The voice within me

"[...]orice revenire e, probabil, o iluzie, chiar dacă o dorim cu tot dinadinsul.Nu mergem decât înainte."


Fragmentul ăsta din "Viaţa pe un peron" a lui O.Paler mi-a venit în minte atunci când mă gândeam că timpul trece atât de repede şi că peste foarte puţin timp va fi iarnă, iar eu voi retrăi o parte din copilărie.Îmi place să cred că atunci când sunt la ţară, în perioada sărbătorilor, mă întorc la mine-cea de mai demult, că nutresc din nou sentimentele de atunci şi că timpul stă puţin în loc...pentru mine.
De fapt, nu e aşa.Oricât mi-aş dori, eu sunt de fiecare dată alta şi alta, tot timpul alta... Deci e cât se poate de clar că de la un an la altul şi, de fapt, cu fiecare zi ce trece, viaţa mea se schimbă.Poate în mai bine, poate nu, dar nimic nu e la fel...niciodată.
Şi totuşi, în ciuda faptului că nu mergem decât înainte, iluzia asta îmi face bine.Mă linişteşte, mă calmează şi mă determină să mai iau o pauză de la stilul ăsta de viaţă agitat, să-mi dau seama că oricât m-aş grăbi, destinaţia spre care ne îndreptăm cu toţii este aceeaşi.

Da, aşa e, nu voi mai fi copil niciodată, dar încă mai am imaginaţie.Şi atât timp cât am imaginaţie, îmi permit să-mi creez iluzii de genul ăsta, să-mi închipui că pot reveni în trecut măcar pentru ceva timp.Personal, am nevoie de asta...