,oamenii,asa? Nu pretuim noi lucrurile atunci cand nu le mai avem?Nu ne dam noi seama cat valorau,abia dupa ce le-am pierdut?
Un lucru mi-e clar,as da aproape orice, ca sa mai fiu copil;as da o luna,un an din viata mea,ca sa mai fiu copil o zi.O singura zi!
Dar pentru ca nu se poate,ma gandesc ca ar fi cazul sa fiu atenta la cum traiesc.Peste 10-20 de ani sa nu regret nimic,sa nu las anii de liceu sa treaca pe langa mine,sa strang amintiri cat cuprinde marea,sa am ce rememora intr-o seara de iarna,prin anul 2062,eventual,cand voi sta in balansoarul meu de langa soba,langa un batranel simpatic,cu par carunt,ce va fi fost candva brunet,si cu niste ochi care nu vor fi incetat niciodata sa fie albastri,mai albastri decat ai mei,cu cativa pusti in jurul nostru,rugandu-ne sa le spunem povesti,iar noi sa varsam cateva lacrimi,de fericire preferabil,in timp ce le spunem povestea vietii noastre,sorbind cu pofta dintr-o cana,nu,nu cu vin fiert,ci cu 3 in 1 :X
Stiti,sunt oameni care..."...traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait...".Hai sa incercam sa diminuam pe cat se poate numarul acestor oameni.
Deci,copii,fiti copii,bucurati-va de copilarie,nu ratati nimic,aveti destul timp sa fiti mari,nu va faceti griji.
Iar noi,adolescentii de azi,adultii de maine,batraneii de poimaine,sa nu uitam niciodata ca undeva, in sufletul nostru, pastram o bucatica,mai mica sau mai mare,de copilarie.Sa nu o lasam sa moara,sa nu o uitam acolo si sa scormonim din cand in cand.Vom gasi cu siguranta un zambet sincer,o privire calda,o lacrima de fericire,un hohot de ras...:)
