The voice within me

Aceasta este doar o poveste, dar umbrela si paupsa cea roz au existat candva.Multumesc, Mos Nicolae si Mos Craciun!

3 decembrie 1993,la bunici acasă, repetând rolul pentru serbarea de Crăciun:

Lia: Eu mă numesc Lia,am trei ani şi cinci luni,sunt în grupa mică şi o să spun poezia „Crăciunul copiilor” de Octavian Goga : „Dragi copii din ţara asta/Vă miraţi voi cum se poate/Moş Crăciun, din cer de-acolo/Să le ştie toate,toate.....
Mama zâmbeşte fericită.
Lia:...Şi de-acolo ştie Moşul/Că-i şiret el,lucru mare.” Mulţumesc! (Cu reverenţa aferentă.)
Mama:Bravo,mami!Ia spune,ce vrei tu să-ţi aducă Moş Nicolae?
Lia: Hm…o umbreluţă!
Mama: Şi Moş Crăciun?
Lia: Oooo...păpuşică!
Mama: Şi cum o să le mulţumeşti Moşilor?
Lia: O să le spun o poezie şi o să le cânt un colind! Aaaa,şi o să fiu cuminte şi anul viitor!

Şi a fost cuminte în fiecare an de atunci.Şi nici nu s-a supărat pe Moşi că la un moment dat au încetat să-i aducă umbreluţe şi păpuşi…

19 decembrie 2008, la aceeaşi bunici :
-Iubito,ce vrei să-ţi aducă Moş Crăciun?
-Eh...vrei să fiu serioasă?
-Poţi să fii serioasă?
-Nu ştiu,încerc...
-Să vedem!
-Aş vrea să-mi aducă un colier din amintiri,ca să le pot purta mereu lângă inima mea. Ştii...uneori uit lucrurile....nu,de fapt uit să-mi mai amintesc de lucrurile frumoase din viaţă.Tu îţi mai aminteşti?
-Eu....eu îmi amintesc.Uite,eu îmi amintesc când te aşteptam în faţa blocului câte zece minute în fiecare dimineaţă când plecam la grădi,pentru că nu-ţi stătea nu ştiu ce fundiţă cum trebuia.Îmi amintesc tooooate sărbătorile de iarnă şi toate cadourile de la Moş,toţi oamenii de zăpadă şi toate cucuiele pe care le aveam de la săniuş.Îmi amintesc şi când mă învăţai să cânt prima strofa din „O,ce veste minunată!” ca să-mi aducă Moşu’ maşinuţa aia teleghidată pe care i-o cerusem în scrisoare! Şi-mi amintesc multe,multe lucruri frumoase, Lia...dar mai bine spune-mi ce mai vrei de Crăciun,te rog!
-Bine,pe lângă colierul ăsta,aş vrea multă zăpadă...măcar o zi să mai ningă aşa cum ningea când eram mici,să pot face mulţi,mulţi îngeraşi.Aş mai vrea o cutiuţă în care să închid ermetic nişte miros de cozonac de la bunica,să-mi ajungă până anul viitor şi nişte zâmbete colorate.Nu-mi place că iarna asta se poartă gri-ul.De ce poartă oamenii haine gri,dar mai ales chipuri gri,întunecate,mohorâte? Nu-mi place! Vreau ca Moşu’ să-i facă pe oameni să râdă!
Aş mai vrea ca oamenii din jurul meu să înţeleagă o dată pentru totdeauna că nu numai de Crăciun pot să dăruiască şi că pot dărui şi altceva decât jucării, haine şi ciocolată.Să priceapă că iubire pot dărui în fiecare zi şi că vor primi mai multă,cu cît vor oferi mai multă.Şi apoi,când dăruieşti un zâmbet,o îmbrăţişare,o vorbă bună, nu trebuie să te gândeşti : „Oare o să-i vină bine? Hm,nu o fi o mărime prea mare?Dar culoarea asta parcă nu o prinde pe Alexia şi nici pe David nu l-am văzut purtând fular.Vaaai,iar am depăşit bugetul,pentru Dănuţa ce mai iau?”.
Nu trebuie să-ţi faci griji, pentru că zâmbetele au mărime universală şi au şi 20% lycra,deci se pot întinde dacă e cazul.Îmbrăţişările sunt mereu la ofertă,dar special de Crăciun e o promoţie : dai una şi primeşti cel puţin două.Convenabil,nu? Iar vorbele bune sunt pictate cu o vopsea specială, care îşi schimbă culoarea, în aşa fel încât să se asorteze la orice ţinută. Aşa că, fuga-fuga, să scoatem cele mai frumoase hârtii de ambalat pe care le găsim în sufletele noastre şi să ajungem cu cadourile înaintea Moşului.
-Auzi, Lia, o întrebă Mihai după ce îi ascultase atent dorinţele de copil mare,cum îi zicea el,tu de ce nu poţi să fii măcar un piculeţ mai egoistă? De ce nu poţi să răspunzi: „Uite, vreau bluziţa aia cu dungi şi cerceii aia galbeni cu o faţă zâmbitoare pe ei.Nici lumânărelele alea parfumate în formă de moşi, spiriduşi, brăduţi şi îngeraşi n-ar strica pentru că şi-aşa nu aveam ce să pun pe raftul de deasupra biroului.Aa...şi să nu uit,cât mai multe bomboane de ciocolată sau Raffaello şi Milka Happy Cows.”
-Hm, ce întrebări pui şi tu, Mihai! Răspunse Lia râzând cu poftă.Păi nu trebuie să cerem de la Moşu’ ceea ce nu putem obţine singuri? Nu-ţi mai aminteşti când stăteam amîndoi la mine în cameră şi scriam scrisorile alea superkilometrice în care îi ceream să ne aducă tot felul de lucruri pe care părinţii ni le refuzau, chiar şi după minute întregi de rugăminţi şi lacrimi? Mai ştii când l-am rugat să-şi pună banii în comun cu Moş Nicolae şi să ne cumpere mie căsuţa aia pentru păpuşi, iar ţie ansamblul ăla cu parcare şi nu ştiu câte maşini?
Amândoi tac şi zâmbesc.E cald, iar mirosul de mere coapte de pe sobă le inundă nările. Privesc pe fereastră fulgii de nea care cad timid, ca nişte copii care abia învaţă să joace şotron.Lia se ridică, ia un album cu poze vechi şi porneşte magnetofonul bunicii din care se aude colindul copilăriei lor : „Moş Crăciun cu plete dalbe/A sosit de prin nămeţi...”.Bunica le aduce un ibric cu vin fiert cu scorţişoară (acum sunt mari şi au voie) şi cozonac cu nucă si cacao,proaspăt scos din cuptor.
-Dar tu, tu ce-ţi doreşti, Mihai? îl întrebă Lia, privindu-l fix în ochi.
-Eu, eu aş vrea doar să pot opri timpul în loc acum,când suntem împreună şi să-i dau drumul doar când nu vei fi lângă mine...şi să-l pot face să treacă atunci cât mai repede.
Se ţin strâns în braţe şi simt fiecare nostalgia care l-a cuprins pe celalalt privind pozele pe care timpul şi-a pus amprenta.Fulgii de afară sunt din ce în ce mai grăbiţi, parcă vor să termine treaba pe care le-a dat-o Moş Crăciun înainte să se întunece şi înainte să piardă ultimul autobuz către satul următor.
-Vezi tu, copil mare ce eşti, Moşu’ te-a auzit deja! îi zise Mihai sarutând-o uşor pe frunte.
-Şi pot să-i cer şi un ou Kinder,totuşi? Dacă Moş Nicolae tot n-a venit până acum...
-Eşti sigură că mai e nevoie să i-l ceri?
Lia merge lângă brad şi descoperă umbrela cea galbenă, cu două spiţe rupte, pe care Moş Nicolae i-a adus-o cu cincisprezece ani în urmă, păpuşa cea roz, cu pătuţ cu tot şi lângă ele un ou de ciocolată cu surprize...
-Dar... credeam că nu mai există de mult timp...cum?....
-Oare nu e Moşul cel care ne aduce tot ceea ce nu putem obţine singuri?....