The voice within me

Dragă ...,

Ce faci? Eşti bine? Da, ştiu că atunci când trimiţi o scrisoare e frumos mai întâi să-i mulţumeşti celuilalt pentru ultima lui scrisoare, să-i spui cât de mult te bucuri că ai primit veşti de la el şi eventual să-l întrebi ce mai face. Ştiu, pentru că ne-au învăţat la şcoală. Ţie n-aş putea să-ţi spun toate lucrurile astea, ştii, pentru că tu nu-mi trimiţi niciodată scrisori. De fapt, tu nu-mi scrii, nu-mi trimiţi mail-uri, nici sms-uri, nu mă suni, nu-mi trimiţi mesaje în Morse, ca să-mi ia mult timp să le descifrez, nici măcar nu rogi vreun porumbel să-mi aducă veşti de la tine. Şi atunci, cum aş putea eu să te întreb "Ce mai faci?" dacă n-am ştiut niciodată ce faci?

Aşadar, ce faci? Sper că eşti bine şi că te gândeşti din când în când şi la mine. E aşa frustrant să nu ştiu dacă pentru tine însemn ceva. Nu mă înţelege greşit, am învăţat să trăiesc fără tine. De fapt, n-am ştiut niciodată să trăiesc cu tine. Doar că mi-ar plăcea să ştiu ce sunt eu pentru tine. Nu cred că mă iubeşti, pentru că iubirea se construieşte în timp, e nevoie să fii lângă o persoană ca să ajungi să o iubeşti. Nu mai cred în iubirea asta despre care unii zic că e automată. Nu. Te poţi simţi legat de cineva în mod automat, dar nu poţi ajunge să-l iubeşti cu adevărat decât în timp. Şi chiar dacă m-ai fi iubit vreodată, sentimentul ăsta nu e etern prin natura lui, trebuie întreţinut, iar noi ... de fapt tu nu ai făcut chestia asta. Şi acum a trecut prea mult timp cred. Şi dacă ar fi să o luăm de la început, ar fi greu. Foarte greu.
Nu-ţi cer să mă iubeşti. Poate dacă m-ai vedea acum, nu sunt ceea ce ţi-ai fi dorit să fiu, dar sunt aproape sigură că nici tu nu eşti ceea ce mi-aş fi dorit eu. Nici pe departe. E trist că nu mai facem parte unul din viaţa celuilalt, poate că ne-am fi înţeles foarte bine. Nu eu am ales să fie aşa. De fapt, mă doare că eu nu am putut să aleg. Sunt una din persoanele uşor obsedate de control, ştii, aşa că sunt frustrată când nu pot să aleg ce se întâmplă în viaţa mea. Bine, oamenii sunt adaptabili prin natura lor, aşa că am reuşit să merg mai departe, asta nu m-a ţinut pe loc, vezi bine.
Mi-e greu uneori fără tine, sunt momente în care aş fi vrut să fii aici, dar aşa cum am eu nevoie de tine, nu cum sunt aproape sigură că ar fi fost. Mi-e mai uşor să te ştiu departe, decât să-mi fost aproape, dar departe de fapt. Mă doare faptul că tu ai putut să alegi şi ai ales greşit. Eu nu te-am auzit sau nu-mi amintesc, dar cineva mi-a spus că ai zis "Am să mă-ntorc!". Păcat că nu ţi-ai ţinut promisiunea.
Tu m-ai schimbat, chiar dacă de la distanţă. Sunt poate mai puternică decât aş fi fost cu tine aproape. Am alte priorităţi şi alte aşteptări de la persoanele din jur. Încerc să nu dezamăgesc persoanele care au încredere în mine sau care apelează la mine. Aaa...şi mă întristează când văd că tot mai mulţi aleg ca tine şi aş vrea să le spun cât de mult o să rănească, dar nimeni nu mai are urechi să audă. Păcat.

Oare o să ne mai vedem vreodată? Ah, ce prost am pus "mai"-ul ăsta. Mă rog, eu locuiesc tot acolo, în cazul în care vrei să-mi faci o vizită vreodată, dar dacă eşti tot la fel ca atunci când ai plecat, măcar vino dimineaţa.


Numai bine,

... ta, Ioana.

P.S. Mai am un pic şi fac 18 ani, ca să ştii.