Ioana joi, 24 decembrie 2009




















Groove Amanda - My friend
Asculta mai multe audio Muzica

A.S.Post special şi dedicat. Şi scurt.


De ce special? Păi pentru că e o zi specială. Dedicat, pentru că e scris pentru o persoană specială. Şi scurt pentru că persoana ştie că e specială (sau sper că ştie!) şi nu am nevoie de o zi anume în an ca să-i spun chestia asta.

Da, mă, ai 17! La mulţi ani! Ştii ce, cu cât mă gândesc cum să scriu ce vreau, cu atât ceva mă bate la cap şi îmi spune: "lasă cuvintele sofisticate!". Considerând încă valabilă afirmaţia: "vreau sa zic doar ca Ioana e de neinlocuit.", o să spun doar că şi Laura e la fel de de neînlocuit. De ce? Păi pentru că pot să-ţi spun orice, oricând, pentru că dacă vreau să te sun, te sun fără să mă gândesc "Dacă doarme?", pentru că eu (spre deosebire de tine, iartă-mă! :">) pot să sun şi la 3 dimineaţa, pentru că tu eşti aia care mă convinge că unele lucruri chiar nu merită stresul, pentru că eşti prima (şi uneori singura) persoană căreia îi spun chestiile fe fe fe importante, pentru că nu e nevoie să fac pe drăguţa cu tine atunci când sunt supărată, doar aşa, ca să nu te deranjez, pentru că de multe ori îţi spun ceea ce urma să-mi spui tu şi invers, pentru că dacă aud cuvântul "prietenă" (vreau să zic "prietenă", nu "pseudoprietenă") îmi apare instant în minte imaginea ta, pentru că, pentru că, pentru că...
Mă înţelegi, da? Pentru că n-am de gând să scriu mai mult; oricât aş scrie, n-o să pot spune prea multe. Sunt anumite chestii pe care chiar nu le poţi exprima în cuvinte. Ştiu că ştii. O să închei cu ale tale cuvinte: "sper ca peste X ani sa mi se para prea putin pentru ce o sa fie."

La mulţi ani!
:*

P.S.Vouă, celor care mai citiţi postul ăsta, vă urez să vă găsiţi o Laura,dacă nu aveţi deja!

5 comments:

INeedADream spunea...

La multi ani pentru Laura! Va doresc o prietenie frumoasa in continuare si multe momente speciale.

P.s: Pe Laura mea o cheama Alexandra:)

Iulix spunea...

la multi ani, Laura!:>:> :*:* Si pentru ca mi se pare prea sec "La multi ani!" si pentru ca rareori zic doar atat, iti urez multa sanatatea, sa fii fericita, iubita, sa primesti tot ce ai vrea sa primesti, ba chiar mai mult, sa ai parte numai de bine, sa te inalti suuuuus de tot ( si nu ma refer la avion) si sa te bucuri de fiecare moment pentru ca e unic! :*

george83 spunea...

La multi ani Laura!!!...sa fii iubita si fericita si sanatoasa..macar pana la anul cand voi reinnoi urarile :)

eusunteu spunea...

Multumesc mult :*
dar in special Ioaneiiiiiiiiii >:D<
Te iubesc >:D< oricand, oriunde, oricum :*

Ioana spunea...

Multumim, Denisa! La fel si voua! >:D<

Si eu, maaaaa! :* >:D<