luni, 4 mai 2009
Ştii, e atât de frustrant uneori când toată lumea te minte.Te minte vânzătoarea de la magazin, colega de bancă, profesorul de limba japoneză, "prietenii" tăi, mama şi prietena ta cea mai bună, până şi tu te minţi, ştii? Şi ce e mai trist e că deseori te crezi, adică îţi doreşti atât de mult ca minciuna aia aparent nevinovată să se contureze în realitate, să ia o formă palpabilă, încât primul pas este să te convingi pe tine însuţi/însăţi de lucrul respectiv.Nu ştiu dacă mă explic, nici nu vreau să fiu înţeleasă, important e să mă înţeleg eu.
Şi ce dureros e momentul în care ceva te loveşte în moalele capului şi realizezi că jumătate din viaţa ta se bazează pe minciună.Da, minciună! Mai mică sau mai mare, voită sau nu, inocentă sau nu, tot minciună este! Şi o minciună atrage după ea alta, şi cealaltă încă două, şi fiecare încă două şi tot aşa...la început ai senzaţia că ţii totul sub control, dar de fapt o să îţi dai seama că eşti prins într-o pânză de păianjen atât de deasă încât să găseşti ieşirea e aproape imposibil.Minciuna devine pentru tine ceea ce heroina este pentru un dependent : nu mai stăpâneşti drogul, drogul te stăpâneşte pe tine.Da, minciuna e un drog.Şi poate că sevrajul e mult mai dureros pentru dependenţii de minciună decât pentru toxicomani.
Nu e un post filosofic, nici nu se vrea a fi, sunt pur şi simplu nişte concluzii la care am ajuns bazându-mă pe scurta experienţă de viaţă pe care o am.
Exemple concrete? Da, bine. O minţi pe colega care te-a rugat să-i aduci un caiet că l-ai uitat.De fapt tu n-ai vrut să i-l aduci.O minţi pe profa de fizică, ha!, cică n-ai ştiut să faci tema, când tu nici măcar n-ai deschis caietul pentru că te-ai uitat la televizor toată după-masa.Îi minţi pe ai tăi că ţi-ai cumpărat nu ştiu ce pentru şcoală cu banii, când de fapt i-ai cheltui pe toţi în Taboo.
Şi ştii de ce îi minţi pe toţi? Pentru că nu vrei să-ţi asumi responsabilităţi.Ţi-e frică şi pur şi simplu nu vrei.Alegi calea cea mai uşoară, cea cu efecte imediate.
Stai liniştită, pisi dragă, nu eşti singura! Sunt milioane ca tine! Suntem nişte iresponsabili care construiesc castele de nisip pe malul mării : înalte, frumoase, dar cu o bază atââââât de fragilă, încât la primul val mai puternic totul se năruie sub privirile noastre disperate.
Dar noi alegem cum trăim...
Nu e un post filosofic, nici nu se vrea a fi, sunt pur şi simplu nişte concluzii la care am ajuns bazându-mă pe scurta experienţă de viaţă pe care o am.
Exemple concrete? Da, bine. O minţi pe colega care te-a rugat să-i aduci un caiet că l-ai uitat.De fapt tu n-ai vrut să i-l aduci.O minţi pe profa de fizică, ha!, cică n-ai ştiut să faci tema, când tu nici măcar n-ai deschis caietul pentru că te-ai uitat la televizor toată după-masa.Îi minţi pe ai tăi că ţi-ai cumpărat nu ştiu ce pentru şcoală cu banii, când de fapt i-ai cheltui pe toţi în Taboo.
Şi ştii de ce îi minţi pe toţi? Pentru că nu vrei să-ţi asumi responsabilităţi.Ţi-e frică şi pur şi simplu nu vrei.Alegi calea cea mai uşoară, cea cu efecte imediate.
Stai liniştită, pisi dragă, nu eşti singura! Sunt milioane ca tine! Suntem nişte iresponsabili care construiesc castele de nisip pe malul mării : înalte, frumoase, dar cu o bază atââââât de fragilă, încât la primul val mai puternic totul se năruie sub privirile noastre disperate.
Dar noi alegem cum trăim...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comments:
pisi draga, adevar graiesti.din pacate :(
Trimiteți un comentariu