The voice within me

Nu ştiu de ce mă trezesc mereu scriind în ultima sau penultima zi din an. De parcă aş putea aşa să recuperez toate zilele în care aş fi putut să scriu în 2010 şi nu am făcut-o. De parcă dacă aş scrie mâine n-ar fi acelaşi lucru. De parcă aş deveni brusc altă persoană după o noapte albă, cu mâncare, muzică, prieteni şi pocnitori. Şi totuşi o fac.
Mie nu-mi place cum sună 2011 (chiar, mâine începe un nou deceniu), dar sper să fie un an cel puţin la fel de bun ca 2010. Sau nu neapărat bun, dar plin. Pentru că da, 2010 a fost un an destul de plin. Am râs, am plâns, am avut realizări şi dezamăgiri, am citit şi am renunţat să citesc (Anna, îmi pare rău, se pare că 2011 ne va prinde tot împreună :) ), am luat CAE-ul, m-am îndepărtat de unii oameni şi m-am apropiat de alţii, am făcut 18 ani, n-am văzut marea decât în poze, m-am plimbat cu scuterul, am chiulit de la română, am luat permisul, am învăţat la istorie, am fost în "Pam", am pierdut oportunităţi, dar am profitat de altele. Am învăţat să aştept şi să mă bucur de ce am acum, să nu mă mai uit înapoi decât la lucrurile frumoase, să nu privesc prea departe în viitor. Am învăţat că prezentul e acum şi aici.

Şi ştii, nu trece an în care să nu mă gândesc la tine, la cum ar fi fost să fii aici, să fie altfel totul. Şi eu aş fi fost alta. Poate că aş fi zâmbit mai des, poate că aş fi fost mai sigură pe mine în anumite situaţii, poate că nu mai aveam nevoie de masca asa de "strong girl", poate că aş fi plâns mai des, dar poate nu. Poate că nu aş fi avut voie să fac nişte lucruri, dar aş fi fost bucuroasă că mi le-ai interzis tu. Poate că aş fi fost rebelă sau poate foarte răsfăţată sau poate aş fi fost exact la fel, dar cu tine aici.
Maybe it would have been easier to let someone in, you know? 'Cause yeah, I'm struggling, it's not easy at all not to think: "what if...".

Ştiu că anul ăsta o să fie altfel, o să fiu altfel, pentru că vreau şi pentru că pot.

Feliz Año Nuevo!

Azi am mâncat Kinder Surprise. După mulţi ani. E puţin schimbată ciocolata, pare-mi-se, dar am avut aceeaşi senzaţie când l-am desfăcut, deşi mi-a picat o jucărioară uşor stupidă. Când eram mică erau mai drăguţe, dar asta nu m-a împiedicat să-l savurez la maxim.
Pentru cine e nostalgic, aşa ca mine, e recomandat, mai alină dorul :)

Tu îţi mai aminteşti când stăteai pe lângă mama să-ţi calce şorţuleţul bleumarin şi gulerul tău special de dantelă? Când îţi umpleai cu creioane colorate penarul cu Pocahontas şi îţi îmbrăcai caietele în coperte albastre cu semn? Când te pătai pe mâini de cerneală Pelikan şi îţi pregăteai batistuţa pentru controlul zilnic?

Parcă toate se întâmplau ieri...


Pentru că postul ăsta era inevitabil. Prea repede trec toate...

Asculta mai multe audio Muzica

Încă nu a trecut vara, deşi timpul are o viteză mult peste limita maximă admisă, aşa că mai am vreme să-mi propun lucruri pe care să le împlinesc sau nu. Simt că nu fac destul, nici pentru mine, nici pentru lumea în care trăiesc, simt că doar eu stau pe loc în timp ce toţi ceilalţi ştiu ce vor şi ştiu ce au de făcut. Ştiu că de fapt nu e aşa, dar nu mai suport senzaţia, trebuie să fac ceva, deci măcar liste să fac.

Aşadar:

- să termin recapitularea asta la mate.
- să-mi fac curat în toate dulapurile, rafturile, caietele, hârtiile, hârtiuţele, pixurile, folderele şi fişierele.
- să mai tai nişte cărţi de pe lista de "to read", că m-am lenevit.
- să văd câteva filme "must-see" pe care nu am reuşit până acum.
- să mă apuc din nou de spaniolă şi poate şi de catalană.
- să termin şcoala de şoferi şi poate să iau şi carnetul (:-ss)
- să mă duc regulat la ţară până în septembrie.
- să învăţ să înot.
- să treacă odată canicula asta şi să-mi reiau programul de sport, că mă simt ca o femeie de 70 de ani, 80 de kg şi un preinfarct la activ, abia urc scările.
- să mai văd măcar un loc frumos din ţara asta.
- să-mi aleg o asociaţie în care să mă înscriu ca voluntar.
- să mă urc pe bicicletă după atâţia ani şi să pedaleeez.

Bun, de acum am ce să urmăresc, să sperăm că reuşesc să duc la bun sfârşit măcar jumătate din ce am scris aici.

P.S. Băieţii ăştia de la The Fray sunt geniali, iar melodia se potriveşte perfect: "I don't want to live without reason..."

Dragă ...,

Ce faci? Eşti bine? Da, ştiu că atunci când trimiţi o scrisoare e frumos mai întâi să-i mulţumeşti celuilalt pentru ultima lui scrisoare, să-i spui cât de mult te bucuri că ai primit veşti de la el şi eventual să-l întrebi ce mai face. Ştiu, pentru că ne-au învăţat la şcoală. Ţie n-aş putea să-ţi spun toate lucrurile astea, ştii, pentru că tu nu-mi trimiţi niciodată scrisori. De fapt, tu nu-mi scrii, nu-mi trimiţi mail-uri, nici sms-uri, nu mă suni, nu-mi trimiţi mesaje în Morse, ca să-mi ia mult timp să le descifrez, nici măcar nu rogi vreun porumbel să-mi aducă veşti de la tine. Şi atunci, cum aş putea eu să te întreb "Ce mai faci?" dacă n-am ştiut niciodată ce faci?

Aşadar, ce faci? Sper că eşti bine şi că te gândeşti din când în când şi la mine. E aşa frustrant să nu ştiu dacă pentru tine însemn ceva. Nu mă înţelege greşit, am învăţat să trăiesc fără tine. De fapt, n-am ştiut niciodată să trăiesc cu tine. Doar că mi-ar plăcea să ştiu ce sunt eu pentru tine. Nu cred că mă iubeşti, pentru că iubirea se construieşte în timp, e nevoie să fii lângă o persoană ca să ajungi să o iubeşti. Nu mai cred în iubirea asta despre care unii zic că e automată. Nu. Te poţi simţi legat de cineva în mod automat, dar nu poţi ajunge să-l iubeşti cu adevărat decât în timp. Şi chiar dacă m-ai fi iubit vreodată, sentimentul ăsta nu e etern prin natura lui, trebuie întreţinut, iar noi ... de fapt tu nu ai făcut chestia asta. Şi acum a trecut prea mult timp cred. Şi dacă ar fi să o luăm de la început, ar fi greu. Foarte greu.
Nu-ţi cer să mă iubeşti. Poate dacă m-ai vedea acum, nu sunt ceea ce ţi-ai fi dorit să fiu, dar sunt aproape sigură că nici tu nu eşti ceea ce mi-aş fi dorit eu. Nici pe departe. E trist că nu mai facem parte unul din viaţa celuilalt, poate că ne-am fi înţeles foarte bine. Nu eu am ales să fie aşa. De fapt, mă doare că eu nu am putut să aleg. Sunt una din persoanele uşor obsedate de control, ştii, aşa că sunt frustrată când nu pot să aleg ce se întâmplă în viaţa mea. Bine, oamenii sunt adaptabili prin natura lor, aşa că am reuşit să merg mai departe, asta nu m-a ţinut pe loc, vezi bine.
Mi-e greu uneori fără tine, sunt momente în care aş fi vrut să fii aici, dar aşa cum am eu nevoie de tine, nu cum sunt aproape sigură că ar fi fost. Mi-e mai uşor să te ştiu departe, decât să-mi fost aproape, dar departe de fapt. Mă doare faptul că tu ai putut să alegi şi ai ales greşit. Eu nu te-am auzit sau nu-mi amintesc, dar cineva mi-a spus că ai zis "Am să mă-ntorc!". Păcat că nu ţi-ai ţinut promisiunea.
Tu m-ai schimbat, chiar dacă de la distanţă. Sunt poate mai puternică decât aş fi fost cu tine aproape. Am alte priorităţi şi alte aşteptări de la persoanele din jur. Încerc să nu dezamăgesc persoanele care au încredere în mine sau care apelează la mine. Aaa...şi mă întristează când văd că tot mai mulţi aleg ca tine şi aş vrea să le spun cât de mult o să rănească, dar nimeni nu mai are urechi să audă. Păcat.

Oare o să ne mai vedem vreodată? Ah, ce prost am pus "mai"-ul ăsta. Mă rog, eu locuiesc tot acolo, în cazul în care vrei să-mi faci o vizită vreodată, dar dacă eşti tot la fel ca atunci când ai plecat, măcar vino dimineaţa.


Numai bine,

... ta, Ioana.

P.S. Mai am un pic şi fac 18 ani, ca să ştii.

Buuun. Sfârşit de săptămână. Nu mai fac demult bilanţuri şi azi chiar nu mai am chef să mă gândesc la ce mai am de făcut după weekendul ăsta. Mă odihnesc acum şi gata. Punct şi de la capăt.
Am de onorat o leapşă, deci să începem.

10 lucruri pentru care merită să trăieşti (a se înţelege că e o selecţie, nu un top :) ordinea e şi ea aleatorie )

-familie
-iubire
-prieteni
-babiiiiessss :X
-plimbări şi călătorii
-pepene, ciocolată şi cafea :X
-cărţi
-filme, seriale şi muzică
-dansss
-experienţe de tot felul

***

În altă ordine de idei: FORCE Summer School continuă aşa că puneţi mâna şi aplicaţi!! Nu ştiţi ce e FORCE? Înseamnă că degeaba aveţi internet!! Nu o să dau detalii "tehnice", pe astea le aflaţi de aici : www.force.ro şi de pe blog. Eu o să vă zic de ce să aplicaţi, din punctul de vedere al unui fost participant:
-pentru că o să cunoaşteţi nişte oameni bestiali, motivaţi, plini de viaţă şi super de gaşcă.
-pentru că nu o să aveţi niciodată timp să vă plictisiţi.
-pentru că o să învăţaţi în zece zile de zece ori mai mult decât aţi fi învăţat în zece zile de şcoală.
-pentru că o să vă daţi seama că puteţi face lucruri la care nu v-aţi fi gândit înainte.
-pentru că la Vila Olga există piscină, hamace, trambulină şi leagăn :X
- pentru MAFIA :X:X:X:X:X

Şi din multe alte motive! Aşa că descărcaţi formularul, completaţi-l şi eu vă ţin pumnii!

***

A venit primăvara! :X Şi vine vara! :X

Asculta mai multe audio Divertisment

One of the reasons I enjoy watching Grey's Anatomy is this: the voiceovers...quotes worth to be written somewhere you can read them every now and then. I find them really inspired and touching. Here's a quote about big days in our lives; the first part is from the beginning of the episode, the other two are from the end, just a few minutes one from another. Enjoy!

"You never know the biggest day of your life is going to be the biggest. The days you think are going to be big ones, they're never as big as you make them out to be in your head. It's the regular days, the ones that start out normal, those are the days that end up being the biggest.

You never know the biggest day of your life is your biggest day...not until it's happening.

You don't recognise the biggest day of your life...not until you're right in the middle of it. The day you commit to something...someone; the day you get your heart broken; the day you meet your soulmate; the day you realise there's not enough time because you wanna live forever. Those are the biggest days. The perfect days."

Ascultând nişte muzică de acum câţiva ani buni şi răsfoind prin albumul cu amintiri al minţii am ajuns la o concluzie. De unde până acum eram aproape sigură de faptul că băieţii nu-şi amintesc chestii mici, care au locşorul lor acolo, acum sunt convinsă că măcar unii îşi amintesc...şi încă aşa, cu lux de amănunte. Da, oricât de insensibili i-am considera noi şi oricât de puţin credem noi că le pasă...mie mi-a demonstrat chestia asta un tip de la care chiar nu mă aşteptam să aducă vorba despre subiectul respectiv, darămite să-şi amintească exact o replică pe care eu, personal, aş fi putut doar s-o parafrazez. Deci, da, băieţilor poate să le pese, băieţii pot fi sensibili, băieţii pot să surprindă uneori, chiar deseori.

Îi admir pe băieţii sinceri, care sunt în stare să recunoască nişte chestii . E drept, în faţa fetelor pe care abia încep să le cunoască şi într-o stare uşor...veselă să-i zicem. Am zis uşor, chiar foarte uşor.
Discuţie, el şi ea, timp de când se cunosc: câteva ore, cadru: festiv şi totuşi foarte degajat:

"[...]
Ea: dar oricum, nicio fată nu vă crede cu adevărat când spuneţi Te iubesc...
El: (zâmbet) păi nici...păi pentru că nici n...
El şi ea: ...nu e adevărat...
Ea: exact, de-asta şi zic.
El: ...da, aşa e, ai dreptate!
[...]"

Atât despre ei.

În altă ordine de idei, din nou aceeaşi problemă: nu-mi vine să cred că mâine va fi ultima zi din an :| Nici măcar nu mai fac vreun bilanţ, n-are sens, pentru că deja ştiu că anul ăsta am făcut mai puţine decât mi-aş fi dorit, dar am făcut şi lucruri la care nu mă gândeam anul trecut pe vremea asta. Nici planuri pentru 2010 nu-mi fac, vi le dau vouă pe toate, dacă le vreţi. M-am hotărât să nu mai trăiesc în viitor.

La mulţi ani!

Mi-era dor să scriu mai des pe blog, noroc cu ierno-depresia asta şi cu toate lucrurile la care mă gândesc în preajma sărbătorilor.
Am tot văzut la tv autocare cu români plecaţi afară care se întorc de sărbători acasă. Personal, apreciez toţi oamenii care preferă să muncească, chiar şi departe de casă, decât să aştepte să li se dea, să pice de undeva. Dar când vine vorba şi de copii...totul devine relativ. Copiii nu cresc, nu devin oameni doar cu bani. Şi copiii, oricât de mult şi-ar dori confort material, jucării, dulciuri, haine şi mai ştiu eu ce, sunt capabili să judece lucrurile şi altfel şi îşi dovedesc maturitatea când te aştepţi cel mai puţin.
Cunosc o fetiţă ai cărei părinţi au fost plecaţi timp de câţiva ani buni, vreo 5-6 cred, de când ea era micuţă până când a ajuns în clasa a doua.Veneau tot din an în Paşte acasă şi, sigur, copilul era bucuros să-i vadă. Dar când s-au întors definitiv, lucrurile nu au stat chiar pe roze. La un moment dat, maică-sa a certat-o din nu ştiu ce motiv, iar replica fetiţei a fost: "Dar cine eşti tu să-mi spui ce să fac? Parcă m-ai crescut tu." Eu în locul femeii aş fi înlemnit, probabil că şi ea a rămas şocată, dar copilul avea dreptate. Ea nu fusese acolo nici s-o vadă la serbările de la grădiniţă, nici s-o îngrijească atunci când termometrul arăta peste 39, nici în prima zi de şcoală şi nici în fiecare zi. Şi anii pierduţi din copilăria propriului copil nu se vor mai întoarce niciodată, cu toţi banii din lume. Şi-atunci, cu ce te-ai ales? E o melodie superbă, a Anei Maria, care la un moment dat zice aşa : "Părinţii pleacă peste mări şi ţări, să facă bani/ Degeaba se întorc bogaţi, copiii sunt prea mari...".
Şi în momentele în care analizez lucrurile astea, mă gândesc cât sunt de norocoasă şi de fericită, pentru că am trăit ştiind tot timpul că indiferent de ora la care voi avea nevoie de ajutor, de un sfat, sau pur şi simplu de prezenţa ei...ea va fi acolo. Şi că indiferent de cât de rea şi nerecunoscătoare sunt uneori (pentru că, Doamne!, cât de rea pot fi uneori, nici eu nu pot să cred), continuă să fie acolo. Şi îi mulţumesc pentru asta şi pentru tot ce am învăţat de la ea. Mulţumesc, mami!

În altă ordine de idei, am văzut azi o parte din Gala Zece pentru România şi cel mai frumos şi mai expresiv discurs mi s-a părut cel al domnului Prof. Dr. Leon Dănăilă, care a recitat următorul fragment (nu întocmai, dar am combinat eu ce mi-am amintit cu ce am găsit pe net), legat de cerinţele dumnealui către Dumnezeu:

"Am cerut putere şi El mi-a dat dificultăţi pentru a mă face puternic! Am cerut înţelepciune şi El mi-a dat un creier cugetător şi probleme ca să le pot rezolva. Am cerut să pot iubi şi El mi-a dat lângă mine oameni pe care să-i ajut în problemele lor. Am cerut curaj şi El mi-a dat pericole pe care să le înfrunt.Nu mi-a dat nimic din ce am cerut, dar am primit tot ce am avut nevoie."

Michael Buble - Grown-Up Christmas List
Asculta mai multe audio Muzica

Melodia asta e pur şi simplu superbă şi se potriveşte atât de bine cu nevoile noastre adevărate.
Probabil că dacă toţi am avea o astfel de listă, într-un final Moşu ni le-ar îndeplini...

Am vrut să scriu altceva, după care mi-am dat seama că viaţa este prea scurtă să-ţi plângi de milă sau să te "autocerţi" ore întregi. Şi nici măcar să fii tristă. Lasă, unele lucruri nu sunt pentru toată lumea. Scurt, clar şi cuprinzător. Punct şi de la capăt.

Nu vreau să mai spun niciodată "Mai am timp!".Pentru că nuuu am. Claaaar? Aşa. Vreau la teatru. Vreau la teatru mult. În fiecare zi, dacă s-ar putea, vreau să văd şi să revăd piese, să le analizez, să le interpretez, să învăţ ceva din ele şi să apuc să-i văd şi pe actorii "ăia mari", pentru că or să plece toţi, aşa pe rând...e inevitabil.

Îmi trebuie timp şi îmi trebuie mai mult "mine". Nu mă mai cunosc, nu mă mai recunosc, nu mă mai regăsesc...
O să-mi studiez convergenţa şi sunt tare curioasă dacă voi putea să-mi calculez eventuala limită...

"[...]orice revenire e, probabil, o iluzie, chiar dacă o dorim cu tot dinadinsul.Nu mergem decât înainte."


Fragmentul ăsta din "Viaţa pe un peron" a lui O.Paler mi-a venit în minte atunci când mă gândeam că timpul trece atât de repede şi că peste foarte puţin timp va fi iarnă, iar eu voi retrăi o parte din copilărie.Îmi place să cred că atunci când sunt la ţară, în perioada sărbătorilor, mă întorc la mine-cea de mai demult, că nutresc din nou sentimentele de atunci şi că timpul stă puţin în loc...pentru mine.
De fapt, nu e aşa.Oricât mi-aş dori, eu sunt de fiecare dată alta şi alta, tot timpul alta... Deci e cât se poate de clar că de la un an la altul şi, de fapt, cu fiecare zi ce trece, viaţa mea se schimbă.Poate în mai bine, poate nu, dar nimic nu e la fel...niciodată.
Şi totuşi, în ciuda faptului că nu mergem decât înainte, iluzia asta îmi face bine.Mă linişteşte, mă calmează şi mă determină să mai iau o pauză de la stilul ăsta de viaţă agitat, să-mi dau seama că oricât m-aş grăbi, destinaţia spre care ne îndreptăm cu toţii este aceeaşi.

Da, aşa e, nu voi mai fi copil niciodată, dar încă mai am imaginaţie.Şi atât timp cât am imaginaţie, îmi permit să-mi creez iluzii de genul ăsta, să-mi închipui că pot reveni în trecut măcar pentru ceva timp.Personal, am nevoie de asta...

Amy Winehouse-Stronger than me
Asculta mai multe audio Muzica
Azi îmi place melodia asta.Punct.


Sâmbătă, dimineaţă, ploaie, frig, înăuntru, semi-întuneric, cald, cacao, engleză, muzică, ceai, miere, biscuiţi, conversaţii, zâmbet, amintiri, bloguri, carte, confort.

Reţeta perfectă pentru o zi de sâmbătă reuşită. Şi motivul ideal pentru a reflecta la sfaturile oamenilor mari: "Bucuraţi-vă de anii de şcoală, mai ales de cei de liceu, pentru că mai târziu o să tânjiţi după ei."
Nu spune nimeni cât de târziu, dar, din păcate, în căminul facultăţii nu vei mai putea trăi o astfel de sâmbătă.Cu atât mai puţin dacă ai loc în unul din căminele nerenovate, când va trebui să împarţi aceiaşi doişpe metri pătraţi, aceeaşi masă fără un colţ, acelaşi dulap cu poliţe sprijinite într-un cui şi acelaşi linoleum ars, cu alte trei colege care tânjesc la fel ca şi tine după ceaiul făcut de mama, după patul lor mare de acasă, după camera viu colorată şi după liniştea pe care o găseau mereu acolo.
Din fericire, dacă până la Bucureşti ajungi într-o oră juma'te, atunci te vei mai putea bucura de dimineţi de sâmbătă acasă, în camera ta la care visezi tot restul săptamânii şi cu tot răsfăţul mamei tale revărsat asupră-ţi.

În concluzie, să trăim clipa, cum s-ar zice, pentru că, într-adevăr, dacă privim aşa un pic spre viitor, genul ăsta de confort, atât fizic cât şi psihic, nu se prea întrevede.

Până atunci, la liceu e grevă luni, deci ador weekendurile prelungite :X

Foarte.E o atmosfera atat de incarcata, e o caldura greu sportabila pentru perioada asta, aerul ma apasa ca sa nu mai vorbim de milioanele de idei care imi alearga prin cap.
Cele mai importante sunt : Cum va fi sambata? si Vine Vacanta!

Ca vine vacanta e sigur si ideea asta nu-mi creeaza confuzie, deci nici anxietate, ci e doar starea aia de nerabdareeeee, pur si simplu imi dau seama cat de adevarat este proverbul ala spaniol : "Orele cele mai intunecate sunt cele de dinaintea rasaritului."

Cum va fi sambata ma preocupa, desi aparent totul o sa decurga dragutz si placut, poate usor stangaci la inceput.Da, ma preocupa pentru ca sunt convinsa ca fiecare are un anume tablou desenat in minte, isi inchipuie cum va fi, isi inchipuie gesturi, reactii, fizionomia fetei si tot felul de chestii de astea, care pana acum contau mai putin.Totul o sa se schimbe acum, cand toate or sa fie puse cap la cap si schimbarea nu inseamna neaparat "mai rau".Dar va fi o schimbare pe care cred ca nu vom putea sa o asimilam in cateva ore.Cred totusi ca aproape doi (doi??? ma, tu realizezi? :)) ani de comunicare vor fi de ajuns pentru a ne adapta relativ usor.
In orice caz, e clar ca era timpul pentru aceasta schimbare.Mai lipseste doar sa asteptam pana sambata si, mai ales, pana sambata dupa pranz, care cerd ca va fi cel mai greu =))

Probabil ca pare un post fara sens, imposibil de inteles, dar sigur exista o anume persoana care il intelege :) Si chiar sunt curioasa ce crede ea despre subiectul asta :))

Pana una, alta, teoretic 18 zile de scoala [luni-vineri], practic numai 13 :X

Noapte buna!

Am o leapsa de mai demult de la Alexandra...cica sa spun ce melodie "fredoneaza" sufletul meu.Probabil ca o sa postez mai des melodii pe care le ascult in diferite perioade.

Momentan, sufletul meu fredoneaza It's my time a lui Jade Ewen :)

Azi nu se pune, sambata nu se pune, inca 4 zile, baaaaa >:D<

...de blogguit :)

La multi ani mie si blogului meu, sa traim, sa fim sanatosi si fericiti impreuna, eu sa am grija de el, el sa ma asculte mereuuuuu fara sa protesteze :))

Ce coincidenţă coincidenta :) primul post a fostanul trecut pe 12 mai, tot dupa teza de la mate.Destinuuuullll :))

Mi-a venit în minte melodia lui Chris Brown...."There's never a right time to say goodbye...".Cam aşa e, nu?
Auzeam azi dimineaţă la televizor, cât timp mă pregăteam să mă trezesc, un om în vârstă care spunea aşa: "Dacă din 24 de ore ne-am gândi nu un minut, ci o secundă că suntem muritori, sigur am fi mai buni." Şi dacă ne-am gândi că oricând se poate să nu mai fim, cu siguranţă că am face şi am spune lucruri pe care nu le facem pentru că..."e timp".Ba nu, nu e timp! Vă spune asta cineva care n-a apucat să-i spună unei persoane cât de mult o admira, pentru că a plecat uluitor de repede, de neaşteptat, de brutal, cineva care nu i-a răspuns la ultimul salut pe care acea persoană i l-a adresat pentru că a crezut că mai era timp.Şi nu a mai fost.

Mi-am dat seama că niciodată de când îmi amintesc nu le-am spus bunicilor mei că îi iubesc.Sunt sigură că ei o ştiu şi o simt şi ştiu că le-am arătat de multe ori cât îi iubesc, dar cu siguranţă că şi-ar dori să audă chestia asta.Cine nu simte nevoia să i se spună că e iubit? Şi o voce din interior o să-mi zică : nu e momentul acum, mai e timp! Nu-i adevărat, momentul e acum, când nu e prea târziu.De unde ştiu eu că mai e timp?

Când crezi că o relaţie, de orice natură ar fi ea, nu mai merge, după ce ai încercat în diverse moduri, nu are sens să o continui doar pentru că ea există de ceva vreme.There's never a right time to say goodbye, de aia momentul potrivit e atunci când se umple paharul, cand simţi că nu mai merge.Dacă spui....nu terminăm acum, pentru că suntem de x ani împreună, peste un an nu vei putea termina pentru că veţi fi de x+1 ani împreună şi tot aşa... zic şi eu!

Pentru multe, multe lucruri pe care trebuie să le facem nu există momentul potrivit.Există numai momentul în care alegem noi să le facem şi le facem...

...trece timpul si prea putin traim.
...uitam lucrurile cu adevarat importante.
...ne schimbam conceptiile.
...renuntam la lupta.
...tragem concluzii.
...devenim indiferenti.
...aruncam cuvinte fara sens.
...ne plictisim.
...pierdem persoane dragi.
...plecam.
...se termina tot ce e frumos.
...ne suparam.
...ii judecam pe ceilalti.
...facem unele alegeri.
...ne pierdem entuziasmul.
...ne imbatranim sufletele.
...acuzam.
...mult prea repede.

Asa e sau doar mi se pare mie? Bine ar fi sa mi se para.

Postul asta se dorea mai "filosofic" un pic, dar l-am inceput mai devreme cand aveam alta stare.Acum sunt mai zambareatza si de-aia nu am continuat sa fiu profunda :))

Laaaa multi ani, florilor! Si Florinelor si Florinilor!

Siiiii Mihaaaaa :*:* Speciiiiial : 17 ani infiniiiiiiiiiit ! Cum ar zice Naomi : "Te iubesc, fah, da-te dreacu' de shtoarfa!"  :)))))