The voice within me

Ascultând nişte muzică de acum câţiva ani buni şi răsfoind prin albumul cu amintiri al minţii am ajuns la o concluzie. De unde până acum eram aproape sigură de faptul că băieţii nu-şi amintesc chestii mici, care au locşorul lor acolo, acum sunt convinsă că măcar unii îşi amintesc...şi încă aşa, cu lux de amănunte. Da, oricât de insensibili i-am considera noi şi oricât de puţin credem noi că le pasă...mie mi-a demonstrat chestia asta un tip de la care chiar nu mă aşteptam să aducă vorba despre subiectul respectiv, darămite să-şi amintească exact o replică pe care eu, personal, aş fi putut doar s-o parafrazez. Deci, da, băieţilor poate să le pese, băieţii pot fi sensibili, băieţii pot să surprindă uneori, chiar deseori.

Îi admir pe băieţii sinceri, care sunt în stare să recunoască nişte chestii . E drept, în faţa fetelor pe care abia încep să le cunoască şi într-o stare uşor...veselă să-i zicem. Am zis uşor, chiar foarte uşor.
Discuţie, el şi ea, timp de când se cunosc: câteva ore, cadru: festiv şi totuşi foarte degajat:

"[...]
Ea: dar oricum, nicio fată nu vă crede cu adevărat când spuneţi Te iubesc...
El: (zâmbet) păi nici...păi pentru că nici n...
El şi ea: ...nu e adevărat...
Ea: exact, de-asta şi zic.
El: ...da, aşa e, ai dreptate!
[...]"

Atât despre ei.

În altă ordine de idei, din nou aceeaşi problemă: nu-mi vine să cred că mâine va fi ultima zi din an :| Nici măcar nu mai fac vreun bilanţ, n-are sens, pentru că deja ştiu că anul ăsta am făcut mai puţine decât mi-aş fi dorit, dar am făcut şi lucruri la care nu mă gândeam anul trecut pe vremea asta. Nici planuri pentru 2010 nu-mi fac, vi le dau vouă pe toate, dacă le vreţi. M-am hotărât să nu mai trăiesc în viitor.

La mulţi ani!

Groove Amanda - My friend
Asculta mai multe audio Muzica

A.S.Post special şi dedicat. Şi scurt.

De ce special? Păi pentru că e o zi specială. Dedicat, pentru că e scris pentru o persoană specială. Şi scurt pentru că persoana ştie că e specială (sau sper că ştie!) şi nu am nevoie de o zi anume în an ca să-i spun chestia asta.

Da, mă, ai 17! La mulţi ani! Ştii ce, cu cât mă gândesc cum să scriu ce vreau, cu atât ceva mă bate la cap şi îmi spune: "lasă cuvintele sofisticate!". Considerând încă valabilă afirmaţia: "vreau sa zic doar ca Ioana e de neinlocuit.", o să spun doar că şi Laura e la fel de de neînlocuit. De ce? Păi pentru că pot să-ţi spun orice, oricând, pentru că dacă vreau să te sun, te sun fără să mă gândesc "Dacă doarme?", pentru că eu (spre deosebire de tine, iartă-mă! :">) pot să sun şi la 3 dimineaţa, pentru că tu eşti aia care mă convinge că unele lucruri chiar nu merită stresul, pentru că eşti prima (şi uneori singura) persoană căreia îi spun chestiile fe fe fe importante, pentru că nu e nevoie să fac pe drăguţa cu tine atunci când sunt supărată, doar aşa, ca să nu te deranjez, pentru că de multe ori îţi spun ceea ce urma să-mi spui tu şi invers, pentru că dacă aud cuvântul "prietenă" (vreau să zic "prietenă", nu "pseudoprietenă") îmi apare instant în minte imaginea ta, pentru că, pentru că, pentru că...
Mă înţelegi, da? Pentru că n-am de gând să scriu mai mult; oricât aş scrie, n-o să pot spune prea multe. Sunt anumite chestii pe care chiar nu le poţi exprima în cuvinte. Ştiu că ştii. O să închei cu ale tale cuvinte: "sper ca peste X ani sa mi se para prea putin pentru ce o sa fie."

La mulţi ani! :*

P.S.Vouă, celor care mai citiţi postul ăsta, vă urez să vă găsiţi o Laura,dacă nu aveţi deja!

Mi-era dor să scriu mai des pe blog, noroc cu ierno-depresia asta şi cu toate lucrurile la care mă gândesc în preajma sărbătorilor.
Am tot văzut la tv autocare cu români plecaţi afară care se întorc de sărbători acasă. Personal, apreciez toţi oamenii care preferă să muncească, chiar şi departe de casă, decât să aştepte să li se dea, să pice de undeva. Dar când vine vorba şi de copii...totul devine relativ. Copiii nu cresc, nu devin oameni doar cu bani. Şi copiii, oricât de mult şi-ar dori confort material, jucării, dulciuri, haine şi mai ştiu eu ce, sunt capabili să judece lucrurile şi altfel şi îşi dovedesc maturitatea când te aştepţi cel mai puţin.
Cunosc o fetiţă ai cărei părinţi au fost plecaţi timp de câţiva ani buni, vreo 5-6 cred, de când ea era micuţă până când a ajuns în clasa a doua.Veneau tot din an în Paşte acasă şi, sigur, copilul era bucuros să-i vadă. Dar când s-au întors definitiv, lucrurile nu au stat chiar pe roze. La un moment dat, maică-sa a certat-o din nu ştiu ce motiv, iar replica fetiţei a fost: "Dar cine eşti tu să-mi spui ce să fac? Parcă m-ai crescut tu." Eu în locul femeii aş fi înlemnit, probabil că şi ea a rămas şocată, dar copilul avea dreptate. Ea nu fusese acolo nici s-o vadă la serbările de la grădiniţă, nici s-o îngrijească atunci când termometrul arăta peste 39, nici în prima zi de şcoală şi nici în fiecare zi. Şi anii pierduţi din copilăria propriului copil nu se vor mai întoarce niciodată, cu toţi banii din lume. Şi-atunci, cu ce te-ai ales? E o melodie superbă, a Anei Maria, care la un moment dat zice aşa : "Părinţii pleacă peste mări şi ţări, să facă bani/ Degeaba se întorc bogaţi, copiii sunt prea mari...".
Şi în momentele în care analizez lucrurile astea, mă gândesc cât sunt de norocoasă şi de fericită, pentru că am trăit ştiind tot timpul că indiferent de ora la care voi avea nevoie de ajutor, de un sfat, sau pur şi simplu de prezenţa ei...ea va fi acolo. Şi că indiferent de cât de rea şi nerecunoscătoare sunt uneori (pentru că, Doamne!, cât de rea pot fi uneori, nici eu nu pot să cred), continuă să fie acolo. Şi îi mulţumesc pentru asta şi pentru tot ce am învăţat de la ea. Mulţumesc, mami!

În altă ordine de idei, am văzut azi o parte din Gala Zece pentru România şi cel mai frumos şi mai expresiv discurs mi s-a părut cel al domnului Prof. Dr. Leon Dănăilă, care a recitat următorul fragment (nu întocmai, dar am combinat eu ce mi-am amintit cu ce am găsit pe net), legat de cerinţele dumnealui către Dumnezeu:

"Am cerut putere şi El mi-a dat dificultăţi pentru a mă face puternic! Am cerut înţelepciune şi El mi-a dat un creier cugetător şi probleme ca să le pot rezolva. Am cerut să pot iubi şi El mi-a dat lângă mine oameni pe care să-i ajut în problemele lor. Am cerut curaj şi El mi-a dat pericole pe care să le înfrunt.Nu mi-a dat nimic din ce am cerut, dar am primit tot ce am avut nevoie."

Da, a nins şi e frig, e o iarnă de aia ca atunci când eram mică, o iarnă pentru care mă rog de atâta timp. În fiecare an am sperat că poate va ninge, iar acum, când s-a întâmplat şi ai zice că atmosfera e perfectă...ceva nu e :| Nu ştiu ce, dar eu mă simt...nuştiucum, ca să nu zic oribil. În loc să fiu fericită, să mă bucur, eu mai am un pic şi intru într-o depresie. Asta dacă nu sunt deja şi nu mi-am dat seama.
Azi am împodobit bradul, mai târziu ca în niciun alt an. Serios. Nu-mi amintesc să mă fi prins vreodată 20 decembrie fără brad. Era ceva inadmisibil.L-am făcut la insistenţele mamei mele, care deja s-a prins că ori sunt bolnavă, ori am ceva. Nici măcar bucuria de până acum nu am mai simţit-o când puneam globuleţele în pom şi chiar dacă am încercat să intru puţin în atmosferă cu nişte Dean Martin, Bing Crosby and co., tot degeaba...pur şi simplu parcă eram într-un glob de sticlă şi nimic nu mă putea atinge. E prima dată când mi se întâmplă să fac bradul fără să simt nimic altcva decât că mi-e frig şi că vreau să termin ca să mă bag în pat.Poate mă trezesc mai bine de mâine, poate reuşesc să mă autosugestionez şi să mă bucur de vacanţă, de zăpadă, de sărbători.

Nu-mi place iarna la bloc. Vreau iarna copilăriei mele, de la ţară. Acum totul e artificial, începând cu cădura. Urăsc centralele. Căldura lor, chiar dacă mai confortabilă şi mai sănătoasă, nu miroase a căldură, vreau să simt mirosul ăla de fum şi trosnetul de lemn ars în sobă. Nici dovleacul copt în cuptorul aragazului nu se compară cu cel din cuptorul sobei bunicilor. Nici cozonacul făcut cu mama aici nu se compară cu cel pe care îl făcea mamaie. Ea n-avea reţete ilustrate, luate de pe cele mai populare site-uri culinare. Ştia doar că trebuie să-l facă dis-de-dimineaţă, să-l frământe bine, să-l ţină la crescut la căldură şi să aibă grijă să nu-l uite în cuptor chiar dacă avea atâtea de făcut. Şi eu care adormeam în căldura uneori insuportabilă, păzindu-l... Mandarinele şi portocalele ce-şi mai păstrează mirosul, care oricum nu-l ajunge pe cel al merelor coapte sau al covrigilor încălziţi pe sobă...
Dar pe mine nu mă atinge nimic azi. Mă simt mai rece decât un cub de gheaţă.Şi urăsc chestia asta. I-am zis "December depression" pentru că sunt sigurăăă că e cauzată de faptul că e sfârşit de an şi că e vacanţă şi am timp să mă gândesc la ce am făcut (mai bine zis NU am făcut) anul ăsta. Cică mai bine de un milion de americani suferă de depresie în decembrie. Eu şi ei. Sau ei şi eu. Şi cică trece. Păi când? Când trec sărbătorile şi vacanţa şi mă întorc la şcoală? Mmm no, thanks! Eu vreau acum! Măcar mâine, dacă nu în seara asta.
Ohhh, "Avoid alcohol. Alcohol can cause a further decline in mood." Chiar credeţi voi că se poate să mă simt mai rău de atât? Dacă eu nu am avut chef să împodobesc bradul, mai rău de atât nu se poate. Nu la mine.Asta pentru că tocmai voiam să fierb nişte vin. Şi o s-o şi fac, poate dorm, nu ca azi-noapte.

Atât.

Aaa, ba nu. M-am apucat să învăţ spaniolă. Adică pe bune. Adică să şi scriu, să pun accente, să învăţ cuvinte noi, nu numai d-astea gen " te amo, te quiero, me haces falta" şi altele de prin melodii. Şi am rămas plăcut suprinsă de mine.Nu e ca şi cum aş fi avut cine ştie ce discuţii filosofice sau pe teme ştiinţifice, but still: am fost (şi încă sunt, ce naiba) în stare să port o conversaţie relativ lungă şi coerentă cu un vorbitor nativ. Şi sunt mândră. Şi poate că ăsta e primul pas de a ieşi din depresie...poate că nu-s aşa useless şi worthless cum mă simt.

Cu ocazia asta, am descoperit două melodii frumoase (adică mi-au fost prezentate), care nu se potrivesc deloc cu starea mea de azi, dar tot merită ascultate, aşa că...poftiţi!


Shakira - Lo hecho esta hecho
Asculta mai multe audio Muzica



Noapte bună! Să n-aveţi depresii, să vă bucuraţi de zăpadă şi de vacanţă!

Cirque du soleil - Cirque du soleil mio bello bello amore musiq
Asculta mai multe audio Muzica

În sfârşit s-a terminat şi săptămâna asta. Adică partea neplăcută din ea. De când aştept momentul ăsta. Gata! Vacanţă!

"Are omul dreptul să-şi smulgă din piept cel mai bun, cel mai nobil şi cel mai frumos sentiment? Cine ştie, poate singurul sentiment care ne justifică existenţa, care reprezintă bogăţia sufletului nostru?...Să-l calci în picioare, să-l distrugi, să te lepezi de el?...În numele cărei raţiuni?...Ca să obţii preţuirea oamenilor? Ce prostie! Să renunţi pentru alţii la tine, să renunţi la ce-i mai important în tine, la propria-ţi fericire?!"

T.D.Mostowicz - "Vraciul. Profesorul Wilczur"

De mult am vrut să postez citatul ăsta şi acum am dat din nou peste el. Cartea în ansamblu e specială şi merită citită, o recomand călduros!

Michael Buble - Grown-Up Christmas List
Asculta mai multe audio Muzica

Melodia asta e pur şi simplu superbă şi se potriveşte atât de bine cu nevoile noastre adevărate.
Probabil că dacă toţi am avea o astfel de listă, într-un final Moşu ni le-ar îndeplini...