The voice within me

De puţin timp sunt consilier vânzări la Adevărul Holding. Asta înseamnă că oricine îşi doreşte cărţi din colecţiile Adevărul, fie pentru că le-au pierdut când au apărut cu ziarul, fie pentru că le trebuie anumite volume, fie pentru că vor să facă un cadou sau să-şi completeze biblioteca, poate să mă contacteze şi se rezolvă repede şi uşor :)

Aşa mi-aş cumpăra colecţia aia cu personaje Disney, "Prima mea enciclopedie", dar cred că am depăşit un pic vârsta, aşa că îi las pe pici să şi-o ia 8->

Deci, pentru detalii şi comenzi, daţi un semn! :)

mă enervează maxim. maxiiim.

here we are again, circles never end. you'll hear "I told you" again, just stay tuned.

nimic nu poate suplini anumite lipsuri. absolut nimic. le atenuează, te face să uiţi pentru un timp de ele, dar nu le poate acoperi în totalitate. vor exista frustrările şi automat şi zâmbetele amare vor apărea în colţul gurii în astfel de momente.

dar nu contează, suntem făcuţi să mergem mai departe, până mâine vom uita şi o vom lua de la capăt. în fond, sunt atâtea lucruri pe care le-am vrea altfel, dar asta e. nu se poate să dăm timpul înapoi şi, mai ales, sunt alegeri pe care nu le putem face noi. da, e trist când alţii hotărăsc pentru tine, dar se întâmplă şi pur şi simplu nu ai ce face.

Asculta mai multe audio Muzica

Încă nu a trecut vara, deşi timpul are o viteză mult peste limita maximă admisă, aşa că mai am vreme să-mi propun lucruri pe care să le împlinesc sau nu. Simt că nu fac destul, nici pentru mine, nici pentru lumea în care trăiesc, simt că doar eu stau pe loc în timp ce toţi ceilalţi ştiu ce vor şi ştiu ce au de făcut. Ştiu că de fapt nu e aşa, dar nu mai suport senzaţia, trebuie să fac ceva, deci măcar liste să fac.

Aşadar:

- să termin recapitularea asta la mate.
- să-mi fac curat în toate dulapurile, rafturile, caietele, hârtiile, hârtiuţele, pixurile, folderele şi fişierele.
- să mai tai nişte cărţi de pe lista de "to read", că m-am lenevit.
- să văd câteva filme "must-see" pe care nu am reuşit până acum.
- să mă apuc din nou de spaniolă şi poate şi de catalană.
- să termin şcoala de şoferi şi poate să iau şi carnetul (:-ss)
- să mă duc regulat la ţară până în septembrie.
- să învăţ să înot.
- să treacă odată canicula asta şi să-mi reiau programul de sport, că mă simt ca o femeie de 70 de ani, 80 de kg şi un preinfarct la activ, abia urc scările.
- să mai văd măcar un loc frumos din ţara asta.
- să-mi aleg o asociaţie în care să mă înscriu ca voluntar.
- să mă urc pe bicicletă după atâţia ani şi să pedaleeez.

Bun, de acum am ce să urmăresc, să sperăm că reuşesc să duc la bun sfârşit măcar jumătate din ce am scris aici.

P.S. Băieţii ăştia de la The Fray sunt geniali, iar melodia se potriveşte perfect: "I don't want to live without reason..."

Nu mai suport să văd oameni nenorociţi de un sistem medical mizer, oameni a căror viaţă a fost dată peste cap de aparatura de pe vremea bunicii, de medici nepăsători care pun diagnostice aşa cum îmi dau eu cu părerea despre politică, de birocraţie şi de cercul vicios în care eşti obligat să te învârţi - după principiul "ai intrat în horă, joacă!" - când ai pus piciorul în spitalele din România.

Nu mai pot să aud şi să citesc despre oameni care au intrat în spital cu o apendicită şi au plecat de acolo cu boli grave, care i-au condamnat la o existenţă cu totul diferită de ce-şi imaginaseră.

Nu mai pot să văd copii cărora cancerul le distruge cea mai frumoasă perioadă din viaţă, care în loc să meargă săptămânal la teatrul de păpuşi, merg la chimioterapie, copii care nu întreabă de ce nu au jucării scumpe, ci de ce nu au păr, când or să poată mânca şi ei ciocolată sau când or să poată să alerge în parc.
Nu mai pot să văd părinţi sfâşiaţi de durere, neştiind ce să mai vândă ca să-şi salveze copiii, pentru că statul român nu are bani de tratamente, dar poate să dea sute de mii de euro pe logo-uri şi alte porcării.

Nu mai pot şi nu mai vreau. Nu!

Dragă ...,

Ce faci? Eşti bine? Da, ştiu că atunci când trimiţi o scrisoare e frumos mai întâi să-i mulţumeşti celuilalt pentru ultima lui scrisoare, să-i spui cât de mult te bucuri că ai primit veşti de la el şi eventual să-l întrebi ce mai face. Ştiu, pentru că ne-au învăţat la şcoală. Ţie n-aş putea să-ţi spun toate lucrurile astea, ştii, pentru că tu nu-mi trimiţi niciodată scrisori. De fapt, tu nu-mi scrii, nu-mi trimiţi mail-uri, nici sms-uri, nu mă suni, nu-mi trimiţi mesaje în Morse, ca să-mi ia mult timp să le descifrez, nici măcar nu rogi vreun porumbel să-mi aducă veşti de la tine. Şi atunci, cum aş putea eu să te întreb "Ce mai faci?" dacă n-am ştiut niciodată ce faci?

Aşadar, ce faci? Sper că eşti bine şi că te gândeşti din când în când şi la mine. E aşa frustrant să nu ştiu dacă pentru tine însemn ceva. Nu mă înţelege greşit, am învăţat să trăiesc fără tine. De fapt, n-am ştiut niciodată să trăiesc cu tine. Doar că mi-ar plăcea să ştiu ce sunt eu pentru tine. Nu cred că mă iubeşti, pentru că iubirea se construieşte în timp, e nevoie să fii lângă o persoană ca să ajungi să o iubeşti. Nu mai cred în iubirea asta despre care unii zic că e automată. Nu. Te poţi simţi legat de cineva în mod automat, dar nu poţi ajunge să-l iubeşti cu adevărat decât în timp. Şi chiar dacă m-ai fi iubit vreodată, sentimentul ăsta nu e etern prin natura lui, trebuie întreţinut, iar noi ... de fapt tu nu ai făcut chestia asta. Şi acum a trecut prea mult timp cred. Şi dacă ar fi să o luăm de la început, ar fi greu. Foarte greu.
Nu-ţi cer să mă iubeşti. Poate dacă m-ai vedea acum, nu sunt ceea ce ţi-ai fi dorit să fiu, dar sunt aproape sigură că nici tu nu eşti ceea ce mi-aş fi dorit eu. Nici pe departe. E trist că nu mai facem parte unul din viaţa celuilalt, poate că ne-am fi înţeles foarte bine. Nu eu am ales să fie aşa. De fapt, mă doare că eu nu am putut să aleg. Sunt una din persoanele uşor obsedate de control, ştii, aşa că sunt frustrată când nu pot să aleg ce se întâmplă în viaţa mea. Bine, oamenii sunt adaptabili prin natura lor, aşa că am reuşit să merg mai departe, asta nu m-a ţinut pe loc, vezi bine.
Mi-e greu uneori fără tine, sunt momente în care aş fi vrut să fii aici, dar aşa cum am eu nevoie de tine, nu cum sunt aproape sigură că ar fi fost. Mi-e mai uşor să te ştiu departe, decât să-mi fost aproape, dar departe de fapt. Mă doare faptul că tu ai putut să alegi şi ai ales greşit. Eu nu te-am auzit sau nu-mi amintesc, dar cineva mi-a spus că ai zis "Am să mă-ntorc!". Păcat că nu ţi-ai ţinut promisiunea.
Tu m-ai schimbat, chiar dacă de la distanţă. Sunt poate mai puternică decât aş fi fost cu tine aproape. Am alte priorităţi şi alte aşteptări de la persoanele din jur. Încerc să nu dezamăgesc persoanele care au încredere în mine sau care apelează la mine. Aaa...şi mă întristează când văd că tot mai mulţi aleg ca tine şi aş vrea să le spun cât de mult o să rănească, dar nimeni nu mai are urechi să audă. Păcat.

Oare o să ne mai vedem vreodată? Ah, ce prost am pus "mai"-ul ăsta. Mă rog, eu locuiesc tot acolo, în cazul în care vrei să-mi faci o vizită vreodată, dar dacă eşti tot la fel ca atunci când ai plecat, măcar vino dimineaţa.


Numai bine,

... ta, Ioana.

P.S. Mai am un pic şi fac 18 ani, ca să ştii.