După 9 ani de Berlin
Acum o zi
vineri, 29 mai 2009
Aşa ca de sfârşit de primăvară :)
Am găsit template-ul asta relativ drăguţ, sper să reziste ceva vreme, l-am păstrat şi pe cel vechi, just in case :) Mie imi place, nu ştiu cât o să mă ţină, dar om vedea :)
A plouat în sfârşit :X Thank You, God!
Chiar dacă am ajuns acasă ciuciulete :X
miercuri, 27 mai 2009
O ora de asteptat in fata bisericii si o ora in care responsabilitatea educationala a teveului era cel mai neinteresant subiect posibil.2 minute de stat la semafor, o (re)vedere absolut naturala.limuzina ratb numarul nu-stiu-cat, metrou, mec, parc, tip, "as putea sa fiu scara voastra rulanta", lac, poze, rasete, atmosfera supermegafamiliara, senzatia de "te stiu de cand ma stiu", prea putin tiiiimp, ziare cazuteeee, final hug, see you soon. a fost sambata.
marți, 19 mai 2009
Foarte.E o atmosfera atat de incarcata, e o caldura greu sportabila pentru perioada asta, aerul ma apasa ca sa nu mai vorbim de milioanele de idei care imi alearga prin cap.
Cele mai importante sunt : Cum va fi sambata? si Vine Vacanta!
Ca vine vacanta e sigur si ideea asta nu-mi creeaza confuzie, deci nici anxietate, ci e doar starea aia de nerabdareeeee, pur si simplu imi dau seama cat de adevarat este proverbul ala spaniol : "Orele cele mai intunecate sunt cele de dinaintea rasaritului."
Cum va fi sambata ma preocupa, desi aparent totul o sa decurga dragutz si placut, poate usor stangaci la inceput.Da, ma preocupa pentru ca sunt convinsa ca fiecare are un anume tablou desenat in minte, isi inchipuie cum va fi, isi inchipuie gesturi, reactii, fizionomia fetei si tot felul de chestii de astea, care pana acum contau mai putin.Totul o sa se schimbe acum, cand toate or sa fie puse cap la cap si schimbarea nu inseamna neaparat "mai rau".Dar va fi o schimbare pe care cred ca nu vom putea sa o asimilam in cateva ore.Cred totusi ca aproape doi (doi??? ma, tu realizezi? :)) ani de comunicare vor fi de ajuns pentru a ne adapta relativ usor.
In orice caz, e clar ca era timpul pentru aceasta schimbare.Mai lipseste doar sa asteptam pana sambata si, mai ales, pana sambata dupa pranz, care cerd ca va fi cel mai greu =))
Probabil ca pare un post fara sens, imposibil de inteles, dar sigur exista o anume persoana care il intelege :) Si chiar sunt curioasa ce crede ea despre subiectul asta :))
Pana una, alta, teoretic 18 zile de scoala [luni-vineri], practic numai 13 :X
Noapte buna!
luni, 18 mai 2009
Am o leapsa de mai demult de la Alexandra...cica sa spun ce melodie "fredoneaza" sufletul meu.Probabil ca o sa postez mai des melodii pe care le ascult in diferite perioade.
Momentan, sufletul meu fredoneaza It's my time a lui Jade Ewen :)
Azi nu se pune, sambata nu se pune, inca 4 zile, baaaaa >:D<
marți, 12 mai 2009
...de blogguit :)
La multi ani mie si blogului meu, sa traim, sa fim sanatosi si fericiti impreuna, eu sa am grija de el, el sa ma asculte mereuuuuu fara sa protesteze :))
Ce coincidenţă coincidenta :) primul post a fostanul trecut pe 12 mai, tot dupa teza de la mate.Destinuuuullll :))
sâmbătă, 9 mai 2009
Mi-a venit în minte melodia lui Chris Brown...."There's never a right time to say goodbye...".Cam aşa e, nu?
Auzeam azi dimineaţă la televizor, cât timp mă pregăteam să mă trezesc, un om în vârstă care spunea aşa: "Dacă din 24 de ore ne-am gândi nu un minut, ci o secundă că suntem muritori, sigur am fi mai buni." Şi dacă ne-am gândi că oricând se poate să nu mai fim, cu siguranţă că am face şi am spune lucruri pe care nu le facem pentru că..."e timp".Ba nu, nu e timp! Vă spune asta cineva care n-a apucat să-i spună unei persoane cât de mult o admira, pentru că a plecat uluitor de repede, de neaşteptat, de brutal, cineva care nu i-a răspuns la ultimul salut pe care acea persoană i l-a adresat pentru că a crezut că mai era timp.Şi nu a mai fost.
Mi-am dat seama că niciodată de când îmi amintesc nu le-am spus bunicilor mei că îi iubesc.Sunt sigură că ei o ştiu şi o simt şi ştiu că le-am arătat de multe ori cât îi iubesc, dar cu siguranţă că şi-ar dori să audă chestia asta.Cine nu simte nevoia să i se spună că e iubit? Şi o voce din interior o să-mi zică : nu e momentul acum, mai e timp! Nu-i adevărat, momentul e acum, când nu e prea târziu.De unde ştiu eu că mai e timp?
Când crezi că o relaţie, de orice natură ar fi ea, nu mai merge, după ce ai încercat în diverse moduri, nu are sens să o continui doar pentru că ea există de ceva vreme.There's never a right time to say goodbye, de aia momentul potrivit e atunci când se umple paharul, cand simţi că nu mai merge.Dacă spui....nu terminăm acum, pentru că suntem de x ani împreună, peste un an nu vei putea termina pentru că veţi fi de x+1 ani împreună şi tot aşa... zic şi eu!
Pentru multe, multe lucruri pe care trebuie să le facem nu există momentul potrivit.Există numai momentul în care alegem noi să le facem şi le facem...
marți, 5 mai 2009
Şi...mai crezi în poveşti? Eee, nu, nu d-alea cu zâne şi spiriduşi.Nici cu mere otrăvite sau scufiţe roşii.La poveşti cu Feţi-Frumoşi mă refer.Când ea nu se îndrăgosteşte niciodată până apare el şi brusc toate terminaţiile nervoase îi sunt excitate când el îi zâmbeşte pentru prima oară? Când aproape că se împiedică pe stradă uitându-se după el şi în inima ei dansează un milion patru optzeci şi şapte de mii trei sute şaptezeci şi nouă de sentimente şi prin porii ei se ridică numai vapori de fericire...mai crezi?
***
Cum te simţi când afli că toată lumea, mai puţin tu, ştia ce trebuia să nu ştie nimeni, mai puţin tu? Sau când afli ultima ce ar fi trebuit să afli prima? Trist, nu?
***
Mă simt o ipocrită şi o nesimţită când glumesc şi râd cu ea şi îmi aduc aminte....şi când o să afle o să mă simt şi mai nasol.Trist.
***
Noapte bună!
Ai simţit vreodată cum ţi se exfoliază învelişul sufletului în fâşiuţe mici, mici, mici, ca întaritorul de pe unghii? Şi apoi le ia vântul şi ţie nu-ţi mai rămâne decât să o iei de la capăt, să pui altă peliculă şi să te rogi să ţină mai mult şi iar se exfoliază şi tot aşa până când constaţi că eşti mai puternică şi nici măcar nu mai ai nevoie de întăritor? Sună bine, nu? Doar că atunci când sunt tari şi puternice, unghiile sunt uneori dure, rigide, parcă nu mai au aceeaşi sensibilitate şi "inocenţă"? Cât de bine sună acum?
***
Noapte bună!
luni, 4 mai 2009
Ştii, e atât de frustrant uneori când toată lumea te minte.Te minte vânzătoarea de la magazin, colega de bancă, profesorul de limba japoneză, "prietenii" tăi, mama şi prietena ta cea mai bună, până şi tu te minţi, ştii? Şi ce e mai trist e că deseori te crezi, adică îţi doreşti atât de mult ca minciuna aia aparent nevinovată să se contureze în realitate, să ia o formă palpabilă, încât primul pas este să te convingi pe tine însuţi/însăţi de lucrul respectiv.Nu ştiu dacă mă explic, nici nu vreau să fiu înţeleasă, important e să mă înţeleg eu.
Şi ce dureros e momentul în care ceva te loveşte în moalele capului şi realizezi că jumătate din viaţa ta se bazează pe minciună.Da, minciună! Mai mică sau mai mare, voită sau nu, inocentă sau nu, tot minciună este! Şi o minciună atrage după ea alta, şi cealaltă încă două, şi fiecare încă două şi tot aşa...la început ai senzaţia că ţii totul sub control, dar de fapt o să îţi dai seama că eşti prins într-o pânză de păianjen atât de deasă încât să găseşti ieşirea e aproape imposibil.Minciuna devine pentru tine ceea ce heroina este pentru un dependent : nu mai stăpâneşti drogul, drogul te stăpâneşte pe tine.Da, minciuna e un drog.Şi poate că sevrajul e mult mai dureros pentru dependenţii de minciună decât pentru toxicomani.
Nu e un post filosofic, nici nu se vrea a fi, sunt pur şi simplu nişte concluzii la care am ajuns bazându-mă pe scurta experienţă de viaţă pe care o am.
Exemple concrete? Da, bine. O minţi pe colega care te-a rugat să-i aduci un caiet că l-ai uitat.De fapt tu n-ai vrut să i-l aduci.O minţi pe profa de fizică, ha!, cică n-ai ştiut să faci tema, când tu nici măcar n-ai deschis caietul pentru că te-ai uitat la televizor toată după-masa.Îi minţi pe ai tăi că ţi-ai cumpărat nu ştiu ce pentru şcoală cu banii, când de fapt i-ai cheltui pe toţi în Taboo.
Şi ştii de ce îi minţi pe toţi? Pentru că nu vrei să-ţi asumi responsabilităţi.Ţi-e frică şi pur şi simplu nu vrei.Alegi calea cea mai uşoară, cea cu efecte imediate.
Stai liniştită, pisi dragă, nu eşti singura! Sunt milioane ca tine! Suntem nişte iresponsabili care construiesc castele de nisip pe malul mării : înalte, frumoase, dar cu o bază atââââât de fragilă, încât la primul val mai puternic totul se năruie sub privirile noastre disperate.
Dar noi alegem cum trăim...
Nu e un post filosofic, nici nu se vrea a fi, sunt pur şi simplu nişte concluzii la care am ajuns bazându-mă pe scurta experienţă de viaţă pe care o am.
Exemple concrete? Da, bine. O minţi pe colega care te-a rugat să-i aduci un caiet că l-ai uitat.De fapt tu n-ai vrut să i-l aduci.O minţi pe profa de fizică, ha!, cică n-ai ştiut să faci tema, când tu nici măcar n-ai deschis caietul pentru că te-ai uitat la televizor toată după-masa.Îi minţi pe ai tăi că ţi-ai cumpărat nu ştiu ce pentru şcoală cu banii, când de fapt i-ai cheltui pe toţi în Taboo.
Şi ştii de ce îi minţi pe toţi? Pentru că nu vrei să-ţi asumi responsabilităţi.Ţi-e frică şi pur şi simplu nu vrei.Alegi calea cea mai uşoară, cea cu efecte imediate.
Stai liniştită, pisi dragă, nu eşti singura! Sunt milioane ca tine! Suntem nişte iresponsabili care construiesc castele de nisip pe malul mării : înalte, frumoase, dar cu o bază atââââât de fragilă, încât la primul val mai puternic totul se năruie sub privirile noastre disperate.
Dar noi alegem cum trăim...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
