Ioana joi, 19 iunie 2008

Ce cald e...ugh! Si cat imi doream sa vina vara :X Nu,nu ma intelegeti gresit,sunt fericita ca e vara,doar ca mi-e cald.Si as manca niste ciocolata.Nu! Gata,ca nu mai incap in nicio pereche de jeans-i.
In alta ordine de idei,ma gandeam [asta in timp ce jucam Barbie Dress-up :))] , ca mi-e dor sa fiu copil.Mi-e dor sa nu am nicio grija,sa ma gandesc doar la cum sa imbrac papusile astazi,ce sa desenez la gradinita [ma rog,sa...mazgalesc :))],cum s-o conving pe mama sa-mi cumpere inghetata sau sa nu ma certe ca am dat ciocolata pe covor.
Ouh,de ce nu putem sa ne intoarcem din cand in cand,cate 2-3 minute,in trecut?Mi-e asa dor,macar sa ma vad.Mi-ar placea sa fi fost atunci cineva care sa ma urmareasca secunda de secunda,sa ma filmeze si acum sa ma privesc de cate ori sunt nostalgica. Si cel mai tare ma doare faptul ca nu-mi amintesc tot.E cel mai dureros lucru,pentru mine,cel putin.Dupa ce ca ne raman doar amintirile,nici alea intregi? De ce? Aceeasi intrebare,intrebarea copilariei mele."Mami,de ce aici cerul e albastru si aici...alb?"..."Mami,de ce gainile nu zboara,asa,ca vrabiutele,ca si ele au aripi,nu?"..."Tataie,de ce nu se coc strugurii mai devreme?"..."Mami,eu de ce sunt mica?"...De ce,de ce,de ce?
Imi amintesc de ziua in care m-au tuns pentru prima data.A fost o zi neagra pentru copilul de atunci.De fiecare data cand trec pe langa frizeria din H-uri,care sincera sa fiu nu stiu daca e aceeasi,am senzatia ca au "reconstruit-o",dar conteaza ca e o frizerie in acelasi loc,imi scapa un zambet si imi aduc aminte de lacrimile si tipetele mele.Dupa ce m-am descarcat,mi-am sters lacrimile si am uitat...o bucata de timp,caci dupa doua zile mi-a venit geniala idee:"Mami,hai sa mergem la tanti' care m-a tuns sa-mi lipeasca parul,vrei?" :">
Mi-e dor sa citesc povesti.Ce concentrata eram,cum asteptam cu nerabdare sa vad daca Scufita Rosie si bunicutza reusesc sa scape din burta lupului. Mi-aduc aminte ca nu puteam sa citesc "Greuceanu".Asa frica mi se facea la basmul asta..uh :">
Mi-ar placea sa mai cred in Mos Craciun,sa stau cu sufletul la gura cu o saptamana inainte,sa impodobesc bradul cu 4-5 zile mai devreme,in caz ca... "Daca vine mai repede Moshu'?" Si mereu venea mai devreme,nu pentru ca eram vreun copil cuminte,ci pentru ca nu mai putea mama sa suporte dezamagirea de pe fata mea,de fiecare data cand treceam pe langa el si dedesubt nu era nimic.
Mi-aduc aminte de prima bulina rosie pe care am purtat-o mandra pe o bretea a salopetei de blugi tot drumul de la gradinita pana acasa si de rugamintile fierbinti catre mama,sa ma lase imbracata cu salopeta toata ziua, ca sa vada toata lumea bulina.
De serbarea pe care am prezentat-o cu prietenul meu la gradinita..."Va invitam cu mic,cu mare,sa urmarim aceasta serbare"..."Va multumim ca ne-ati ascultat si acum va rugam sa vizionati."
Si de rochita mea de catifea grena,cu guler de dantela,pe care o purtam atunci cand am facut tabloul din camera bunicilor.De zambetul meu din acel tablou si de ochii inocenti care erau mult mai albastri,fiindca aveam parul mai blond sau poate,pur si simplu,pentru ca asa vreau eu sa cred.
Ma gandeam de ce mi-o fi asa de draga marea.Cred ca s-a incapatanat sa-mi intre in suflet,fiindca atunci cand eram mica nu suportam sa ma atinga.Iar acum,ca a reusit,nu vrea sa mai iasa de acolo.Si e ca un bandaj care s-a prins de o rana; daca incerci sa-l dezlipesti,fiindca te-ai vindecat,doare.
N-am uitat nici acum mirosul cozonacilor pe care ii facea mamaie de Craciun sau gustul ciocolatei de pe batoanele cu ciocolata si nuca ale mamei.
Imi aduc des aminte de piciorul Veronicai in ochiul meu,experienta dupa care m-am ales cu o arcada sparta si cativa litri de ceai de musetel intins uniform pe rana. :)) De bataile cu apa de la tara,cand afara erau 40 de grade sau de derdelusul contruit de tataie la poarta,la care ne strangeam vreo 10 dracusori,tipand care mai de care pana raguseam sau simteam ca lesinam de foame.
As putea scrie pana maine poate,asta daca nu m-as opri...si poate nu as termina nici atunci.
Ce repede a trecut timpul! Cum ar spune Eminescu..."Unde esti,copilarie/Cu padurea ta,cu tot?"
Ma gandesc,oare am pretuit timpul atunci cand trebuia?Si-mi raspund singura:"Am atatea amintiri,deci cred ca nu l-am pierdut de pomana,nu?" Doar ca poate nu mi-am dat seama atunci cat valoreaza.Ce chestii tampite spun! Nu suntem noi,oamenii,asa? Nu pretuim noi lucrurile atunci cand nu le mai avem?Nu ne dam noi seama cat valorau,abia dupa ce le-am pierdut?
Un lucru mi-e clar,as da aproape orice, ca sa mai fiu copil;as da o luna,un an din viata mea,ca sa mai fiu copil o zi.O singura zi!
Dar pentru ca nu se poate,ma gandesc ca ar fi cazul sa fiu atenta la cum traiesc.Peste 10-20 de ani sa nu regret nimic,sa nu las anii de liceu sa treaca pe langa mine,sa strang amintiri cat cuprinde marea,sa am ce rememora intr-o seara de iarna,prin anul 2062,eventual,cand voi sta in balansoarul meu de langa soba,langa un batranel simpatic,cu par carunt,ce va fi fost candva brunet,si cu niste ochi care nu vor fi incetat niciodata sa fie albastri,mai albastri decat ai mei,cu cativa pusti in jurul nostru,rugandu-ne sa le spunem povesti,iar noi sa varsam cateva lacrimi,de fericire preferabil,in timp ce le spunem povestea vietii noastre,sorbind cu pofta dintr-o cana,nu,nu cu vin fiert,ci cu 3 in 1 :X
Stiti,sunt oameni care..."...traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait...".Hai sa incercam sa diminuam pe cat se poate numarul acestor oameni.
Deci,copii,fiti copii,bucurati-va de copilarie,nu ratati nimic,aveti destul timp sa fiti mari,nu va faceti griji.
Iar noi,adolescentii de azi,adultii de maine,batraneii de poimaine,sa nu uitam niciodata ca undeva, in sufletul nostru, pastram o bucatica,mai mica sau mai mare,de copilarie.Sa nu o lasam sa moara,sa nu o uitam acolo si sa scormonim din cand in cand.Vom gasi cu siguranta un zambet sincer,o privire calda,o lacrima de fericire,un hohot de ras...:)

2 comments:

Anonim spunea...

Acum tehnologia e avasata, copii isi pierd timpul cu jouri stupide pe calculator in loc sa mai treaca pe la bunica, pe la tara sau sa mai iasa in parc sa se joace leapsa, sau mai stiu eu ce. De ce nu sotronul, melcul, sa faca sport sa alerge sa se bucure. Acum... 8-| fetele de 10-11-12 ani stau dupa baieti... trulilui aiurea...

NOI NU ERAM ASA! si niciodata nu mi-a placut sa imi spuna cinvea "pe vremea mea..." sau "cand aveam eu x ani..." dar acum ... chiar imi vine si mie sa spun cateodata NU ERAM ASA! ...asta e `om trai si `om vedea ce se mai intampla... pana una alta ...


copilarie fericita :X

vreau cu rolele :))

[Laurik]

Anonim spunea...

parerea mea idioata, este ca peste ani, o sa spunem aceleasi lucruri privitor la prezentul ce il traim, asa ca ar fii mai indicat sa incercam sa retraim acele momente dragi care au fost in trecut, poti fii copil daca vrei, oriunde, oricand.in cel mai rau caz vei fii vazut ca fiind nebun.eu nu tin cont deloc de factorii vietii ca regulament, ma comport exact asa cum simt, oriunde as fii si nu pierd nimic. defapt castig. castig simpatie,zambete si chiar raseste lungi si deloc fortate.cea mai recenta copilarie, cea mai recenta intamplare in care nu am tinut cont de nimeni, a fosti ntr-o miercuri la un concert in aer liber in tgv, pe platoul prefecturii, am fost cu prietenii si am facut un cerc mare in care faceam tot ce doream, saream, dansam foarte naspa cu totii, nici nu se putea numii, dans, era un fel de zbenguiala, la un moment data am avuti mpresia ca am lovit un om din zbor cu piciorul.
n-ai nimic de pierdut daca te distrezi..so have fun si fii cine vrei, ori cum vrei