The voice within me

Trebuie să spun că m-am gândit puţin dacă e cazul să scriu despre cartea asta şi am ajuns la concluzia că da, pentru că deşi am citit-o printre picături (aşa cum o să tot citesc până după examen) mi-a plăcut foarte mult şi ştiu că o să mă tot gândesc la ea o perioadă lungă de timp.
O aveam de mult pe lista cu "de citit", dar am amânat-o până când destinul a făcut în aşa fel încât să nu găsesc la bibliotecă "Fata cu cercel de perlă" a lui Tracy Chevalier şi atunci am zis: "Adam şi eva rămâne!".
Romanul cel mai iubit de autor, aşa cum el însuşi mărturiseşte deseori, e un roman care te face să-ţi pui câteva întrebări legate de spiritualitate şi de adevărata viaţă a sufletului uman şi, indiferent de religia şi formaţia pe care o ai, fie că eşti creştin, musulman, ateu convins, filosof, om de ştiinţă sau un simplu licean ca mine, nu ai cum să accepţi sau să respingi în totalitate abordarea lui Rebreanu.
Romanul are ca punct de plecare acceptarea reîncarnării şi a ideii că viaţa pământească nu îi este de ajuns sufletului să-şi găsească perechea cu care să poată reîntregi cuplul androginic pentru a-şi regăsi pacea. Pe scurt, personajul principal, Toma Novac, profesor de filosofie la universitate, găzduieşte a şaptea şi ultima întrupare a sufletului, în căutarea perechii alături de care este menit să dobândească fericirea supremă. Romanul poate părea de fapt o colecţie de nuvele, căci fiecare experienţă a sufletului este rememorată într-unul din cele şapte capitole diferite. Aşadar, avem un păstor indian, un dregător egiptean, un cărturar aristocrat din Mesopotamia, un nobil din Roma lui Tiberius, un călugăr german, un medic francez din vremea revoluţiei şi, în final, pe Toma Novac, profesor universitar la Bucureşti. Fiecare capitol poartă numele celor şapte fiinţe feminine care îi marchează destinul, iar ochii apar ca un laitmotiv, pentru că încrucişarea privirilor este momentul în care atât femeia, cât şi bărbatul conştientizează că se cunosc de mult, parcă din altă viaţă. Dacă în cele şase existenţe anterioare iubirea nu s-a putut împlini, în cea de-a şaptea reîntregirea trebuie să aibă loc neapărat, indiferent de cât de scurtă ar fi perioada pe care cei doi o petrec împreună, pentru ca sufletul să-şi poată găsi pacea atât de mult căutată.
Pe lângă povestea în sine şi toată ideea de la care aceasta a pornit (şi care, aşa cum spuneam, m-a făcut să-mi pun multe întrebări şi să mă gândesc: "Oare s-ar putea...oare o să văd la final că aşa e de fapt?"), mi-a plăcut foarte mult modul în care sunt construite toate cele şapte poveşti şi cred că de multe ori m-am surprins gândindu-mă că trebuie să fi fost multă muncă pentru a putea scrie în aceeaşi carte despre şapte epoci diferite, dar mai ales de a schimba tiparul narativ şi "aluatul" din care e făcut personajul. Spun asta deoarece călugărul german Adeodatus este de o religiozitate aproape fanatică, în timp ce medicul Gaston este ateu şi adept al revoluţiei franceze. Ei bine, se pare că aşa a şi fost, cum am aflat în final din mărturiile autorului: "Sunt şapte epoci diferite şi pentru fiecare a trebuit să consult zeci şi, uneori, sute de volume."
Per ansamblu, mi-a plăcut cartea şi este una din cele pentru care mi-ar plăcea să-mi fac timp să o recitesc, poate că voi mai descoperi ascunzişuri pe care acum nu le-am sesizat.

În final, doar câteva dintre citatele care mi-au plăcut în mod deosebit:

"Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomeneşte în braţele ei, fără nicio speranţă de întoarcere."

"Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând să nu poată explica nimic!"

"Aşa e inima. Niciodată nu se mulţumeşte cu ce are."

"[...] aşa-i poporul, îşi uită eroii şi schimbă necontenit legendele despre ei."

"D-ta îţi închipui că cel ce ştie mai mult înţelege neapărat mai mult? Sau că ştiinţa merge de mână cu fericirea? A, cum te înşeli! Dar ce are a face progresul ştiinţelor cu sufletul omului? Toate invenţiile şi descoperirile din lume au fost oare în stare să netezească pentru vreun om calea fericirii adevărate, să-i dăruiască o merinde pentru clipa când trece poarta necunoscutului? Şi crezi că ar fi mai multă fericire în omenire, dacă toţi oamenii, printr-o minune, ar deveni filosofi ca d-ta sau savanţi ca, să zicem, colegii d-tale de la Universitate?"

"[...] fiindcă ţinem neapărat să tălmăcim prin vorbe o realitate pe care numai sufletul o poate pătrunde."