The voice within me

Nu ştiu de ce mă trezesc mereu scriind în ultima sau penultima zi din an. De parcă aş putea aşa să recuperez toate zilele în care aş fi putut să scriu în 2010 şi nu am făcut-o. De parcă dacă aş scrie mâine n-ar fi acelaşi lucru. De parcă aş deveni brusc altă persoană după o noapte albă, cu mâncare, muzică, prieteni şi pocnitori. Şi totuşi o fac.
Mie nu-mi place cum sună 2011 (chiar, mâine începe un nou deceniu), dar sper să fie un an cel puţin la fel de bun ca 2010. Sau nu neapărat bun, dar plin. Pentru că da, 2010 a fost un an destul de plin. Am râs, am plâns, am avut realizări şi dezamăgiri, am citit şi am renunţat să citesc (Anna, îmi pare rău, se pare că 2011 ne va prinde tot împreună :) ), am luat CAE-ul, m-am îndepărtat de unii oameni şi m-am apropiat de alţii, am făcut 18 ani, n-am văzut marea decât în poze, m-am plimbat cu scuterul, am chiulit de la română, am luat permisul, am învăţat la istorie, am fost în "Pam", am pierdut oportunităţi, dar am profitat de altele. Am învăţat să aştept şi să mă bucur de ce am acum, să nu mă mai uit înapoi decât la lucrurile frumoase, să nu privesc prea departe în viitor. Am învăţat că prezentul e acum şi aici.

Şi ştii, nu trece an în care să nu mă gândesc la tine, la cum ar fi fost să fii aici, să fie altfel totul. Şi eu aş fi fost alta. Poate că aş fi zâmbit mai des, poate că aş fi fost mai sigură pe mine în anumite situaţii, poate că nu mai aveam nevoie de masca asa de "strong girl", poate că aş fi plâns mai des, dar poate nu. Poate că nu aş fi avut voie să fac nişte lucruri, dar aş fi fost bucuroasă că mi le-ai interzis tu. Poate că aş fi fost rebelă sau poate foarte răsfăţată sau poate aş fi fost exact la fel, dar cu tine aici.
Maybe it would have been easier to let someone in, you know? 'Cause yeah, I'm struggling, it's not easy at all not to think: "what if...".

Ştiu că anul ăsta o să fie altfel, o să fiu altfel, pentru că vreau şi pentru că pot.

Feliz Año Nuevo!