Ioana joi, 11 iunie 2009




Joe Dassin - La Demoiselle De Deshonneur
Asculta mai multe audio Muzica



"Viaţa îşi are farmecul ei, depinde numai cu ce ochi o priveşti."

Un roman care merită citit! Povestea impresionantă a unei curtezane, căreia iubirea îi dă puterea sacrificiului m-a făcut să "devorez" această carte în jumătate de zi.

Am învăţat că "totul se găseşte în puţin.Copilul e mic, dar închide în el omul; creierul e strâmt, dar adăposteşte gândirea; ochiul nu e decât un punct, dar îmbrăţişează spaţiul." şi că "Iubirea adevărată te face totdeauna mai bun, oricare ar fi femeia care o inspiră."


Stilul în care este scrisă te captivează automat şi nici nu-ţi dai seama când dai pagină după pagină.Deşi abia aştepţi să afli deznodământul, spre final ai vrea parcă să amâni acest moment.
Povestea lui Marguerite Gautier nu este, nici într-un caz, a oricărei femei din această categorie, aşa cum aflăm şi din roman, în final :

"Nu vreau să trag de aici concluzia că toate femeile din categoria Margueritei sunt capabile să facă ce a făcut ea."

"Nu sunt un apostol al viciului, dar mă voi face întotdeauna ecoul durerii nobile, oriunde îi voi auzi ruga.
Repet, povestea Margueritei constituie o excepţie; căci dacă ar fi constituit o generalitate, nu mai merita s-o scriu."

Merită!

4 comments:

Anonim spunea...

te pricepi de minune sa "faci reclama"!
dupa o asemenea prezentare chiar vrei sa citesti cartea!!!
liceul asta economic...
:D

Ioana spunea...

pai da, te joci cu astia de la zece be? :)) aaa, fosta zece be, scuza-ma :>

Cloverina spunea...

Vai si ce mi-a placut. Vai si ce am plans. Vai si era o curva, dar parca ma durea sufletul pentru iubirea lor. :D

Denise spunea...

L-am citit si eu intr-una dintre vacantele din liceu.Super! Tocmai de asta blogul meu incepe prin citatul meu preferat din carte :)
http://6denise9.blogspot.com/